Atunci când omul este amărât își ridică o căsuță din chirpici, adică din pământ amestecat cu paie: nu există o soluție mai ieftină decât poate bordeiul! Atunci când omul nu este doar sărac ci mai este și prost, își ridică amărâta lui locuință nu doar din chirpici ci și în albia majoră a unui râu. Atunci când omul este nu doar amărât și prost, ci și obraznic, urlă din toți rărunchii că apa rea a venit de i-a luat casa și mai cere și despăgubiri, convins că de vină este râul ...
Ei bine, acest al treilea
om este pesedeul de astăzi!
Nu doar că nu a priceput
că nici o construcție atât de șubredă nu are viitor dar și-a mai spus și că
poate face orice și oriunde pentru ca acum, în final, să acuze pe alții pentru
propria cădere: nu înțeleg conducătorii pesede că s-au dus vremurile lui
iliescu ion, că oamenii s-au schimbat și că nu mai vor trimișii Domnului pe
pământ, că promisiunile fără acoperire se decontează mai devreme sau mai
târziu: din fericire nu au priceput ...
La o analiză simplă,
chiar rudimentară aș spune, evidența reacției memoriei populare este clară:
ciclul început cu ordonanța 13 în iarna lui 2017 se apropie de final, adică se
va încheia cu alegerile parlamentare, atunci când pesedeul va plăti dur
alegerea unui leader pușcăriaș ca dragnea, batjocura unui prim ministru ca
dăncilă, nesimțirea unui candidat la președinție care bâlbâie greșit
răspunsurile la întrebări elementare! Abia în iarnă, peste scurtă vreme,
pesedeul va încheia ciclul plăților corespunzătoare păcălelii din 2016: abia
atunci, când este posibil să devină un partid de mâna a doua, în rând cu
veșnicul copil, cu infantilul bonta, perechea lui geoană ...
Acest partid crescut pe
minciunile „cu față umană” ale lui iliescu și pe lipsa noastră de instrucție
politică, acest partid a cărui bază politică se împuținează de la pensie la
pensie, acest rău național, poate dispărea luând calea PNȚ-ului cu o singură
condiție, aceea ca dreapta să-și facă datoria fără a pregăti următoarele
alegeri! Este timpul ca penele sau USR+ ori cele două împreună să guverneze cu
adevărat, să dea tot ce pot pentru dezvoltarea țării, să facă fără să promită,
să nu mai aștepte unii dintre ei aprobarea Cotroceniului, să fie adică un
partid românesc, pro românesc, să se spele de nou veniții din Vrancea care se
dovedește noul Teleorman, să lase în urmă politica de tip pesede și să ne arate
că vor cu adevărat să ne schimbăm în bine! Asta poate însemna cooptarea USR+ la
guvernare, ceea ce în final poate nici nu este un lucru rău pentru cei mulți,
lăsând cu mâna întinsă propriii incompetenți!
Se poate?
Sigur că se poate, cu condiția să se vrea!
Ω
Următorul pas este
intrarea USR+ în politica de nivel guvernamental.
Apoi, peneleul trebuie
să se rupă de sub bagheta dirijorului Iohannis și intrarea în normalitatea
politică, acolo unde echidistanța nu înseamnă campanie politică prezidențială
împotriva unui partid!
Ar fi necesară depolitizarea
instituțiilor.
Urmarea?
Dreapta ar căștiga fără
probleme, numai prin realizări, următoarele alegeri!
Se poate?
Sigur că se poate, cu
condiția să se vrea eliberarea de sub influența prezidențială!
ÎN CAZ CONTRAR, NE VOM ÎNTOARCE LA PALATUL DE CHIRPICI
TIP pesede!
Așa crede un om, de pe
stradă ...