MAI AM UN
SINGUR DOR
Mai am un singur dor:
În liniștea serii Să mă lăsați să mor La marginea mării; Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Pe-ntinsele ape Să am un cer senin. Nu-mi trebuie flamuri, Nu voi sicriu bogat, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri.
Si nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creștet, Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted. Pe când cu zgomot cad Izvoarele-ntr-una, Alunece luna Prin vârfuri lungi de brad. Patrunză talanga Al serii rece vânt, Deasupră-mi teiul sfânt Să-și scuture creanga.
Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte. Luceferi, ce răsar Din umbră de cetini, Fiindu-mi prieteni, O să-mi zâmbeasca iar. Va geme de patemi Al mării aspru cânt... Ci eu voi fi pamânt În singurătate-mi.
(1883, decembrie)
|
Nu există oameni proști sau deștepți: sunt doar ignoranți ori educați! Să încercăm să ne educăm!
joi, 15 ianuarie 2015
15 ianuarie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu