Pot spune că demolarea șandramalei de pe pălărie m-a bucurat nespus, iar înmulțirea sălilor, așișderea!
Înțelegeți sper, cu ce așteptări am mers la Național!
Drept care, mi-am spus că este cazul să reinaugueaz vizitele cu ceva de gală, așa că am ales Shakespeare! Visul unei nopți de vară ...
Cu ce să încep oare?
Să încep cu teatrul în sine, cu clădirea și cu aspectul ei ...
Așadar, să începem turul Sălii Mari!
Intrarea, generoasă, prin vechiul foyer, se face civilizat, prin scanarea codurilor QR de pe telefon, iar sistemul chiar funcționează: bravo!
Însă, din moment ce ai intrat, încep susprizele: foyer-ul lasă impresia unei stații de metrou în care încă nu apărut dughenele închiriate de sindicat și conducere! Adică, te găsești într-o sală mare, albă (prea multă marmură albă poate să strice), insipidă, decorată meschin cu câteva busturi ale unor mari actori și cu multe (prea multe) lucrări de metal lustruit de inspirație evidentă (Brâncuși repetat obsesiv devine și el obositor!) așezate fără cap și fără coadă, practic aruncate la întâmplare, lăsând senzația că zugravii se împiedică de ele și le împing de colo colo! Poate această impresie de stație de metrou a fost întărită și de prezența unui „bodyguard” în uniformă fix în mijlocul spațiului, omul privind cu evidentă curiozitatea nebunii care veneau la piesă: la ieșire, i-am înțeles uimirea dar nu și prezența!
Încă un lucru care te face să te ferești de tren, este prezența prizelor și comutatoarelor electrice, instalate prostește pe pereți aflați la vedere și la înălțimi în jurul a 1,5 metri: totul are un aer neterminat, sau terminat în fugă, pentru că banii erau oricum tocați și rezultatul nu mai interesa pe nimeni!
Mi-am dat seama că mă calcă cu adevărat trenul abia atunci când am descoperit în același foyer o placă de marmură (v-am spus că e prea multă?), placă pe care stă scris că respectiva clădire a fost renovată în perioada ..., cu bani de la guvern ..., în timpul directoratului domnului
ION cARAMITRU!
Să vă mai amintesc că Ceaușescu nu avea nici o placă din asta în Teatrul Național?Este cel puțin ostentativă această prezență a unei plăci comemorative adresate directoratului unui actor (parcă și Rebreanu a fost director la Național, dar nu văd asta scris pe nicăieri!), cel puțin ostentativă, ca să nu spunem că de fapt este de un prost gust revoltător!
În sfârșit ... ne-am îndreptat spre SALA MARE!
Accesul, se face prin niște uși albe antifoc, lăsate așa cum au ieșit ele din fabrică, uși pe care tronau, lipite cu bandă adezivă neagră pe colțuri, nelipsitele interdicții scrise pe un A4: exact ca în blocurile cu administratori nebuni! Adică a costat și a durat atât de mult, pentru ca intrările în sală să pară de hală industrială și afișele să fie lipite „de-un gigel cu scuipat pă geam”? Asta de ce nu a mai pus-o domnul caramitru pe enorma placă din foyer, mare cât una de mormânt?
Ne luăm însă inima în dinți și intrăm: sala este frumoasă, colorată interesant, luminată interesant, senzația este de aproape de scenă de peste tot ... la prima vedere este splendidă. Dar de ce la loje s-a optat pentru scaune incomode în locul fotoliilor, tot nu pricep!
Să ne oprim aici, să nu amintim de luminile de evacuare mult prea puternice și nici de prostul obicei de a introduce spectatori la zece minute după începerea spectacolului ... să vorbim despre spectacol: „Visul unei nopți de vară”, binecunoscuta și arhijucata piesă!
Acum însă, vine partea cel mai greu de scris!
Piesa a fost măturată și aruncată pe scenă de un ionescu acolo, un ionescu zis și petrică! Ei bine, acest ionescu, spunându-și că românii nu știu cum se fac copiii și încă mai cred în povestea cu barza, a vrut neapărat să ne lumineze!
RAR MI-A FOST DAT SĂ VĂD CEVA MAI VULGAR!
Totul a fost atât de murdar, atât de fără sens de orientat spre ..., încât chiar de la pauză spectatorii au început să plece, lucru care s-a petrecut și după pauză!Spectacolul este atât de mizerabil, încât nici nu mai merită să amintim colaborările ionescului cu textul, urletele care fac replicile de neînțeles, costumele abjecte (Puck/Gonța este doar un exemplu comod), deformarea finalului și transformarea tuturor într-o bandă mafiotă pusă pe lichidat pe orice și oricine ...
Să amintim numai de milogeala ridicolă a lui Puck, cel care cerșea aplauze în final, aplauze pe care (chiar fiind gratuite) actorii nu le-au primit!?!
Totuși, piesa are și ceva bun pentru anumiți spectatori: la toate replicile cu tentă și/sau mimică sexuală, o ingenuă corporatistă venită de la piață și așezată fix în fața mea, se prăpădea de râs - probabil că astăzi actul de cultură a fost transferat maneliștilor ...
Am rezistat cu greu până la final când, ca să nu fluier, m-am grăbit să ies din sală: surpriză, la garderobă era coadă: în situația în care cam zece procente plecaseră deja!
Ei bine, spectacolul nu are legătură cu Shakespeare, nu are legătură cu teatrul, nu are legătură cu arta și, mai ales, nu are legătură cu bunul simț!
Penibilul domn ionescu a râs de noi și de cei ce i-au dat bani pentru porcăria asta, arătându-ne tuturor pe scenă un enorm falus: halal artă, halal exprimare artistică, halal viziune regizorală! Acest spectacol nu ar rezista la nici un teatru particular!
Ω
În concluzie, putem spune că Naționalul a cam fost „rasolit” și că piesa lui ionescu petre (nu este sigur a lui Shakespeare!) este de un prost gust desăvârșit!
Păcat că o seară de toamnă pe care o speram Noapte de vară s-a transformat într-un adevărat coșmar!
Oribil ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu