Ce am învățat noi din acest nou război european?
Păi ... păi am învățat
că pentru majoritatea așa zișilor oameni de televiziune vorba nu face doi bani
și că orice rahat, oricât de urât mirositor care le iese din gură este bun și
de dat pe post, proștilor care eventual ascultă și/sau privesc! Atâtea inepții
ca acum nici la olimpiadă nu mi-a fost dat să aud! A propos, știați că orice
vehicul vopsit în verde este militar și dacă este militar este tanc? Dacă nu,
aflați odată cu mine de la TV! Apoi, mulțimea de specialiști și specialiste,
mulțimea de reporteri de teren care întreabă niște bieți copii traumatizați ce
le-au spus taților rămași să lupte, idioata aceea care la intrarea în România
întâmpină refugiații cu „va fi ochei, va fi ochei” că bine este de rușine! Sunt
mult prea mulți cei care ar merita niște șuturi undeva pe principiul că așa
poate le vine mintea la cap!
Dincolo de monumentalele
prostii de limbă și comportament, dincolo de prețiozitatea exprimării goale
(gâdea e campion) vine suferința unor amărâți, suferință care ne-a cam tocit
simțurile, suferință de care într-un timp oarecare cetățeanul mediu, român sau
de aiurea, se va plictisi. Asta este marea problemă și cred că pe asta mizează
și conducerea rusă: nimeni nu se așteaptă ca opinia publică internațională să accepte
la nesfârșit prețuri mai mari, ajutor dezinteresat dat altora, pericol de
război la frontiere! Iar atunci când simțămintele noastre vor fi fost suficient
de tocite, un ziar de două parale va veni cu bomba: niște refugiați ucraineni au
furat, au violat, au accidentat sau mai știu eu ce – nici măcar nu va trebui să
fie adevărat! Acel moment va fi începutul sfârșitului simpatiei fără margini de
până acum! De ce? Pentru că nu suntem educați, pentru că trăim din sentimente
în sentimente, pentru că nu putem înțelege drama în profunzimea ei ci doar în
ceaiul fierbinte de moment! Acel moment va fi sfârșitul nașterii unei națiuni,
naștere la care asistăm practic neputincioși astăzi!
Pentru că am vorbit de
educație, vă rog să nu vă închipuiți că spațiul exsovietic este mult mai
răsărit! Și acolo educația are lacune și urmărește niște interese de stat: cel
mai bun exemplu sunt cuvintele „fascist” și „nazist”, cuvinte care în toată
lumea asta largă au conotație istorică, în spațiul exsovietic par a fi cea mai
tare și mai scabroasă insultă la adresa unei persoane sau unui grup de
persoane! Rușii îi acuză pe ucraineni că sunt fasciști și naziști, ucrainenii
urlă la soldații ruși „fasciștilor”! Oricât am căutat, nu am găsit o traducere
a acestor termeni în limba română modernă, pur și simplu nu-i poți traduce
decât în litera dar nu și în spiritul lor! Au o încărcătură subtilă, venită din
vreo 70 de ani de educație sovietică, încărcătură care nouă, cei care nu am
făcut școala rusească, ne scapă!
Ω
Așadar? Ce ne așteaptă? Ce
va urma? Nimeni nu știe, nici un pseudo specialist nu ne poate spune ca mama
omida ce ne pregătește viitorul ... dar, posibilitățile sunt numărate:
-
Putin este înlocuit și noua conducere rusă își
cere scuze și se retrage (scenariul este cel mai puțin plauzibil)
-
Rusia se mulțumește pe moment cu estul și sudul
Ucrainei, urmând ca viitorul să decidă
-
Rusia decide să termine cu visurile europene
aici în est și ocupă Moldova (Transnistria este cu arma la picior) și Georgia
odată cu bucăți mari din Ucraina
-
Rusia și Occidentul cad la înțelegere și pentru
a avea pace rup Ucraina în două (scenariu foarte plauzibil)
-
Nimeni nu se înțelege cu nimeni și ajungem la un
război generalizat între civilizațiile orientală și occidentală, între
economiile și industriile lor (improbabil)!
În oricare dintre
scenarii, sancțiunile economice își vor pierde încet încet efectul, statul rus
fiind cu siguranță dispus să devalorizeze și mai mult rubla și să coboare și
mai mult nivelul de trai al cetățenilor în efortul de susținere a unui război
altfel fratricid și inutil! Și NU,
nu vă faceți iluzii: Crimeea este și va rămâne rusească iar dacă mâine Navalnâi
îi ia locul acestui Ras-Putin modern, în câteva luni va gândi și el la fel,
pentru binele și gloria și strălucirea Maicii Rusii! Așa crede un om ... de pe
stradă ...