Mortu-i de vină?

   Doi copii, cu calități - să recunoaștem, excepționale - au murit într-o avalanșă în Munții Retezat!
   Asta este o tragedie adevărată, una care depășește cu mult unghia ruptă ce smulge lacrimi unor vedete cu care ne-a învățat televiziunea autohtonă: o tragedie îngrozitoare, una despre care astăzi, unele voci spun că putea fi evitată!

   Așadar, să reluăm pe scurt ... un tată - niște tați de fapt - dintr-un orgoliu nemăsurat, și-a/u împins copiii la performanță într-un domeniu extrem de periculos și nepotrivit cu vârsta acestora. Este adevărat că cine nu a fost pe munte nu înțelege cât de mult contează fiecare sută de metri în altitudine chiar și în Carpații noștri, cu atât mai puțin de la trei mii de metri în sus: însă, această necunoaștere, această neînțelegere a realității montane, nu ne-a împiedicat să ne „mândrim” cu performanțele copiilor aceștia, lucru care, bineînțeles, a escaladat mândria și orgoliul taților!

   Ca om pasionat de drumeții (nu de alpinism!), pot spune cu mâna pe inimă că muntele cel mai frumos, că muntele cel mai relaxant, că muntele chiar și în mijlocul verii poate fi cel mai mare complice la crimă! Și spun asta pentru că muntele nu te ucide ci te ajută să te sinucizi: tragediile pot fi preîntâmpinate simplu, prin autoevaluarea corectă a drumețului, prin folosirea echipamentului adecvat, prin alimentația corespunzătoare și, nu în ultimul rând, prin alegerea traseelor potrivite cu experiența și posibilitățile fizice și tehnice. Vedem însă, că în Retezat acum câteva zile, tocmai oameni cu mare experiență au ignorat aceste reguli simple: echipamentul pare-se nu era cel mai potrivit, traseul ales era foarte periculos și, pentru că trebuia să se întâmple, nici nu au ținut cont de atenționarea de avalanșă! Așadar, chiar și sportivi experimentați pot greși și, pe munte, greșeala aduce după sine accidentul și chiar moartea.

   Până aici, lucrurile pot părea clare, deși nu sunt în totalitate. Problema mea, este alta: atunci când copiii au ajuns pe vârfuri dificile, televiziunile noastre s-au grăbit să-și umple programele de știri cu mândre cărămizi tricolore cu care s-au izbit frenetic în piept (și cap!), trâmbițând realizarea excepțională, care așa și pe dincolo și așa și nu mai știu cum! NIMENI, absolut nimeni nu a deschis gura să spună că estre ceva în neregulă cu acest program nemilos la care sunt supuși copiii, nimeni nu a amintit că la șapte mii de metri fără oxigen este greu de respirat, nimeni nu a adus în discuție copilăria pierdută a fetelor familiei Popescu, nimeni nu l-a condamnat pe (pare-se) zbirul tată disperat după baterea recordurilor prin sacrificarea propriilor progenituri, nimeni nu a adus în discuție legătura dintre realizările copiilor și sponsorizările primite de clubul tatălui!

   Acum, cu lacrimi de crocodil, aceleași mândre și tricolore televiziuni descoperă că tragedia avea un final anunțat, descoperă că lucrurile nu erau deloc roz, descoperă că autoritatea pentru supravegherea modului în care sunt tratați copiii din nou nu a mișcat nici un deget, rămânând ca în final, în urâta tradiție românească, mortul să fie de vină!

  Ω

  Dumnezeu are un foarte ciudat simț al dreptății: a luat la el sufletele nevinovate și a dăruit viața celor ce nu vor mai dormi bine câte zile or mai avea din cauza vinovăției măcar morale!