Faceți căutări pe acest blog

luni, 12 mai 2014

Arză-i-ar focu' dă hecări !

   Răspuns prostesc și exagerat

   Se dau următoarele date :
a - un oficial rus , are unul sau mai multe conturi , pe diverse rețele de socializare !
b - unul dintre conturile respectivului oficial , a fost spart - mai mult ca sigur de niște hecker-i răuvoitori - și în numele lui au fost postate niște declarații amenințătoare , vulgare și chiar de prost gust putem spune , la adresa României !
c - acel oficial rus , nu a fost întrebat dacă într-adevăr a făcut mai sus pomenitele declarații belicoase și impertinente la adresa unui stat - atenție - NEVECIN și membru NATO ! 
   Întrebare : cum ați reacționa dumneavoastră dacă ați fi ministrul de externe al României ?
   Ați sări la gâtul Rusiei să cereți și să amenințați cu mânie proletară ?
   Ați face jocul celor puternici intrând cu ei în polemici ?
   Ați trece cu vederea incidentul ?
   Ați declara război Rusiei ?

  Ce ați face dumneavoastră , nu știu , dar ce a făcut ministerul român de externe , știu : fără să întrebe dacă nu cumva s-a întâmplat situația descrisă la punctul b , fără să anunțe (eventual) că îi caută pe cei ce i-au spart omului contul , fără să-l ajute să spună mai multe , fără să-l provoace să se facă de râs , fără să-l lase să „dea din casă”, fără să aducă Rusia în situația de a vorbi oficial în numele propriului vicepreședinte (pro sau contra) , așadar , fără a limpezi în vreun fel apele tulburi în care cu mare plăcere se bălăcesc cele două părți care mârâie una la alta , COAFEZELE din ministerul nostru de externe , ce fac ?
   Ce anume credeți că au făcut ?
   Crezându-se tare mintoși , „diplomații” noștri , cei plătiți de noi să ne protejeze interesele , se poartă în relația NOASTRĂ cu RUSIA , așa cum nu s-ar purta nici cu Burkina Fasso !
   Îi trag la răspundere pe conducătorii moscoviți , îi ceartă , le arată degetul !

   Se simt dânșii atât de tari în prima linie NATO ?
   Au dânșii mandatul de a provoca superputerea de care se teme o lume ?
   Știu dânșii că nu ne vom trezi într-o dimineață admirând stele roșii ? Pe tancuri !
   Ne-a promis cineva protecția totală și își permit să se dea cocoși ?
   Se bazează dânșii atât de mult pe niște petice de hârtie , zâmbete și strângeri de mână ?
   S-AU I-A LUAT GURA PE DI'NAINTE ȘI CRED CĂ AU ÎN SPATE FORȚE CAPABILE SĂ-I FACĂ SĂ STEA CUMINȚI PE „MARII NOȘTRI VECINI” ?
 
   Bănuim că , într-un guvern de COAFEZE , condus de un FRIZER cu foarfecă boantă , și la ministerul de externe au fost puse în funcții importante , oarece PEDICHIURISTE , că diplomații de meserie nu au loc într-un sistem politizat până la nivel de portar ! 
   Care o fi adevărul ?
   Suntem curioși , pentru că externele noastre au sărit , ca știuca fără pic de minte , la tot ce lucește și , dintr-un nimic de care rusul se poate oricând deroba , ditamai ministerul este în stare să facă un casus belli !

   Ω

   Așa că , dacă vom fi chemați să „apărăm cu piepturile noastre (care de oțel , care de aramă) hotarele sfinte ale patriei”, trebuie să știm că de vină a fost dactilografa care a scris imbecilul text adresat Rusiei ! Așa să știți !

   Spuneam că tratatele sunt doar petice de hârtie : mulți neșcoliți au ajuns în diplomație , mulți analfabeți ne reprezintă , mulți au avansat doar politic , fără nici un merit profesional , multe neveste și amante , mulți fini și fii și fiice , iar pentru că toți aceștia sunt siguri de posturile lor bune pe care nu au concurență , nu știu (nu le-a spus nimeni de la partid) că peticele de hârtie pot fi (și sunt de multe ori) simple bucăți de hârtie ! 
   Igienică !

   Dar despre un președinte mitocan , care îi crede pe toți niște bețivi (de data asta vorbește despre vodkă) , ce să mai spunem ? Educația , sau mai bine spus lipsa ei , se simte la tot pasul !
   Asemenea oameni , toți cei despre care am discutat mai sus , ne hotărăsc nouă prezentul , viitorul , iar unii dintre ei , chiar și trecutul !

   Doamne ferește !  
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu