„Partidul e-n toate
E-n cele ce sunt
Și-n cele ce mâine vor râde la soare
E-n pruncul din leagăn
Și-n omul cărunt,
E-n viața ce veșnic nu moare.”
Cei care au avut „plăcerea” să-și petreacă anii tinereții (din ce în ce mai puțini) băgând la cap versurile de mai sus vor ofta cu nostalgie, ceilalți (din ce în ce mai mulți), nu le vor înțelege și-și vor spune că așa ceva nu se poate: ba s-a putut și încă se mai poate! Din moment ce dracnea liviu iese în fața noastră a tuturor și declară că PARTIDUL a ajuns la concluzia că jandarmeria a procedat corect la mitingul neautorizat din 10 august, înseamnă că versurile de mai sus nu și-au pierdut încă noima: nu contează că meeting-ul a fost de fapt AUTORIZAT, că jandarmeria s-a folosit de provocatori pentru a produce efecte care să-i permită să intervină în forță, nu contează că mieii domnului dracnea, purii și neîntinații sidile, cucoș și cazan au comis fals și uz de fals, contează că partidul a judecat și a dat sentința - jandarmii sunt curați ca lacrima, numai Iohannis este vinovat!
În timp ce partidul-dracnea țipă că opozanții din pesede sunt înțeleși cu șeful statului și că jandarmeria se ocupă mai mult cu baletul cu bulane, șefii de filiale locale așteaptă răsplata pentru votul din ședința cex: au cerut și li s-a promis! Abia dacă nu li se va da vor pricepe ei cum stă treaba cu știuca cea mare și cât de mici peștișori sunt ei!
Până atunci, PARTIDUL rămâne fidel lui George Lesnea și, în căutarea unui alt pupincurist de talie dispus să fie permanent murdar la gura cu care-și săruta mama și copiii, își amintesc versurile lesne scrise pentru Carol II în `40:
„Tu ne ești Părintele
Ți-s de foc cuvintele
De prin toate luncile
Îți sfințim poruncile
Ești podoaba ramului
Răsăritul neamului.”
Ω
Nu-i așa că se potrivesc?
Ar fi mers și pentru ceaușescu, ar fi mers și pentru dej, au fost bune pentru regele Carol: de ce nu ar fi bune și pentru dragnea liviu?
P.S.1 Dacă nici declarațiile acestea nu sunt o încercare de intimidare a justiției și o demonstrație de forță în apărarea uneltelor jandarmerești (cu liber la acțiuni viitoare și mai și) atunci nu știm care altele mai sunt!
P.S.2 Întrebăm din nou susținătorii și votanții pesede:
VĂ PLACE CE NE-AȚI ALES?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu