Faceți căutări pe acest blog

vineri, 3 iunie 2022

E tot răul spre bine?

   Războiul din Ukraina a dus la transformări majore. A dus de fapt la transformări ireversibile iar asta este o problemă deloc minoră! Iată dar cum stau lucrurile …

   Mulți pseudo analiști, mulți pseudo specialiști, unii probabil plătiți, alții numai idioți utili fac gură cum că Ukraina ar trebui, pentru liniștea ei personală, a Europei și a întregii lumi, să cedeze o parte din teritoriu Rusiei, lăsând simultan de înțeles că acest lucru ar reseta totul și noi ne-am întoarce bine merci la situația din momentul zero, adică 23 februarie 2022! Fals, nimic mai fals și tocmai acest lucru poate fi câștigul occidentului pe termen lung! În mod clar nu ne mai putem întoarce în timp, în mod clar ce s-a întâmplat nu se mai poate schimba, în mod clar ceea ce s-a petrecut a omorât și picul de încredere reciprocă NATO – Rusia, așa că, deși idioții utili ne bat la cap, noi trebuie să înțelegem și să mulțumim ex fraților de la răsărit pentru prostia capitală făcută cu declanșarea acestui război! De ce? Pentru că, atâta timp cât lucrurile au fost la nivel declarativ, mai toată Europa a stat agățată de bunăvoința Rusiei! Cât timp a mai existat speranță, tot occidentul a ales să-și plătească liniștea importând energie din Rusia, atâta timp cât încă se mai vedea blana de miel și nu cea de lup de dedesubt Germania și alții ca ea au ales să achite sume colosale Rusiei și să-și vadă liniștiți de treabă, preferând să nu schimbe nimic din mecanismul care continua, de bine de rău, să funcționeze! Declanșarea războiului din Ukraina nu a fost pur și simplu un război fratricid și nici unul civil, nu a fost un război intern ci a fost o declarație de război la adresa occidentului și a NATO fix în momentul în care un alt deosebit de inteligent om politic declara că alianța este în „moarte clinică”! Da, Rusia a luat de bună declarația lui Macron și nu s-a așteptat la vreo reacție alta decât declarativă, contând pe libertatea pe care a avut-o mereu în treburile fostelor republici sovietice! Deosebirea a fost că acum agresivitatea rusă s-a menifestat chiar în pragul alianței și al UE și asta a generat o altfel de reacție! Să nu ne amăgim, războiul nu este la nivel local, el a depășit deja granițele Ukrainei iar noi, cei care suportăm deja prețuri mult mărite la toate categoriile de produse suntem combatanți fără voie în mult mai extinsul război economic care se poartă acum pe deasupra capetelor noastre!

   Spuneam că tot răul este foarte posibil să fi fost spre bine! Da, așa se pare că stau lucrurile pentru că în lipsa acestui război, în lipsa renunțării la serviciile stației PECO cu arme nucleare, nu ar fi văzut nimeni clar nivelul militar al Rusiei, direcția propagandei Rusiei, înapoierea strategică a Rusiei și, mult mai important, nimeni nu ar fi renunțat la serviciile energetice ale Rusiei! Europa și lumea întreagă ar fi dormit în același periculos DOLCE FAR NIENTE, rugându-se numai ca nota de plată să vină cât mai târziu! Din păcate ea a sosit și, din fericire, tehnologic, se pare că a fost șutul în fund necesar adoptării unei alte strategii în obținerea de energie: modalitățile alternative energetice, privite până acum ca simple experimente exotice, arată dintr-o dată că pot fi soluția la problema importurilor din Rusia! Dacă viziunea s-ar modifica așa cum o cer interesele clipei și ale viitorului, am avea panouri solare pe mai toate clădirile, am produce energie electrică și solar și eolian, am încălzi apa pe cât posibil solar, am reduce consumul de hidrocarburi la maximum, am apela la sistemele electrice nucleare, am încuraja la nivel național renunțarea la hidrocarburi și trecerea la electricitatea regenerabilă! Știu, mai avem ceva gaze dar, de ce să le folosim la încălzit/gătit și să nu le înmiim valoarea producând din ele mase plastice și îngrășăminte?

  

   Poate că fără să vrea, tot răul a fost spre bine, poate războiul provocat de Rusia gratuit este punctul în care facem definitiv pasul în era energiei altfel, poate renunțăm sau măcar reducem dependența de hidrocarburi, lăsând posesorii de asemenea resurse să se spele cu ele pe cap!

   Poate …

   Vi se pare imposibil? Cu siguranță nu … suntem însă în stare să ieșim din problemele măririi pensiilor și a alergatului după veșnicul morcov al alegerilor viitoare privind puțin mai departe de vârful nasului politic? 

   Asta se întreabă un om, de pe stradă …

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu