Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 29 iulie 2015

General la stat sau la privat?

   Permiteți să raportez!


   Eu ca simplu soldat neinstruit, m-am gândit să fac un credit și să-mi cumpăr un grad mElitar: nu cred să am bani de general, dar măcar
de-un maior acolo, poate adun! Și, în caz de Doamne ferește cu vecinul nostru cel agitat, sigur nu mai pot fi pus în rând cu drojdia soldățimii proaste: eu voi fi așezat alături de drojdia maiorimii proaste! Cu puțin noroc, în loc de maior mă mulțumesc și cu gradul de căpitan, da`
să-mi dea ordonanță! Păi nu?
   Într-adevăr pare ciudată acestă întoarcere în timp, această revenire la vremurile când funcțiile se cumpărau oficial de la Domnie: cei 32 de imbecili nu au aflat oare că vremurile s-au schimbat? Pare-se că nu ... ei se cred probabil aleși în divanul ad-hoc și nu în parlament!
  
   Minunată dovadă de inteligență, cultură, educație și bun simț! Așa cum un sportiv este antrenat să gândească în avans, pe poziție viitoare, la fel orice om ar trebui să încerce să înțeleagă efectul faptelor lui în timp, adică mâine, peste o lună sau un an: mulți dintre parlamentarii noștri nu par a fi în stare de o asemenea gândire abstractă, drept care le ies pe gură și de sub semnătură tot felul de elucubrații idioate!
   Doamne ferește!
   Pentru a rămâne în ton cu propunerile hilare, cerem și noi să fie votată o lege care să-i declare persoane non-umane: poate scăpăm astfel de ei!

   Lăsând gluma de o parte, aș vrea să fie făcută publică lista cu numele isteților care au găsit de cuviință să privatizeze armata!

   Ω

   Sunt 32 ... adică s-ar putea forma un pluton ... „pluton gaze”, „pluton culcat”, „pluton târâș”, „pluton, pas de defilare - marș!”.
   Cel mai bine ar fi ca odată luați cu arcanul. să li se dea „deșteptarea”, că ei cred că tot „stingerea” a fost ultima comandă! 
   Să merite adică ... o decorație!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu