Faceți căutări pe acest blog

marți, 7 ianuarie 2014

„Cățeluș cu părul creț” - varianta „a la Bolintineanu”

   Sau : obiceiurile „bune” se învață de mic !


   Știam că la liceul Bolintineanu se dădeau bani grei și ne întrebam cum de copiii și părinții acceptau o asemenea situație , în care își furau propria rață !
   Acum , ne-am lămurit : la o ȘCOALĂ GENERALĂ din capitală , o învățătoare , un pedagog a cărui sarcină este să ne educe copiii în cel mai bun și sănătos mod cu putință , a fost prinsă cu rața-n gură ! Adică dumneaei , pedagogul , educatorul și formatorul copiilor noștri (ciclu primar - 7 până la 10 poate 11 ani) , pretinde cadouri de un anumit nivel calitativ și de preț , pretinde cadouri individuale pentru a demonstra fiecare părinte în parte „cât o apreciază” , pretinde că învățământul public - pentru care noi , cei mulți , care nu mai avem copii în sistemul școlar , plătim impozite - NU ESTE GRATUIT ,  pretinde și mai ales primește o dijmă periodică ! „Doamna” învățător își bate joc de meseria sfântă pe care ar trebui s-o practice , „doamna” învățător calcă în picioare sufletele unor copii nevinovați , „doamna” învățător predă deja unor gâgâlici lecția ciubucului și a spolierii și a furtului și a înșelăciunii și a obținerii rezultatelor FĂRĂ MUNCĂ ! „Doamna” învățător se va plânge cu siguranță de salariul mic , uitând că se putea îndrepta către neurochirurgie , sau către IT , sau către fizică nucleară , sau pur și simplu către menaj în Italia : multe căi i se deschideau „doamnei” învățător , dar a ales-o pe cea cu falsa scuză a salariului mic și a venitului 
MARE !
   De ce un asemenea personaj sinistru , de ce un asemenea personaj torționar de suflete naive , de ce un asemenea personaj antieducativ se întoarce la catedră , nu putem pricepe ! La fel cum nu putem pricepe de ce s-a întors în școală fostul director de la Bolintineanu (vărzaru costica) !
   Adică , putem pricepe legăturile „în sus” și „circuitul șpăgii în natură” , pentru că pare același în toate sectoarele , dar nu vrem : vrem să facem pe proștii și să ne explice cineva competent , cum de cele două individe de mai sus , în loc să fie declarate „DUȘMANI PUBLICI AI ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC”  sunt trimise înapoi „la produs” !

   Ω

   Mi s-a părut ciudat tonul unei mămici : domnia sa , nu era scandalizată de faptul că dădea cadouri , nici de faptul că i se cereau ! 
   Domnia sa MĂMICA , un alt factor formator în educația viitorului cetățean , era scandalizată doar de valoarea cadourilor !
   Sper că mă înșel ...   


  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu