În ultima timp, așa cum
se spunea pe vremuri în lagărul socialist, se ascute lupta de clasă! Da, știu,
nu mai este vorba despre lupta de clasă clasică, dar așa se vorbea atunci ...
Ei bine, cine are de-a face cu mediul online românesc și nu numai, constată că
organizarea deja cunoscută – trol, bot, idiot util – suferă transformări din
mers: cei de mai sus nu au dispărut dar, la modă nu mai sunt știrile false ca
până acum ci, minciunile ordinare și cât mai – dacă este posibil – scabroase!
Așadar, au fost înlocuite fakenews cu scrapnews, dacă îmi este permisă această
invenție lingvistică! Cu puțină răbdare, se pot găsi liniile pe care se scurg
porcăriile astea, se pot descoperi componenții rețelei, se pot citi clar până
și idioții utili: nu vă sfătuiesc să vă pierdeți timpul cu gunoiul ăsta căci
nici amuzant nu este.
De ce se întâmplă toată
această porcărie? Răspunsul este, bineînțeles, mai simplu decât întrebarea:
este cea mai comodă și ieftină formă de propagandă, cu cea mai largă și rapidă
răspândire, cu cea mai mare rată de pătrundere în mințile fără potențial
intelectual și cu cea mai mică responsabilitate! Dacă pe vremuri URSS trebuia
să arate persoana pe care o considera „cel mai înalt pitic din lume” pentru că
anunțul era făcut oficial printr-un oficios al partidului sau statului, astăzi
este suficient ca o anume m kruger să arunce osul câinilor numiți gușteru`, basil,
gogu bălărie, sandu alexandru și mulți prea mulți alții, pentru ca ea să fie
răspândită în mediul online! Există nenumărați roboței care dau like și o
distribuie dar, alături de ei, mai apar și câte un tiberiu, câte un tudor, tei
tehnic, sorin tec sorin și alții asemenea lor care, din dorința de a fi altfel
și din nevoia de a se arăta patrioți, fac munca de jos și răspândesc prostiile
propagandistice – de regulă rusești – gratuit, spre deliciul softului central,
cel care lucrează pentru idioții de limbă română! Dacă nu știți cum să
verificați dacă un cont este real sau fals, atunci încercați să intrați într-un
schimb de idei cu respectivul: de idei, nu de înjurături, fiți chiar de acord
cu el! Nu va reacționa niciodată ... pentru că nu te recunoaște în baza de date
a softului ...
Totuși, de ce este
necesară această propagandă? De ce am fost din nou acoperiți cu scrapnews de
cea mai joasă speță? Simplu, pentru că lupta la nivel mondial se ascute între
cele două sisteme, atât politice cât și de viață! Primul ca vârstă, este
sistemul statului puternic, celălalt, mult mai nou, este sistemul populației
puternice. Diferența dintre cele două este vizibilă: în sistemul statului
puternic, tot omul este dator să se pună în slujba statului, să facă orice
pentru ca statul să prospere, să își dedice toate energiile – ce limbă de lemn!
– propășirii statului, neamului, țării, partidului, etc, etc. În acest tip de
organizare, rusesc ori chinezesc dar și nord coreean în ziua de astăzi, cetățeanul
ca atare există dar nu contează, el este numai un instrument, o parte minusculă
în angrenajul statului.
În sistemul politico
social al populației puternice, omul trebuie să dea statului câte ceva din
convingere și aproape VOLUNTAR iar
statul trebuie să facă pentru el cam tot ce poate și, în special, statul
trebuie să-i dea libertatea de mișcare, de alegere, de asociere, statul trebuie
să fie garantul liberului arbitru al cetățeanului și nimic mai mult! În vreme
ce primul sistem, cel mai vechi din punct de vedere istoric, a născut de-a
lungul timpului imperii și împărați (indiferent de numele purtat, de la regi și
împărați până la fuhrer-i și secretari generali ai partidului), celălalt model organizatoric
a dus la apariția concurenței economico financiare, la progresul economic și
cultural, la creșterea bunăstării populației, etc. Nu este un secret pentru
nimeni că în USA săracii trăiesc olecuță mai bine decât cetățeanul rus muncitor
și angajat: ca să nu comparăm cu muncitorul din fabrica lumii numită și China
populară. Nu este un secret pentru nimeni că în acest moment, lupta la nivel
mondial se dă între cele două sisteme având Rusia și China pe de-o parte, USA
și NATO pe de cealaltă parte. Propaganda continuă a Rusiei și Chinei țintește
evident segmentele nemulțumite ale populației: acestea vor exista întotdeauna,
dar ce nu înțeleg nemulțumiții din țările occidentale (includ aici și România)
este că nivelul lor de trai, de nemulțumiți, este net superior nivelului de
trai al furnicuțelor care mândre robotesc în slujba statului stăpân sub
privirea părintească a câte unui tătuc blând, binevoitor și vizionar! Nici unul
dintre nemulțumiții din România nu ar schimba locul lui cu al unui rus sau
chinez în aceeași situație socio economică cu a lui, nici unul nu ar da de fapt
România și traiul de aici pe China sau Rusia și traiul de acolo! Dacă nu mă
credeți, verificați vă rog câți nemulțumiți spală la cur bătrânii în occident
și câți s-au dus pentru posturi de studii superioare în cele două pseudo
democrații mai sus pomenite! În mod paradoxal, chiar și cetățenii occidentali
procedează la fel sub imperiul scrap&fakenews, singurii care au ales Rusia
în detrimentul țărilor de origine fiind Depardieu și S Seagal, oameni care au
preferat cetățenia rusă ca să scape de impozite în timp ce continuă să sugă la
sânul putredului occident! Din aceeași categorie fac parte antivacciniștii,
oameni care cer tuturor să fie de acord cu ei, refuză să se vaccineze,
consideră că trăiesc într-o dictatură dar nu înțeleg că și ei, indiferent care
o fi adevărul despre covid și vaccin, încearcă tot impunerea unei dictaturi,
dar a unei dictaturi anti vaccin!
Ce învățăm noi de aici?
Păi ... păi învățăm că
cei care plâng de dorul strămoșilor o fac fie din prostie, fie din interes,
încercând voit sau nu, să ne împingă spre un naționalism izolaționist!
Mai învățăm că tot
aparatul propagandistic rus lasă de înțeles că am putea trăi la fel dacă nu am
fi conduși de actuala clasă politică dar nu ne oferă înlocuitori decât dacă
aceștia nu au nici o șansă reală de promovare, scopul real fiind de fapt
învrăjbirea noastră, slăbirea noastră și obținerea unei mici suprafețe de
pământ dincoace de Prut, pe care să-și așeze ei talpa bocancului: doar atât și
... nimic mai mult!
Mai învățăm că sub
anonimatul propagandistic se aruncă invective, minciuni, jigniri, vulgarități
dintre cele mai scabroase și scatofage cu putință și că unii concetățeni de-ai
noștri, români adevărați altfel, frustați și supărați pe propria lor neputință
intelectuală le propagă din prostie, gratuit!
Mai învățăm că trăim
epoca frizerilor, shaormarilor, taximetriștilor și a tuturor analfabeților care
știu totul în detrimentul specialiștilor cu școală, frizeri, shaormari și
taximetriști care pe lângă ocupația lor de bază – aceea de a păcăli clientul și
de a-și plăti datoriile așa cum spun ei, „la bănci” – simt că mai au și sfânta
obligație de a înjura pe oricine și orice, de a fi împotriva tututror, de a se
erija în patrioți și naționaliști, scriind fără diacritice, semne de punctuație
și un minimum de logică!
Învățăm că nu suntem
liberi, că suntem oi, că suntem o colonie, că suntem obligați să ne vaccinăm
deși nu ar trebui, dar nu aflăm cum în condițiile mai sus enunțate, chiar cei
ce le urlă din adâncul tastaturii au libertatea de a le scrie, a le spune și de
a jigni pe oricine!
Mai aflăm și că istoria
națională nu este aia pe care am învățat-o noi la școală – nici nu este de fapt
– ci este aia în care eu sau dumneata mă trag direct din daci și o țâră din
romani, fără goți, slavi, avari, huni, bulgari, cumani, vizigoți și mulți alții
care au mai trecut pe aici, lăsându-și urmele prin patul autohtonelor și limba
română modernă!
Învățăm că noi suntem
cei mai cei și ne supărăm tare rău când cineva are obrăznicia să ne pună la
locul nostru, amintindu-ne că suntem o biată țărișoară periferică, cu o cultură
periferică și cu o dezvoltare lentă, etern în urma celorlalte țări spre care
tindem prin imitație.
Și, foarte important,
observăm și învățăm că mania concetățenilor noștri mai slab educați ori mai
puțin dăruiți intelectual de mama natură este aceea de a suplini lipsa
cunoștințelor, puterii de înțelegere și răbdării de a învăța cu înjurături
suplinitoare de bun simț și respect pentru cei mai bine instruiți: limbajul
civilizat este rușinos, exprimarea de mahala o virtute!
Așadar, ce vrea
propaganda rusă? Este bineînțeles simplu, Rusia dorește să ne fraierească din
nou, lăsând de înțeles că ne va fi mai bine dacă vom întoarce spatele
americanilor, NATO și UE și că alături de ei vom trăi dumnezeiește căci va
curge numai lapte și miere: cei care fac propagandă rusă, sputnik-ul cu
diferitele lui titulaturi, oamenii infiltrați în media românească, publicații
centrale ori simpli idioți utili, uită să ne spună ce mai face Navalnâi ori să
ne întrebe dacă ne place libertatea de tip Bielorusia! Să nu ne lăsăm păcăliți,
falsul patriotism, veșnicul recurs la dacii de mult dispăruți, naționalismul
izolaționist, xenofobia și dorința unui roexit protocronist sunt idei dictate
de la același răsărit care ne-a adus și republica populară în `47!
Ω
Nu vreau să conving pe
nimeni, nu vreau să mă creadă nimeni, nu vreau decât un singur lucru: unul
singur, măcar unul singur dintre idioții utili, înainte de a redistribui
prostiile cu care este intoxicat, să se gândească dacă ceea ce face este în
realitate în interesul lui, al țării sau al mult prea marelui urs de la răsărit
cu a cărui diarie propagandistică murdărește spațiul online românesc? Atâta
tot, să se gândească dacă i-ar plăcea să trăiască sub putin, lukașenko sau
vreun mic rege oriental uns aici guvernator în gubernia România!
Da, asta este singura
diferență între cele două sisteme: unii pun statul în slujba cetățeanului,
celălalt pune omul, necondiționat sub stăpânirea statului – noi trebuie să
alegem cum vrem să trăim, slujiți de stat sau slujind statul? Cam atât a avut
de spus un om, de pe stradă ...