Vieți paralele sau mitraliera pesede-ului

   Am ascultat potopul de vorbe al sinistrului TT 33 și am avut revelația unui deja vu! NU, nu am trăit evenimentele pe care mi le amintește personajul, dar le cunosc binișor din istorie ...
   Așadar, cin` să fie, cin` să fie ... și cred că l-am găsit! 
   Priviți asemănare:

   Lucrețiu Pătrășcanu, membru al conducerii Partidului Comunist, ministru, avocat, sociolog și economist. Pentru o perioadă de timp a fost și profesor la Universitatea București.

   A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944. A fost primul comunist devenit ministru și a deținut portofoliul Justiției.

   După lovitura de stat de la 23 august 1944, prin care Ion Antonescu și Mihai Antonescu sunt arestați la Palatul Regal, intră în noul guvern al lui Constantin Sănătescu, în calitate de ministru al Justiției (printre primele acte semnate – dacă nu cumva primul – a fost amnistierea deținuților politici). A fost autorul proclamației pe care regele a citit-o în seara zilei de 23 august la postul național de radio.

   A fost unul din reprezentanții României la semnarea armistițiului dintre România și URSS, la 12 septembrie 1944. Prezent la Moscova, i-a contactat pe membrii facțiunii moscovite, Ana Pauker și Vasile Luca, prin supraveghetorul lor Andrei Vîșinski, restabilind astfel comunicarea dintre aripile PCR, cea aflată în exil în URSS și cea aflată în România.

   S-a întors în același an de la Moscova, împreună cu Armata Roșie.

   Un an mai târziu, se alătură Comitetului Central, iar în 1947, este unul din reprezentanții României la Tratatele de pace de la Paris.

   În calitate de ministru al Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu a fost promotor al epurărilor și proceselor de tip stalinist în spațiul românesc: în 1945, după ce prim-ministru devenise Petru Groza, a înființat Tribunalele Poporului, promovând în cadrul lor procurori precum Avram Bunaciu, Constanța Crăciun sau Alexandra Sidorovici (cea din urmă a fost soția lui Silviu Brucan). După instaurarea comunismului, ziarul american The New York Times aprecia că

„industriașii, oamenii de afaceri (...) vor fi pedepsiți ca și criminalii de război”.

Articolul critica totodată democrațiile populare ale Europei de Est și spunea că România are un

„caracter birocratic și militarist”. 

   În 1946, la Cluj, la un miting ținut în fața studenților greviști, își începe discursul cu cuvintele „Înainte de a fi comunist, sunt român”. Aceste cuvinte nu vor fi convenind colegilor de partid, care l-au catalogat ca fiind naționalist. În discursul rostit la Cluj, a condamnat revizionismul ungar și a subliniat că

„Transilvania a aparținut și va aparține statului român în întregime”. 

   În 1948, va fi acuzat de naționalism burghez și de șovinism și va fi arestat. Sub arest, va fi vizitat de Iosif Rangheț, Alexandru Drăghici, Teohari Georgescu și ocazional de Gheorghe Gheorghiu-Dej. A fost acuzat de asemenea de colaborare cu Siguranța Statului în perioada interbelică. În același proces au mai fost arestați și judecați Elena Pătrășcanu (soția lui), Harry Brauner, Lena Constante, Petre Pandrea (cumnatul lui), Herant Torosian, Alexandru Ștefănescu, Emil Calmanovici, Remus Koffler, Ioan Mocsony-Stârcea, Anton Golopenția, Belu Zilber, Victoria Sârbu (soția lui Ștefan Foriș) și alte 33 de persoane.

   După modelul proceselor staliniste care se inițiaseră deja în Cehoslovacia (Vladimir Clementis și Rudolf Slánský), Ungaria (László Rajk), Bulgaria (Traicio Kostov) sau Albania (Koči Xoxe), Lucrețiu Pătrășcanu a fost condamnat la moarte pe 14 aprilie 1954, după ce procesul durase șase ani.

   A fost cel mai lung proces al vreunui lider comunist din istoria comunismului mondial, cu o pauză în anul 1951. În proces au mai fost interogați de asemenea oameni politici din perioada interbelică, precum Corneliu Coposu, Gheorghe Tătărăscu sau Bebe Brătianu (ultimii doi membri PNL).

   În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, Lucrețiu Pătrășcanu și Remus Koffler au fost executați prin împușcare la închisoarea Jilava.

   A fost reabilitat în 1968 ...

   (Wikipedia)

   Așadar, un personaj deloc prost, cu o bună și solidă educație, orbit de vrerea partidului ajunge dintr-o dată să aibă o fărâmă de putere!  

   Ce face cu ea?

   Mai întâi, în clipa în care devine ministru, semnează decretul de amnistiere a deținuților politici, indiferent la răul pe care-l poate face țării încă aflate în război!

   Semnează fără remușcări armistițiul de la Moscova, deși armata română era pe picior de război de patru ani, luptase și încă lupta fără a se face de râs, punând urss-ului pe tavă întreaga Românie!

   Unifică facțiunile pecere-ului, apropiindu-i pe Ana Pauker și Vasile Luca! 

   Semnează bănuim că tot fără remușcări tratatele de pace de la Paris, fiind printre cei care osândesc țara la zeci de ani de influență sovietică și conducere comunistă!

   Instituie tribunalele poporului și o justiție de tip stalinist, 

JUSTIȚIE ÎN CARE OMUL TREBUIA DOAR ACUZAT,

NU TREBUIA SĂ ȘI FIE VINOVAT!

   Brusc însă, a constatat că este înconjurat de nume neaoș românești (Ana Pauker, Alexandra Sidorovici, Iosif Rangheț, Harry Brauner, Emil Calmanovici, Remus Koffler, Belu Zilber, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, etc, etc), drept care a făcut la Cluj o declarație publică pe care ascultătorii au privit-o ca fiind legată de Transilvania iar partidul a înțeles-o în contextul corect! Dar era prea târziu, își făcuse datoria față de partid și partidului nu-i mai era necesar, ba chiar încurca!

   Legenda spune că a fost executat cu un pistol, prin vizeta celulei în care era încarcerat.

   În 1968, ceaușescu îl reabilitează, mișcare menită să arate dezacordul cu politica lui Dej și ieșirea de sub aripa „protectoare” a urss-ului.

   Cum vi se pare?

   Seamănă cele două triste figuri?

   Au lucrat sau lucrează ele în folosul partidului?

   Răspunsurile sunt, pe linie, DA!

   Ω

   Avem însă câteva mici probleme: 

FOLOSUL PARTIDULUI NU ESTE ACELAȘI CU FOLOSUL ȚĂRII!

   „tudorică slugă mică” a ascultat cererile partidului (tudorele, fă ceva!) și și-a uitat meritele profesionale, abuzând de funcție, uitând că ministrul este ordonator de credite și nu acuzator public, nici judecător și nici călău în numele partidului!

   Aceeași slugă mică, a folosit în acuzații lucruri și fapte deja demontate de alte instituții ale statului ca fiind cel puțin ne veridice!

MINISTRUL CARE TREBUIA SĂ FIE AL JUSTIȚIEI 

S-A TRANSFORMAT ÎN MINISTRUL 

ADEVĂRULUI

SPERÂND CA NOUL sTALIN SĂ-L MÂNGÂIE PE CREȘTET!

ORIBIL!

P.S. Pătrășcanu a fost reabilitat după cum spuneam, în 1968:

PE tt MITRALIERA pesede-ULUI, ÎL VA REABILITA CINEVA SAU CEVA VREODATĂ?