Faceți căutări pe acest blog

luni, 30 noiembrie 2015

„Spuneți-mi, ce-i dreptatea? ...”

   Rahova&Jilava spa Resort


   Îmi amintesc că, cu numai câteva zile în urmă exprimam nemulțumirea legată de inexistența laturii educative a sentinței în dosarul „Referendumul”: din păcate, exemplele continuă să apară ...
   Adică: dacă tov prim ministru bonta își poate fabrica un doctorat, eu care-s Tobă de carte de ce n-aș putea!?!?! Și hop și mister Drum cu un doctorat (că doar era la modă!).
   Vedem clar ce înseamnă acea latura educativă, nu-i așa? Dacă bonta, pentru doctoratul fantomă încasa una după ceafă, numărul de doctori ar fi scăzut spectaculos, dar pentru că nu s-a întâmplat, titlurile academice - pentru care se muncește pe brânci pentru a fi obținute oficial! - au ajuns să fie scoase pe tarabă, cu sau fără voia Abramburicii de la educație!

   Vine apoi rândul magistraților: pentru că dumnealor plătesc în rând cu orice borfaș, nici mai mult nici mai puțin, își permit să-și bată joc de lege și de bun simț și să vândă dreptatea pe care au fost puși să o împartă corect, în litera și spiritual legii! Astfel, o Tercea Berchea, își permite să-și bată joc de justiție, își permite să dea sentința CUMPĂRATĂ de vinovați și, nu oricum, ci în complicitate cu un alt infractor, tot femeie și tot judecător, parcă bortoș ori botoș ori cine mai știe cum! Cazul acestor femei, ajunse judecător la Tribunalul București, ar trebui să provoace o revoluție în sistemul de promovare și de inamovibilități din justiție și, totodată, ar trebui să aducă în discuție nevoia unui plus de pedeapsă pentru magistrații vinovați în asemenea spețe! Să nu uităm că și soțul tercei de mai sus este tot judecător și tot la Tribunalul București!
   Nu știți de ce sunt atât de pornit?
   Nu pentru că niște golani și-au putut cumpăra libertatea mă agit eu aici, ci pentru că dacă un asemenea sistem funcționează, înseamnă că mâine, unul dintre concurenții mei în afaceri mă poate închide cu largul concurs al angajaților statului și în ciuda NEVINOVĂȚIEI mele!
   Da, dacă sistemul a putut funcționa într-un sens, de ce n-ar fi reversibil?
   Cine mă poate asigura pe mine că sentințele de vinovăție nu au fost și ele cumpărate?  
   Sau ordonate?

   Ω

   Concluzia este una singură: justiția trebuie să-și facă datoria, nu există cauze mari și cauze mici, sentințele trebuie să îndeplinească din plin și rolul educativ, iar membrii sistemului, după ce s-au bucurat de privilegii, să aibă prilejul de a se „bucura” și de sporuri de pedeapsă direct proporționale cu funcția ocupată!
AȘA SĂ LE AJUTE DUMNEZEU!

Un comentariu:

  1. Hmm it looks like your website ate my first comment (it was
    super long) so I guess I'll just sum it up what I submitted and say, I'm thoroughly enjoying your blog.

    I too am an aspiring blog writer but I'm still new to everything.
    Do you have any recommendations for rookie blog writers?
    I'd really appreciate it.

    my web site; dreamlike mix cheats tool

    RăspundețiȘtergere