Faceți căutări pe acest blog

vineri, 14 august 2020

Exercițiu de sinceritate


   Hai să fim sinceri noi cu noi: pe noi, pe români, nu prea ne vrea nimeni! Da, știu, ne vor grecii și bulgarii, ne vor și turcii, dar numai și numai în vacanță, numai și numai ca să cheltuim la ei sume de multe ori nemeritate, numai și numai ca să ne jupoaie ca pe niște fraieri ce suntem!
   În rest, cine ne mai vrea?
   Și de ce?
   Ne vrea câteodată occidentul dar ... pentru ce ne vrea? Pentru mers la studii pe banii noștri, pentru oarecare turism – puțin, că-i scump! – pentru sănătate care-i și ea scumpă și ... și pentru mai ce? Ați ghicit sau știați deja: pentru cele mai degradante și mai prost plătite munci, pentru manopere pe care autohtonii nu vor să le facă indiferent de suma promisă! Mamele și bunicile ori soțiile noastre pot îngriji bătrâni decrepiți și-i pot șterge la cur de rahat, mamele, bunicile, soțiile, frații și copiii noștri pot sta pe câmp, în soare, ore și ore pentru cules recolta de orice este nevoie! Concetățenii noștri pot sta înghesuiți ca vitele în containere pentru a face să funcționeze abatoarele Germaniei! Băieții de băieți pot căra cu cârca pe șantierele din toată Europa, pot fi salahori oriunde autohtonii preferă ajutorul de șomaj acestei munci degradante numai pentru plăcerea de a se etala cu o vechitură de beemve la întoarcerea în țară! Noi toți putem fi sufocați de noxele, indolența și prostia crasă a multor concetățeni!
   „Yes, we can” suna un slogan dovedit un fals grosolan!
   Da, noi putem și chiar înghițim toate astea!
   Și nu se întreabă nimeni,
DE CE?
   De ce suntem salahorii Europei și nu numai?
   De ce suntem căcănarii Europei și nu numai?
   De ce suntem spaima Europei și nu numai?
   De ce suntem neamurile proaste ale Europei și nu numai?
   De ce suntem mizerabilii Europei și nu numai?
   De ce suntem mâna ieftină de lucru a Europei și nu numai?
   De ce?
   Chiar nu vede nimeni că educația românească este o catastrofă?
   Chiar nu pricepem că și explozia de îmbolnăviri cu covid este tot rodul educației inexistente?
   Chiar nu pricepem că jungla de pe șosele este tot rodul educației?
   Chiar nimeni nu bagă de seamă că anii de andronăchism au făcut românii care au trecut prin școală să învețe numai și numai că nu trebuie să creadă în nimic și să nu respecte nimic?
   Nu observă nimeni că acum, cu pandemia, toți analfabeții au convingeri și că se ocupă cu exprimat înțelepciuni culese pe FB?
   Nu vedem că problema lor este să ne demonstreze că nu există covid-ul și nu să se supună convenției numită lege?
   Pentru că ei ȘTIU!
   Pentru că ei au convingeri, putem suferi cu toții!
   Este adevărat, dar ei, imbecilii analfabeți total sau doar funcțional, nu au decât o mică parte din vină:
VINOVATĂ ESTE ȘCOALA ROMÂNEASCĂ, ȘCOALA CARE PE CEI MAI MULȚI I-A TÂMPIT MAI RĂU 
DECÂT ERAU ATUNCI CÂND AU INTRAT ÎN PRIMA CLASĂ!
   Unde este Abramburica pesedistă să ne explice curicula și alte prostii, unde sunt toți specialiștii în învățământ, toți autorii de manuale alternative? Unde sunt toți profesorii de nota unu și doi definitivați pe post?
   Lor trebuie să le mulțumim, lor trebuie să le aducem osanale, al lor este meritul că am ajuns unde am ajuns, al lor este meritul că într-o vară întreagă plus luni de zile de carantină și izolare ministerul învățământului a bătut apa în piuă și nu a creat programe unitare pe baza cărora să funcționeze învățământul on-line! Lor trebuie să le mulțumim că profesori și învățători care n-au mai călcat printr-o clasă de șase luni își iau salariul întreg și bonuri de masă, de vacanță ... dar nu sunt în stare să folosească un program simplu de chating!
   Lor, lor trebuie să le mulțumim în primul rând: nu sunt singurii, dar sunt în prima linie a răspunderii că am devenit ce am devenit, adică salahorii, căcănarii, spaima, mizerabilii, robii și prost crescuții Europei și nu numai!
MULȚUMIM!

  

   Este prea târziu să mai schimbăm ceva?
   Nu, niciodată nu este prea târziu!
   Repuneți școala în drepturi, selecționați cadrele didactice și plătiți-le bine – nu aplicați sistemul din medicină! – construiți școli, permiteți manuale alternative la școlile private, hotărâți care este minimul de cunoștințe cu care iese un copil din școală, întăriți învățământul profesional!
   Să fim sinceri, asta este soluția!
   Noi nu vom apuca probabil să vedem rezultatele dar generația care vine după noi va profita din plin: iar atunci, nu vor mai fi cazuri izolate copiii primiți cu bursă la studii de către universități prestigioase!
   Și nu vom mai fi Bau-Bau-ul lumii civilizate!
   Și în România se va trăi mai bine decât acum, când mai avem urmările ideilor lui iliescu ion, cel cu pensie specială ca și Abramburica și dăncila și ... și ... și ...
   Așa crede un om, de pe stradă!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu