Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 17 mai 2017

Bâlbe naționale și furt 50%

   Văd că judecătorii l-au prins pe ministrul justiției și au început să-și verse oful (ofurile): acesta, ministrul adică, face puțin câte puțin un pas în spate cam la fiecare problemă ridicată de foștii săi colegi!
   Se pare că, modificările codului penal și ale codului de procedură, nu doar că nu sunt pe placul celor ce ne aplică legea, dar au chiar niște vicii ascunse, pe care strada nu le-a știut atunci când a stat în frig și a scandat duios „hoții, hoții”! Așadar, abuzul în serviciu fără pragul de 200.000 de lei? Și au putere și hotărârile de guvern, pentru că în realitate funcționează și produc efecte ca și legile votate de imposibilul nostru parlament? Păi, dacă spuneați așa din iarnă, stăteam frumos la căldură și un vin fiert, nu pe stradă la -10 grade (Celsius pentru domnul ministru al agriculturii! De ce? Daea)!
   În acest moment, bâlbele publice ale partidului care înapoi tot dă ca racul ne face să ne întrebăm dacă modificările respective mai sunt necesare, din moment ce adrisanții tind să devină neinteresanți!

   Ne place sau nu, mini victoria din iarnă trebuie să ne învețe că strada unită (doar unită!) este o forță și că această forță trebuie folosită atunci (și numai atunci) când este nevoie, când lucrurile sunt cu adevărat importante! În caz contrar, erau liberi acum și varanul și fratele băsescu și turnu severin și nici udrea nu se mai temea! Cât despre ideea reducerii pedepselor pentru bătrâni, mame, invalizi, orfani și văduve de război, pe cuvânt că mă întreb dacă cei ce-au călcat alături s-au gândit vreo clipă că nu este bine ce fac! Oare atunci când au furat banii de pâine ai unui bătrân ca ei, sau unei mame, i-au luat numai jumătate?

   Ω

   Așadar, sper ca pe viitor pedepsele să fie judecate și grațiate „la bucată” și, acolo unde situația o impune, chiar să se facă uz de instituția grațierii, dar și că statul va modifica (superficial) vechi unități militare pentru a le transforma în „unități de reeducare”!
   Să vă spun un secret: ca om care a făcut armata, credeți-mă, vechile UM erau tot niște pușcării! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu