luni, 22 mai 2017

Nu dacă, ci când: catastrofa anunțată!

   Se vede treaba că nu învățăm niciodată nimic: în urmă cu mai puțin de zece ani am trecut printr-o criză economică cruntă, una care a fost la un pas de a ne lichida definitiv! 
   Motivul?
   Prețul absurd al bunurilor de folosință îndelungată și case, plus ușurința de acordare a creditelor!
   Vă mai amintiți sper de creditul doar cu buletinul ...

   Ei bine, după nici zece ani, istoria se repetă și alți (scuzați) fraieri se aruncă sinucigaș cu capul înainte: casele au prețuri (din nou) artificiale și absurd de mari, creditele se dau (din nou) cu mult prea mare ușurință, cumpărătorii sunt (din nou) lipsiți de cele mai elementare cunoștințe și, de multe ori, de cel mai simplu bun simț! Să ne amintim ... plafonul absurd impus de guvern pentru programul prima casă a fost primul pas: și cotețul porcului costa tot în jur de 60.000 €! Apoi, când piața s-a dezghețat puțin din cauza consumului crescut generat de scăderea TVA-ului și a promisiunilor electorale, „dezvoltatorii imobiliari” au început să ridice și mai mult prețul. Din păcate, proprietarii de locuințe vechi, în loc să profite pentru a-și vinde mai ușor casa, au făcut ca țăranii care ies la marginea șoselei cu legume și cer un preț mai mare decât în piață, adică au crescut și ei prețul și la fel de nejustificat! Să fim cinstiți, dacă să ceri pentru o garsonieră de circa 30 de metri pătrați 90.000 € pentru că este în zona Alba Iulia este o nebunie, atunci cum se numește gestul de a cere 40.000 € pe una de 17 metri pătrați pe șoseaua Olteniței?
   Piața a luat-o din nou razna, ajutată de falși specialiști care-i zăpăcesc pe cumpărătorii disperați de a deveni debitori, cu fraze sforăitoare conținând neapărat termenii moderni impactare, targhetare, mutare dar, fără a aminti de ... sufocare, executare, evacuare ...

   Piața imobiliară a explodat și ăsta nu-i neapărat un lucru bun: este temelia viitoarei crize economice! Se construiește peste tot, peste foste parcuri, peste foste sere, peste foste terenuri agricole, peste tot, peste orice loc oricât de minuscul, cineva este dispus să construiască un bloc de locuințe! Iar dacă marii dezvoltatori au un sistem intern de evaluare, urmărire și control a proiectării și execuției, mă întreb în ce fel se auto controlează sau sunt controlați „dezvoltatorii imobiliari” care ridică întregi cartiere la marginea orașelor, cartiere fără utilități, fără drumuri, fără transport public, fără, fără, fără ... Calitatea construcțiilor să fie oare la superlativ?

   Ω

   Se întrevăd așadar două mari probleme:
a) finanțarea: creditele se dau deja periculos de ușor, punând în pericol grav cumpărătorii neavizați
b) construcția în sine: calitatea ei, utilitățile, accesul, acoperirea medicală, școlară, etc.

   Am ajuns adică în situația în care se vând la prețul locuințelor de lux construcții, în cel mai fericit caz, obișnuite!
Cineva ar trebui să se ocupe puțin de ce se întâmplă pe piața caselor: nu televiziunile care par a avea interese imobiliare, ci statul prin organismele pe care le plătim pentru a ne proteja!
(Cred că nu se va întâmpla așa ceva, drept care mă aștept ca în maximum cinci ani să asist la o nouă catastrofă).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu