În ultimul timp, entuziasmul debordant al mitului românului care poate dar nu este lăsat, vrea dar nu are bani sau știe dar i se închide gura, începe să pălească! Sau mai curând, să apună ... spun să apună pentru că ne aflăm în plin domeniu astral și vorbim despre
„ARCA Space, o companie aerospațială situată în Las Cruces,
New Mexico care construiește rachete spațiale și aeronave cu sau fără
pilot, în vederea explorării spațiului. A fost înființată ca Asociația Română
pentru Cosmonautică și Aeronautică, un ONG din România, de către Dumitru
Popescu și alți câțiva pasionați de rachete și aeronautică. De atunci ARCA a
lansat două rachete stratosferice, patru baloane mari stratosferice inclusiv un
grup de baloane și a câștigat două contracte guvernamentale, unul cu Guvernul
României și altul cu Agenția Spațială Europeană (vom reveni la acest
contract). ARCA susține că vrea să dezvolte un avion suborbital cu motor
rachetă, o familie de rachete suborbitale și orbitale pentru lansarea de nano
și mini sateliți și un avion stratosferic fără pilot” (conf. Wikipedia).
Ei bine, dacă dăm
entuziasmul nostru de nepricepuți la o parte, dacă uităm de dacii care făceau
și dregeau, dacă încercăm ca măcar pentru o singură clipă să nu mai credem că
noi putem dar nu suntem lăsați, atunci, chiar în acea clipă începem să ne îndoim
de buna credință și de realitatea promisiunilor ARCA! Până acum, încercând să
intrăm în cât mai puține amănunte tehnice, ARCA a fost numărul 1 la PR! Pe departe
numărul 1! Dar numai atât, pentru că în rest, nu a avut mai nimic de arătat: a
încercat acum vreo zece ani o lansare ajutată cu baloane cu heliu (tehnologie
la care americanii de exemplu au renunțat acum o sută de ani!), apoi au tot
testat un motor cu perhidrol (sper că nu mă înșeală memoria) la Rm. Vâlcea,
puțin mai târziu au anunțat că lucrează la un avion supersonic, pentru ca
destul de abrupt să-și anunțe interesul pentru lansarea sateliților de mici
dimensiuni cu o rachetă cu abur! Ideea, veche de altfel, folosită la unele
rachete militare lansate de pe platforme marine sau submarine, ar trebui pusă
la treabă bine de tot, pentru că ceea ce vrea ARCA pare unui simplu posesor de
cunoștințe măcar minime de chimie, fizică și matematică o imposibilitate! Adică,
după ce au reușit o lansare care a ajuns până pe la 40 km altitudine (spun unii
că ar fi un rezultat onorabil pentru un club de rachetomodele!), ONG-ul din
Vâlcea se repede la linia imaginară a spațiului, vrea și este convins ONG-ul
vâlcean că va depăși linia Kármán, acea sută de km care ar marca intrarea reală
în spațiu! După cum spuneam, nedumeririle sunt multe și majoritatea
românilor, entuziaști susținători ai ideii care spune că urmașii dacilor pot
face orice, așteaptă faimoasa lansare din Marea Neagră a prototipului
locomotivei spațiale! Lansarea nu a avut loc încă iar noi, în continuare o
așteptăm pe 16 august 2021! Din păcate, avem niște nedumeriri: cum vor ține ei
zece tone de apă sau mai mult la temperatura constantă de 250 0C? Cum
vor încălzi cantitatea asta de apă și cum o vor menține astfel pe măsură ce
urcă? Ce se va întâmpla odată cu golirea incintei în care se află apa: vor
micșora volumul pentru păstrarea presiunii sau vor crește temperatura din același
motiv? Și, în timp ce plini de entuziasm, speranță și bunăvoință așteptăm ca
ARCA să vină cu niște soluții la auzul cărora noi să ne dăm câte o palmă-n
frunte și să recunoaștem că nu ne duce mintea în timp ce privim racheta
înălțându-se, așadar în tot acest timp, viermișorul îndoielii roade și roade și
roade ... Șeful întregii povești este un anume Dumitru Popescu, de meserie
absolvent de teologie. Nu, nu vreau să-l condamn pentru asta, ba chiar mă
bucur, poate are o pilă la Cel de Sus dar, de aici și până la rachete este cale
lungă! Și dați-mi voie să am îndoieli în ceea ce privește seriozitatea întregii
intreprinderi! Privind puțin peste umăr, aflăm că ARCA, înființată în 1999 de
către Dumitru Popescu, ARCA are un trecut deși scurt, cam zbuciumat:
-
În anul 2014, ARCA a înființat firma ARCA Space
Corporation în Statele Unite ale Americii.
-
Dumitru Popescu a fost arestat și acuzat în 2017
de fraude financiare, însă cazul său a fost clasat în anul 2018 de procurori,
după ce un juriu a refuzat să îl pună sub acuzare.
-
De asemenea, ARCA a mai fost în centrul unui
scandal, fiind acuzată că a primit un contract de testare de la ESA – agenția
spațială europeană – pentru testarea unor subansamble ale sondei Schiaparelli,
sondă care s-a prăbușit pe Marte în octombrie 2016. Italienii acuzau că ESA a
acordat contractul de testare unei organizații care nu avea destulă expertiză.
-
De notat, sumele pentru care este considerat
Dumitru Popescu țepar: între 2500 și 20.000 $!
-
ARCA a anunțat lansarea a tot felul de produse
revoluționare, din care nici unul nu a fost văzut, până acum, la față!
Puținul bun simț tehnic
al omului obișnuit, istoria agitată, controversată și nebuloasă a ARCA, lipsa
de transparență și de dialog cu cei interesați, absurditățile științifice
susținute, ei bine toate astea mă fac să cred, pe mine personal, că ARCA este o
țeapă, că pare o afacere dubioasă între excrocherie directă și joc piramidal,
adică ceva între fugit cu banii acționarilor și Caritas-ul de la Cluj!
Ω
Pe 16 august 2021, de
undeva din Marea Neagră ar trebui să se rtidice mândră racheta ecologică ARCA, fabricată
de mândrii urmași ai dacilor, rachetă care ar trebui să pornească de sub mare
și să atingă înălțimea fabuloasă de 240 km!
Vreți să credeți în
continuare că este posibil? Succes!
Eu nu m-aș hazarda
totuși să acord prea mult credit acestor popești, poate și pentru faptul că
vorbesc despre motoarele lor ca dezvoltând „tracțiune” când este vorba,
evident, despre o biată ... propulsie, confuzie sau greșeală minoră demonstrând
carențe majore!
Nu cred că se poate, nu cred că ARCA este
altceva decât o afacere de strâns donații, sponsorizări și alte forme de
finanțare: ARCA, din păcate,
NICI MĂCAR UN VIS NU PARE A FI!
Se va întâmpla minunea luni,
pe 16 august 2021? Nu cred ... nu cred deși tare mult îmi doresc să mă înșel! Motiv
pentru care îmi și spun părerea înaintea fatidicei date! Așadar, nu cred că va
zbura, deși sper asta nici nu cred că se va întâmpla ceva pe 16 august: poate
doar să intervină divinitatea la care are pare-se acel Popescu pile, că altfel
...
Dă Doamne să mă înșel,
așa se roagă un om, de pe stradă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu