Şi a fost să fie
Şi a fost să fie
un nebun , ori un libertin , ori poate un bolnav , pe numele lui Donatien Alphonse-François , un individ
absolut aparte : nu apucăturile l-au făcut faimos , cît faptul că şi le-a
recunoscut şi , nici în cele mai negre , grele şi rele condiţii de aşa zis tratament nu le-a
renegat !
Iar aici şi acum , ajungem într-un impas din care , vorba cuiva drag nouă
, ”nu putem ieşi” : marchizul de Sade nu şi-a renegat faptele pentru că era
nebun ?
Sau pentru că era nebun a făcut ce-a făcut şi nu le-a renegat ?
Cele
două nu se ... pupă ! Dar deloc , deloc nu se leagă acţiunile !
Dacă un nebun ,
un iresponsabil , un ce-o fi fost el acum două sute de ani , in Franţa lui
Napoleon – unde omul era doar un instrument în folosinţa statului – a avut atît
curaj încît să facă publice nişte idei obscene chiar şi astăzi , să le susţină
paternitatea , să nu se dezică de propria-i operă literară , atunci mă tem că
ori n-a fost nebun , ori ne trebuie mai mulţi asemenea nebuni !
În definitiv şi
la urma urmelor , este bolnav un om de cuvînt ?
Sau este sănătos un mincinos
notoriu , dovedit şi paradovedit ?
Să fim sinceri , raspunsurile acestor întrebări sau ar umple multe tomuri
sau ar fi de o simplitate dezarmantă : NU ! Adică NU , nu este
bolnav un om de cuvînt şi NU , nu este sănătos un mincinos perpetuu !
Sfîrşind aici preambulul expunerii noastre , să ne îndreptăm privirea şi
spre marchizul „artistic” : se joacă la Odeon , Marchizul de Sade , piesă a lui
Doug Wright , regizată de Beatrice Rancea . Toate bune şi frumoase , Odeonul –
aşa cum ne-a obişnuit – pune din nou în scenă marfă de calitate : textul foarte
bătut , este susţinut în nota aşteptată şi , dacă n-ar fi beneficiat de o trupă
de cea mai bună calitate probabil că ar fi rămas în anonimat ! Însă , combinaţia
scenografie – regie – joc actoricesc – decor , este cu adevărat fericită , făcînd
digerabilă o poveste spusă şi răs-spusă , jucată , ecranizată , mimată , epuizată , etc ,
etc .
Exceptînd plăcerea lui Florin Zamfirescu de a juca (cît mai) gol , din lămîia
stoarsă de nenumărate ori , au mai curs cîteva picături : rezultatul este neaşteptat
de bun , ţinînd cont prin cîte mîini a mai trecut povestea ; şi ce mîini !
Aşadar , din nou Teatrul Odeon ne uimeşte şi ne impresionează !
Plăcut !
Ω
Vom reveni ?
Bien sur !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu