Așadar, în parcul Buila-Vânturarița, urcând pe valea râului Olănești spre cheile și vârful Folea, ai impresia că te-ai întors în timp: lipsa cabanelor și a altor asemenea ajutoare turistice face ca numărul drumeților în zonă să fie incredibil de mic, marea majoritate a vizitatorilor fiind consumatorii de ape minerale medicinale din Băile Olănești. Dar bijuteria zonei este sus, pe munte și nu în vale! Ei bine, sunt locuri izolate, absolut ieșite din comun, locuri pe care orice om le poate atinge, drumul nefiind deloc dificil: este necesară numai și numai dorința de a face acest lucru - să nu uit, vă rog mult nu aruncați gunoaie pe unde mergeți, se ocupă localnicii de asta!
Să începem dar ... urcând pe valea Olăneștiului, întâlnești în cale o bisericuță veche de vreo două sute de ani. Biserica, tronează mândră pe o ridicătură și este înconjurată de un cimitir încă folosit și este cunoscută drept mănăstirea Comanca, ceea ce nu este foarte exact, dar noi nu suntem parlament, să facem anchete:
și cred că peste vreo lună, când perii își vor arăta întregul potențial, vor fi și mai frumoase. Găsești în acest loc rătăcit în secolul XXI, lucruri demne de orice muzeu al satului, cum ar fi o troiță arhaică
sau fântâni cu ghizdul realizat din pietre așezate, dar fără mortar!
Pe cealaltă parte a văii, puteți face un drum relativ ușor spre un schit de asemenea uitat de lume, schitul Bradul. Drumul, așa cum am spus, ușor de parcurs, vă duce prin satul Tisa, sat populat cu oameni destul de ciudați și cu case splendide lăsate în părăsire! Este poate greu de crezut, dar există aici mai multe construcții căzute în paragină, construcții care ar merita salvate, dar care sunt scoase la vânzare, căzând victimă momentului nefavorabil: vânzătorii cer cam mult, lipsa drumului de acces gonește potențialii cumpărători, vânzătorii ar mai lăsa, cumpărătorii dacă vin fac și drum și se alege praful de zonă, etc, etc.
După ce treci de acest sat, mai ai puțin de urcat și ajungi în satul Gurguiata: observați sper că până și toponimicele sunt din alte vremuri! Iar dincolo de satul Gurguiata, găsiți schitul Bradul și sfârșitul drumului!
Acest schit, are o istorie zbuciumată, cu multe distrugeri, părăsiri și refaceri, când de maici, când de călugări. Oferă mai multe surprize, printre care ospitalitatea ieșită din comun a măicuțelor ce-l populează astăzi și care este foarte posibil să te poftească la masă, în trapeză: dacă vei lăsa 10 sau 20 de lei pentru biserică, va fi bine! Dacă nu vei lăsa, tot bine va fi!
Totul se desfășoară în jurul unei minuscule și încântătoare biserici de secol XVIII, văruită ca orice casă de om gospodar, unde curățenia varului este întregită de mușcatele vesele din pridvor:
Interiorul, pictat cu multă vreme în urmă, se ține încă bine, mai ales că o vreme construcția nu a avut acoperiș:
Însă o mare surpriză o reprezintă așa zisa clopotniță, aflată în fața bisericii:
Această „clopotniță”, este de fapt o culă oltenească (despre care nu am găsit din păcate date) folosită în acest scop: se poate urca, scara îngustă (din motive de apărare) fiind o adevărată provocare pentru persoanele cu probleme de claustrofobie.
Drumețiile descrise nu pun probleme, căile de acces sunt în stare bună (de multe ori drumuri forestiere), distanțele nu sunt mari ... doar vremea să fie bună!
Am un singur regret: din păcate am fotografiat cu telefonul, neavând aparatul foto cu noi!
Ω
Din păcate, apele minerale sunt în continuare proprietatea familiei tudor din Vâlcea (nu din Vladimiri, ăla cu „norodul nu este tagma jefuitorilor ...”), iar camionul cu remorcă VL 15 FAG continuă să care de zor pădurea tăiată și furată de pe munții nimănui: nemulțumiți sunt doar localnicii care spun că de când
s-au înăsprit controlele, se fură la fel de mult ca și înainte dar s-a dublat prețul lemnului de furat!
Și cam atât!
Merită efortul vizitării zonei, iar dacă vreți cu adevărat mers „pe munte”, aveți câteva vârfuri interesante de cucerit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu