Entr’acte – Ascensiunea NU poate fi oprită

   Bertolt Brecht la Odeon 

   Recunoaştem că a devenit un model plicticoso repetitiv !

   Recunoaştem că ne face plăcere acest lucru !

   Recunoaştem că ne-am dori mai multe asemenea prilejuri şi în mai multe locuri !

   Recunoaştem … ce ?

   Recunoaştem că din nou am fost plăcut impresionaţi de un spectacol văzut la Odeon !

   Şi ce spectacol : "Ascensiunea lui Arturo Ui … "  , adică Bertolt Brecht , autor de geniu , autor foarte actual , considerat de mulţi ca fiind … prea greu ( ?!?!?) ! Niciodată n-am înţeles în ce sens greu , dar să lăsăm asta în seama specialiştilor ! Ca o paranteză : dacă BB pare ermetic , atunci Ionesco pare ... cum ?

   Ei bine , textul binecunoscut , a fost baza unei puneri în scenă absolut uimitoare şi neaşteptate date fiind posibilităţile reduse ale spaţiului de la Odeon : desfăşurarea scenografiei şi deci şi a acţiunii în adîncime a dat un plus de profunzime jocului actoricesc ; muzica şi dansul , aerul de cabaret din anii ’20 , personajele de fapt anonime (Brecht s-a manifestat drept antifascist pentru că astea erau vremurile şi asta s-a dorit să înţelegem , el în realitate a scris împotriva oricărei forme de totalitarism) pot primi orice nume , din orice epocă : ele ne demonstrează doar justeţea dictonului ce spune că sub soare , nimic nu este nou !
   Inclusiv , din păcate , parodia de Adolf Hitler !

   Revenim la ideea de cabaret : prezentarea piesei într-un asemenea mod/mediu i-a crescut expresivitatea şi puterea de atracţie – ne-a amintit un spectacol cu "Mutter Courage und …" de la Cluj , văzut acum … credem că vreo sută de ani !

   Să nu lungim pelteaua : jos pălăria în faţa Dorinei Lazăr !

   Alte teatre , cu mai multe pretenţii , ar avea cîte ceva de învăţat ! 

  Ω  

  Vom reveni , cu sadism !