Faceți căutări pe acest blog

luni, 12 decembrie 2016

Nici o surpriză!

   Harta României este roșie!
   Cel puțin harta politică!
   A fost asta o surpriză?
   Nu, nu a fost o surpriză decât pentru găștele blonde de genul unor șefe de partid care au crezut că pot câștiga voturi aducând decrepiți cu mintea dusă să scoată generația FB la vot!

   Ei bine, o analiză destul de rapidă relevă câteva lucruri cel puțin interesante și în bună măsură așteptate: în primul rând, încep să cred că fosta putere PSD, atunci când a organizat alegerile prezidențiale (ultimele) a știut bine de ce nu organizează mai multe secții de votare în străinătate (pur și simplu a fost un calcul economic), adică, din cei șase șapte sute de mii înscriși, au votat cu totul sub ...20.000! Dacă nu mă înșeală statistica, diaspora cea guralivă la alegerile prezidențiale ar putea însemna patru senatori și opt deputați (cel mult), iar acum, când în sfârșit li s-a dat posibilitatea să ne arate ce și cum, nu au mai venit la vot! Interesant aș spune, dacă nu ar fi de fapt dezamăgitor!

   În țară, lucrurile sunt clare: generația FB, aia care a umplut net-ul cu mesaje și chemări la luptă, a preferat să se manifeste prin lipsă, considerând că prin tăcere atunci când trebuie să-ți spui părerea rupi gura târgului! Fals, bineînțeles că a fost fals, dar presupun că au fost ocupați/ocupate cu poze cu pisici, inimioare, crăciunițe, etc, etc, etc!

   Maturii au votat așa cum i-a tăiat antipropaganda lui Dragnea, adică împotriva străinilor (Klaus, Julien, Chlotilde ...) care ar vrea să fugă cu țara-n spate!
   Măcar dacă ar face-o ...

   Vârstnicii în schimb, sunt siguri acum că alinuța nu le va micșora pensiile, iar asta îi trimite să stea liniștiți la coadă la farmacie!

   Ω

   Al cui este meritul victoriei PSD?
   A cui este vina dezastrului dreptei?

   Dacă dreapta nu se reorganizează prin demisii și trecerea la statutul de simplu membru, România va rămâne roșie pentru încă mulți ani: fără autostrăzi, fără spitale, fără pensii, fără ... fără ... fără ...
   Da, tovarăși!

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu