Un sindrom Stockholm național?

   Sindromul Stockholm „descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să își simpatizeze răpitorul. Persoanele captive încep prin a se identifica cu răpitorii, ca un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât într-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute drept o amenințare, întrucât, într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit.” 
   Până aici cred că este clar!
   Așadar, un om deținut fără voie, reținut, într-un fel oarecare, ajunge să simpatizeze cu torționarul său, ajunge să-l simpatizeze și chiar - în unele cazuri extreme - să-l protejeze. Citind cu atenție descrierea sindromului și manifestările celor afectați, studiind cazurile cunoscute, ajungem la câteva concluzii simple: cel afectat nutrește o ciudată afecțiune pentru gardianul sau chiar torționarul său, în timp ce acesta, nu numai că nu se manifestă reciproc ci chiar profită din plin de slăbiciunea victimei sale!
   Trist, nu?

   Ω

   Cum altfel se poate numi votul repetat primit de pesede, strămoșii și probabil urmașii lui pe linie de partid, din partea celor mai chinuiți și oropsiți români, de cei sărăciți tocmai de politicile torționarului politic cu pretenții de partid? 

   Cum altfel decât Sindromul Stockholm se poate numi dragostea dintre cei mai săraci români, captivii lui dragnea&pesede și partidul care le pregătește o nouă „epocă de aur”, 

epocă pe care captivii o așteaptă cu nerăbdare ca pe o salvare?