Clasare între penibil și ridicol!
Domnișoara Cârnat „ne-a încântat” anul trecut, atunci când a câștigat concursul ciudățeniilor, pentru Austria. Anul acesta, organizatorii unuia dintre cele mai urâte și anoste evenimente europene, ne-au băgat iar cârnatul în față, demonstrându-ne nouă, oamenilor normali că suntem anormali!
Așa o fi, dar trebuie să le amintim, că în vremuri de mult trecute, homosexualii au mai avut perioade de „maximă înflorire”, au mai fost la modă, însă, istoric vorbind, de fiecare dată societățile umane i-au măturat din viața publică!
Să ne amintim că în Grecia antică au existat unități militare separate pentru ei/ele, unități în care nu te înrolai decât dacă se înrola și ... consoarta! Nu, nu erau priviți ca soldați de elită, ci ca unii obișnuiți dar care trebuiau separați de oamenii normali! Asta se întâmpla în Sparta, unde homosexualii și-au făcut datoria și, cu toate astea, au fost ocoliți și în final șterși din memorie!
Marele Caesar se „bucura” de renumele de a fi „femeie cu bărbații și bărbat cu femeile”: lucrul, nedovedit, nu i-a adus numai vorbe bune în Roma a cărei morală, cum bine știm, era destul de laxă!
Chiar și despre Alexandru cel Mare s-a spus ceva asemănător, uitându-se că cea mai întâlnită formă de homosexualitate este cea provocată de abstinență, de conjunctură, formă întâlnită între pușcăriași sau militari, care dispare atunci când reapar femeile!
Timpul a trecut, iar astăzi, într-o vreme în care a apărut clasa luptătorilor pentru drepturile oricui sau ale orice, homosexualitatea este privită ca un drept fund-amental al omului: așa o fi, dar sub umbrela binecunoscutului „corect politic” suntem obligați să renunțăm la libertatea noastră de opinie și ni se permite să fim de acord cu unii mai vocali, mai bogați, mai bine plasați!
Este homosexualitatea o formă de normalitate?
Depinde pe cine întrebi!
Întotdeauna a existat un nucleu homo și al simpatizanților acestora, însă, în ultimii ani s-a ajuns la absurdități ce ne vor marca societatea ca una decadentă și care a pierdut în fața individului. Pentru că, vrem nu vrem, asta este de fapt problema: ce este mai important, individul sau societatea?
Sunt state (China) în care societatea este pe departe pe primul loc, indivizii fiind numai atomii care dau viață acestei uriașe materii numită populația țării și societatea pe care o formează. Sunt altele, care încearcă o cale de mijloc (România ar fi una dintre ele) în care tradițional reprezentanții societății au avut un rol paternalist, pentru ca mai recent, să fi apărut și statele în care individul are importanță 100% iar societatea este obligată să se supună diverselor mofturi (SUA).
Din păcate, educația de stil american, o educație bazată în proporție de 200% pe ban și pe drepturi personale aproape nelimitate, a început să ne marcheze și pe noi, arătându-șu primele rezultate (Suedia și drepturile copiilor reprezintă un bun exemplu): privește în alt loc și mergi mai departe!
Asiști la un furt? Privește în alt loc și mergi mai departe!
Asiști la un viol? Privește în alt loc și mergi mai departe!
Asiști la o altercație? Privește în alt loc și mergi mai departe!
O bătrână este înjurată? Privește în alt loc și mergi mai departe!
O femeie este brutalizată? Privește în alt loc și mergi mai departe!
Sunt tăiate pădurile? Să ieșim să ne arătăm scandalizați? Să manifestăm? Câți manifestanți au fost? 2000? 3000? Să spunem 5000: ÎN TOATĂ ȚARA! Privește în alt loc și mergi mai departe!
Această educație imbecilă și absurdă ne învață de fapt să nu ne pese!
Nu ne pasă decât dacă ne sunt încălcate drepturile noastre minuscule: atunci da, sărim chiar și la bătaie!
Altfel? Privește în alt loc și mergi mai departe!
La fel se petrec lucrurile și cu homosexualitatea! Privește în alt loc și mergi mai departe!
Nu are importanță că ceea ce este probabil o boală poate marca societatea în viitor, nu are importanță că anormalitatea a ajuns „O MÂNDRIE”, nu are importanță că lucrurile sunt pe dos și total împotriva interesului general: privește în alt loc și mergi mai departe!
Dacă doriți, spus mai simplu și pe înțelesul ultimilor absolvenți de liceu „și care ie problema?”
Ei bine, într-o asemenea atmosferă, s-a desfășurat și ultimul concurs Eurovision: aceleași figuri, aceleași ifose, aceleași felicitări, ba chiar și aceiași oameni! Muzica, pretextul concursului, a cam lipsit de la întâlnire (nici nu era necesară, doar o aveam pe ciudățenia numită domnișoara Cârnat!), așa că a lăsat locul politicii: vecinii se votează între ei, dușmanii nu se votează între ei, iar dacă melodia cu care te prezinți mai este și anostă, prost cântată și cu un text fără nici o noimă:
Dar, ce ne spune liana Stanciu, șefa delegației României: ca în fiecare an, ea știe că toată lumea ne laudă, că suntem „sus”, că ceilalți se tem de noi, că una, că alta ... cine mama dracului a pus-o pe insipida asta să se ocupe de reprezentarea țării la Eurovision? Și cine a trimis-o pe oana Ghiță în concediu la Viena pe banii Agerpresului? Chiar nu mai există profesioniști în țara asta, de trebuie să apelăm la toate tutele? Cum Eurovisionul este o afacere de familie, TVR ar fi putut-o trimite pe alina Alexoi: măcar aici nu mai avea ce să strice!
Așadar, să recapitulăm: într-un concurs „corect politic” în care votează comunități ....fono și ....file și nu melomani, muzica este lăsată undeva la coadă, dar dacă și așa la coadă, te prezinți cu o prostie care în țară nu-ți plătește nici măcar curentul microfonului din studioul unde ai făcut repetiții, atunci spune „săru`mâna Moldova”, că altfel erai de râsu` curcilor (nu că acum n-ar fi)!
TVR a făcut ce știe mai bine, adică a încropit un așa zis „concurs național” pe care l-au ținut doar ei (fără o concurență reală) și a lăsat să aleagă prin vot, publicul care se mai uită la TVR, adică publicul fără cablu dar cu nostalgia lui George Marinescu: s-a văzut din nou de ce televiziunea publică nu are bani, s-a văzut din nou de ce cu trei surse de finanțare ei tot crapă, s-a văzut din nou de ce sunt la coada listei de preferințe a publicului! Televiziunea publică, înțepenită, chiar paralizată, l-a săgetat și pe Stelian Tănase, care se mulțumește cu locu-i călduț: și atât!
Ω
Așadar, de ce Voltaj?
De ce bicicliști și nu cântăreți?
De ce o porcărie adormită și plicticoasă?
De ce s-au bazat pe versurile puerile pe care (din fericire) nu le-a înțeles nimeni?
A propos de versuri: sunt sub nivelul unui textier/poet începător!
De ce liana Stanciu, regina gafelor și prostiilor crase de la Magic FM?
De ce ați aruncat banii?
De ce nu ați căutat o trupă de homosexuali? Succesul ar fi fost garantat!
Concluzie: ca să rămânem în zona de interes a acestui concurs desfășurat sub semnul curcubeului, iarăși ne-am făcut de KKO!
P.S. Versurile sunt atât de mizerabil de proaste, încât, autorul, de rușine, a refuzat să le semneze: bravo lui!
Domnișoara Cârnat „ne-a încântat” anul trecut, atunci când a câștigat concursul ciudățeniilor, pentru Austria. Anul acesta, organizatorii unuia dintre cele mai urâte și anoste evenimente europene, ne-au băgat iar cârnatul în față, demonstrându-ne nouă, oamenilor normali că suntem anormali!
Așa o fi, dar trebuie să le amintim, că în vremuri de mult trecute, homosexualii au mai avut perioade de „maximă înflorire”, au mai fost la modă, însă, istoric vorbind, de fiecare dată societățile umane i-au măturat din viața publică!
Să ne amintim că în Grecia antică au existat unități militare separate pentru ei/ele, unități în care nu te înrolai decât dacă se înrola și ... consoarta! Nu, nu erau priviți ca soldați de elită, ci ca unii obișnuiți dar care trebuiau separați de oamenii normali! Asta se întâmpla în Sparta, unde homosexualii și-au făcut datoria și, cu toate astea, au fost ocoliți și în final șterși din memorie!
Marele Caesar se „bucura” de renumele de a fi „femeie cu bărbații și bărbat cu femeile”: lucrul, nedovedit, nu i-a adus numai vorbe bune în Roma a cărei morală, cum bine știm, era destul de laxă!
Chiar și despre Alexandru cel Mare s-a spus ceva asemănător, uitându-se că cea mai întâlnită formă de homosexualitate este cea provocată de abstinență, de conjunctură, formă întâlnită între pușcăriași sau militari, care dispare atunci când reapar femeile!
Timpul a trecut, iar astăzi, într-o vreme în care a apărut clasa luptătorilor pentru drepturile oricui sau ale orice, homosexualitatea este privită ca un drept fund-amental al omului: așa o fi, dar sub umbrela binecunoscutului „corect politic” suntem obligați să renunțăm la libertatea noastră de opinie și ni se permite să fim de acord cu unii mai vocali, mai bogați, mai bine plasați!
Este homosexualitatea o formă de normalitate?
Depinde pe cine întrebi!
Întotdeauna a existat un nucleu homo și al simpatizanților acestora, însă, în ultimii ani s-a ajuns la absurdități ce ne vor marca societatea ca una decadentă și care a pierdut în fața individului. Pentru că, vrem nu vrem, asta este de fapt problema: ce este mai important, individul sau societatea?
Sunt state (China) în care societatea este pe departe pe primul loc, indivizii fiind numai atomii care dau viață acestei uriașe materii numită populația țării și societatea pe care o formează. Sunt altele, care încearcă o cale de mijloc (România ar fi una dintre ele) în care tradițional reprezentanții societății au avut un rol paternalist, pentru ca mai recent, să fi apărut și statele în care individul are importanță 100% iar societatea este obligată să se supună diverselor mofturi (SUA).
Din păcate, educația de stil american, o educație bazată în proporție de 200% pe ban și pe drepturi personale aproape nelimitate, a început să ne marcheze și pe noi, arătându-șu primele rezultate (Suedia și drepturile copiilor reprezintă un bun exemplu): privește în alt loc și mergi mai departe!
Asiști la un furt? Privește în alt loc și mergi mai departe!
Asiști la un viol? Privește în alt loc și mergi mai departe!
Asiști la o altercație? Privește în alt loc și mergi mai departe!
O bătrână este înjurată? Privește în alt loc și mergi mai departe!
O femeie este brutalizată? Privește în alt loc și mergi mai departe!
Sunt tăiate pădurile? Să ieșim să ne arătăm scandalizați? Să manifestăm? Câți manifestanți au fost? 2000? 3000? Să spunem 5000: ÎN TOATĂ ȚARA! Privește în alt loc și mergi mai departe!
Această educație imbecilă și absurdă ne învață de fapt să nu ne pese!
Nu ne pasă decât dacă ne sunt încălcate drepturile noastre minuscule: atunci da, sărim chiar și la bătaie!
Altfel? Privește în alt loc și mergi mai departe!
La fel se petrec lucrurile și cu homosexualitatea! Privește în alt loc și mergi mai departe!
Nu are importanță că ceea ce este probabil o boală poate marca societatea în viitor, nu are importanță că anormalitatea a ajuns „O MÂNDRIE”, nu are importanță că lucrurile sunt pe dos și total împotriva interesului general: privește în alt loc și mergi mai departe!
Dacă doriți, spus mai simplu și pe înțelesul ultimilor absolvenți de liceu „și care ie problema?”
Ei bine, într-o asemenea atmosferă, s-a desfășurat și ultimul concurs Eurovision: aceleași figuri, aceleași ifose, aceleași felicitări, ba chiar și aceiași oameni! Muzica, pretextul concursului, a cam lipsit de la întâlnire (nici nu era necesară, doar o aveam pe ciudățenia numită domnișoara Cârnat!), așa că a lăsat locul politicii: vecinii se votează între ei, dușmanii nu se votează între ei, iar dacă melodia cu care te prezinți mai este și anostă, prost cântată și cu un text fără nici o noimă:
„Cântec de-ar fi viața mea
Vesel, trist, tot l-aș cânta
Nu aș rata nici o nooooootă.
(așa-i viață de artist ...
cât despre note ratate
mai bine să nu vorbim,
că au fost cam multe)
Râu de-ar fi l-aș înota
Pân-la mare l-aș urma
Nu m-aș opri niciodată
Știi că...
(cum să poți să înoți un râu,
nu pricepem, dar că râurile se
mai varsă și altundeva decât
în mări și oceane, credeam că știu)
Viața n-are buton de rewind să
Poți să întorci ce-ai pierdut
Nu poți nici să o pui pe pauză
Când nu știi ce-i de făcut. (partea cu butonul s-a vrut
nota de modernism,
noi între timp am
trecut la „touch screen”)
Dacă mâine noaptea
N-ar mai avea vreo stea
Dacă într-una vântul
Spre mine ar sufla
Tu ai fi motivul, tu ai fi motivul
Să pot, să pot s-o iau de la capăt.
(text demn de Salam
ori de Copilul Minune)
Daca mâine cerul
Ar fi prea plin de nori
Dacă nici o rază
Nu m-ar atinge-n zori
Tu ai fi motivul, tu ai fi motivul
Să pot, să pot s-o iau de la capăt. (oooooof viața mea,
oooooof inima mea!)
Inima-i ca un cocor,
Spre țări calde pleacă-n zbor,
Atunci cand e-n suflet iar... na.
(trimiteri clare la relațiile
noastre seculare cu China
și cu Rusia - cocorii fiind
o temă importantă în
literatura și cinematografia
acestor țări - așadar o grijă
sporită pentru copiii altora!
BRAVO)
Poate nu le va găsi
Poate se va prăbuși
Dar nu renunța vreo dată
Să știi.
(ce să găsească,
că dacă știam că
s-a pierdut ne
apucam de căutat,
dar să știm ce!
Ce să se prăbușească?
Sau cine?
Și unde?
În râul înotat?
Să știm? CE?)
Aș zbura chiar și-o noapte-ntreagă
Spre zorii-n care ai fi tu
Ploile n-ar putea să-nțeleagă
De ce nu cad când sunt tot puri.
(Este evidentă trimiterea
spre răsărit din moment
ce zboară spre zori - China și Rusia,
pentru care ne-au pregătit deja!
Asta cu ploile, pe cuvânt
că nu am priceput-o:
nu plouă când sunt zorii puri,
sau cum devine cazul,
că altfel, gramatical
este de repetenție!?!)
Dacă mâine noaptea
N-ar mai avea vreo stea
Dacă într-una vântul
Spre mine ar sufla
Tu ai fi motivul, tu ai fi motivul
Să pot, să pot s-o iau de la capăt.
(am înțeles, chiar dacă
cerul ar fi plin de nori și
vântul i-ar bate individului
mereu în față, el tot înainte
ar merge - așadar,
conform legii biciclistului
(vezi legile lui Murphy)
cel ce cântă este biciclist,
nu cântăreț, iar
asta explică totul!)
Dacă mâine cerul
Ar fi prea plin de nori
Dacă nici o rază
Nu m-ar atinge-n zori
Tu ai fi motivul, tu ai fi motivul
Să pot, să pot s-o iau de la capăt.
(nu ni se spune ce face
dacă îl atinge o rază la prânz,
sau mai târziu și nici
despre ce fel de rază vorbim!
Noi sperăm în continuare
că este raza lui HG Wells!)
Să pot s-o iau de la capăt
Să pot s-o iau de la capăt
Să pot s-o iau de la capăt
Să pot s-o iau de la capăt.”
(Sinceri să fim,
ne-a ajuns cât
am ascultat!)
care poate avea legătură și cu dragostea adevărată și cu tăiatul pădurii ecuatoriale și cu amorul homosexual și cu copiii abandonați dar poate fi și doină de cătănie, atunci rateul este gata! Am fi curioși să aflăm ce vânzări a realizat Voltaj cu această piesă! O tristețe iremediabilă, o melodie facilă, un rock bătrânesc, depășit, prăfuit ... RIP!Vesel, trist, tot l-aș cânta
Nu aș rata nici o nooooootă.
(așa-i viață de artist ...
cât despre note ratate
mai bine să nu vorbim,
că au fost cam multe)
Râu de-ar fi l-aș înota
Pân-la mare l-aș urma
Nu m-aș opri niciodată
Știi că...
(cum să poți să înoți un râu,
nu pricepem, dar că râurile se
mai varsă și altundeva decât
în mări și oceane, credeam că știu)
Viața n-are buton de rewind să
Poți să întorci ce-ai pierdut
Nu poți nici să o pui pe pauză
Când nu știi ce-i de făcut. (partea cu butonul s-a vrut
nota de modernism,
noi între timp am
trecut la „touch screen”)
Dacă mâine noaptea
N-ar mai avea vreo stea
Dacă într-una vântul
Spre mine ar sufla
Tu ai fi motivul, tu ai fi motivul
Să pot, să pot s-o iau de la capăt.
(text demn de Salam
ori de Copilul Minune)
Daca mâine cerul
Ar fi prea plin de nori
Dacă nici o rază
Nu m-ar atinge-n zori
Tu ai fi motivul, tu ai fi motivul
Să pot, să pot s-o iau de la capăt. (oooooof viața mea,
oooooof inima mea!)
Inima-i ca un cocor,
Spre țări calde pleacă-n zbor,
Atunci cand e-n suflet iar... na.
(trimiteri clare la relațiile
noastre seculare cu China
și cu Rusia - cocorii fiind
o temă importantă în
literatura și cinematografia
acestor țări - așadar o grijă
sporită pentru copiii altora!
BRAVO)
Poate nu le va găsi
Poate se va prăbuși
Dar nu renunța vreo dată
Să știi.
(ce să găsească,
că dacă știam că
s-a pierdut ne
apucam de căutat,
dar să știm ce!
Ce să se prăbușească?
Sau cine?
Și unde?
În râul înotat?
Să știm? CE?)
Aș zbura chiar și-o noapte-ntreagă
Spre zorii-n care ai fi tu
Ploile n-ar putea să-nțeleagă
De ce nu cad când sunt tot puri.
(Este evidentă trimiterea
spre răsărit din moment
ce zboară spre zori - China și Rusia,
pentru care ne-au pregătit deja!
Asta cu ploile, pe cuvânt
că nu am priceput-o:
nu plouă când sunt zorii puri,
sau cum devine cazul,
că altfel, gramatical
este de repetenție!?!)
Dacă mâine noaptea
N-ar mai avea vreo stea
Dacă într-una vântul
Spre mine ar sufla
Tu ai fi motivul, tu ai fi motivul
Să pot, să pot s-o iau de la capăt.
(am înțeles, chiar dacă
cerul ar fi plin de nori și
vântul i-ar bate individului
mereu în față, el tot înainte
ar merge - așadar,
conform legii biciclistului
(vezi legile lui Murphy)
cel ce cântă este biciclist,
nu cântăreț, iar
asta explică totul!)
Dacă mâine cerul
Ar fi prea plin de nori
Dacă nici o rază
Nu m-ar atinge-n zori
Tu ai fi motivul, tu ai fi motivul
Să pot, să pot s-o iau de la capăt.
(nu ni se spune ce face
dacă îl atinge o rază la prânz,
sau mai târziu și nici
despre ce fel de rază vorbim!
Noi sperăm în continuare
că este raza lui HG Wells!)
Să pot s-o iau de la capăt
Să pot s-o iau de la capăt
Să pot s-o iau de la capăt
Să pot s-o iau de la capăt.”
(Sinceri să fim,
ne-a ajuns cât
am ascultat!)
Dar, ce ne spune liana Stanciu, șefa delegației României: ca în fiecare an, ea știe că toată lumea ne laudă, că suntem „sus”, că ceilalți se tem de noi, că una, că alta ... cine mama dracului a pus-o pe insipida asta să se ocupe de reprezentarea țării la Eurovision? Și cine a trimis-o pe oana Ghiță în concediu la Viena pe banii Agerpresului? Chiar nu mai există profesioniști în țara asta, de trebuie să apelăm la toate tutele? Cum Eurovisionul este o afacere de familie, TVR ar fi putut-o trimite pe alina Alexoi: măcar aici nu mai avea ce să strice!
Așadar, să recapitulăm: într-un concurs „corect politic” în care votează comunități ....fono și ....file și nu melomani, muzica este lăsată undeva la coadă, dar dacă și așa la coadă, te prezinți cu o prostie care în țară nu-ți plătește nici măcar curentul microfonului din studioul unde ai făcut repetiții, atunci spune „săru`mâna Moldova”, că altfel erai de râsu` curcilor (nu că acum n-ar fi)!
TVR a făcut ce știe mai bine, adică a încropit un așa zis „concurs național” pe care l-au ținut doar ei (fără o concurență reală) și a lăsat să aleagă prin vot, publicul care se mai uită la TVR, adică publicul fără cablu dar cu nostalgia lui George Marinescu: s-a văzut din nou de ce televiziunea publică nu are bani, s-a văzut din nou de ce cu trei surse de finanțare ei tot crapă, s-a văzut din nou de ce sunt la coada listei de preferințe a publicului! Televiziunea publică, înțepenită, chiar paralizată, l-a săgetat și pe Stelian Tănase, care se mulțumește cu locu-i călduț: și atât!
Ω
Așadar, de ce Voltaj?
De ce bicicliști și nu cântăreți?
De ce o porcărie adormită și plicticoasă?
De ce s-au bazat pe versurile puerile pe care (din fericire) nu le-a înțeles nimeni?
A propos de versuri: sunt sub nivelul unui textier/poet începător!
De ce liana Stanciu, regina gafelor și prostiilor crase de la Magic FM?
De ce ați aruncat banii?
De ce nu ați căutat o trupă de homosexuali? Succesul ar fi fost garantat!
Concluzie: ca să rămânem în zona de interes a acestui concurs desfășurat sub semnul curcubeului, iarăși ne-am făcut de KKO!
P.S. Versurile sunt atât de mizerabil de proaste, încât, autorul, de rușine, a refuzat să le semneze: bravo lui!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu