Plăcut și aglomerat
Am fost sâmbătă 25 aprilie, seara, prin oraș: nebunie mare, aglomerație de nedescris, mașini parcate prostește unde vrei și unde nu, ce să vă mai spun, de la Romană la Universitate am făcut cam 20 de minute: cu mașina!
Minunat, nu?
Dar de ce? Pentru că a fost închisă Calea Victoriei, fiind ea folosită pentru diverse proiecții de lumini pe unele clădiri, adică pe Teatrul Odeon, pe CCA, pe CEC-ul mare și pe Poștă, ori pur și simplu pentru simpatice glumițe luminoase folosind Palatul Telefoanelor.
Cele două începuturi și sfârșituri ale reprezentației, au fost în Piața Palatului și în Piața Senatului.
A meritat?
A meritat!
Dacă Poșta și CEC-ul
s-au bucurat doar de un iluminat activ și dinamic,
CCA-ul și Teatrul Odeaon în schimb s-au vrut pânzele pe care să se spună o poveste, poveste ce ar fi arătat probabil bine dacă nu aveam experiența unor spectacole deja văzute la Paris și Lisabona:
paradoxal, mai ales la Casa Armatei, sunetul în loc să ajute a încărcat atmosfera în mod inutil.
În Piața Palatului, mai multe puncte de interes cu iluminat interactiv au atras curioșii mari și mici într-o atmosferă de deplină veselie.
Palatul Telefoanelor a imitat cu brio licăririle becurilor vechilor centrale telefonice.
Spoturi luminoase și raze „laser” au susprins privitorii mai peste tot pe traseul Podului Mogoșoaiei!
Pentru câteva ore pe seară, vechea arteră a redevenit principalul drum al Bucureștilor, cam ca acum o sută de ani și mai bine.
A fost frumos, a fost interesant, a fost spectaculos ...
Dar cireașa de pe tort, efemerul cel mai durabil în memoria privitorilor, ne-a părut a fi fost corabia de pe Dâmbovița, adică tabloul acvatic realizat la podul din Piața Senatului:
Din păcate, un biet telefon nu poate da decât o palidă idee despre realitatea încântătoarei realizări!
Ω
Regret doar că orașele României nu sunt mai des folosite pentru asemenea spectacole:
Am fost sâmbătă 25 aprilie, seara, prin oraș: nebunie mare, aglomerație de nedescris, mașini parcate prostește unde vrei și unde nu, ce să vă mai spun, de la Romană la Universitate am făcut cam 20 de minute: cu mașina!
Minunat, nu?
Dar de ce? Pentru că a fost închisă Calea Victoriei, fiind ea folosită pentru diverse proiecții de lumini pe unele clădiri, adică pe Teatrul Odeon, pe CCA, pe CEC-ul mare și pe Poștă, ori pur și simplu pentru simpatice glumițe luminoase folosind Palatul Telefoanelor.
Cele două începuturi și sfârșituri ale reprezentației, au fost în Piața Palatului și în Piața Senatului.
A meritat?
A meritat!
Dacă Poșta și CEC-ul
În Piața Palatului, mai multe puncte de interes cu iluminat interactiv au atras curioșii mari și mici într-o atmosferă de deplină veselie.
Palatul Telefoanelor a imitat cu brio licăririle becurilor vechilor centrale telefonice.
Spoturi luminoase și raze „laser” au susprins privitorii mai peste tot pe traseul Podului Mogoșoaiei!
Pentru câteva ore pe seară, vechea arteră a redevenit principalul drum al Bucureștilor, cam ca acum o sută de ani și mai bine.
A fost frumos, a fost interesant, a fost spectaculos ...
Dar cireașa de pe tort, efemerul cel mai durabil în memoria privitorilor, ne-a părut a fi fost corabia de pe Dâmbovița, adică tabloul acvatic realizat la podul din Piața Senatului:
Ω
Regret doar că orașele României nu sunt mai des folosite pentru asemenea spectacole:
toată lumea a plecat încântată spre casă!
Oare pe vechea/noua fațadă a Naționalului ce s-ar fi putut proiecta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu