Prețul sau calitatea?

   Se discută în sfârșit și la noi problema produselor de import de proastă calitate! Spun „în sfârșit”, pentru că problema este veche, de o vârstă aproape cu noua republică post revoluționară!
   Autoritățile române au refuzat să vadă că România primea și primește săpunuri mai puțin parfumate decât cele de pe piața occidentală, că produsele cosmetice nu au rezistența (în timp) celor de pe piața de origine, că alimentele venite din occident sunt de mai slabă calitate decât cele originale, etc, etc. Ei bine, cine spune că acest lucru s-a petrecut pentru că nu putem cumpăra la prețurile lor, greșește grosolan, pentru că cel puțin la cosmetice, pe piața românească ele sunt mai scumpe decât la Paris: și da, pot da exemplu un flacon de π de la Givenchy (cumpărat din magazinul Unirea, nu din piață, de la tarabă), parfum care-și păstra mirosul circa două ore, în timp ce originalul rezistă și de pe o zi pe alta!
   Cu produsele alimentare, lucrurile stau la fel! Nu sunt mai ieftine dar sunt mai slabe din punctul de vedere al calității!
   De ce trebuie să ne simțim deranjați?
   Pentru că se folosesc aceleași ambalaje, pentru că prețurile sunt sensibil egale cu cele de pe piețele de origine și pentru că marfa este sub standardele de calitate acceptate de cetățenii Europei occidentale!
   
   Vă amintiți reclamele acelea absurde de acum câțiva ani, alea în care un Gigel oarecare se lovea mândru cu pumnul în piept, declamând fals „eu am drepturi, eu sunt cetățean european”? Vi le amintiți? Ei bine, situația de acum demonstrează că deși suntem TOȚI cetățeni europeni, uniunea are întradevăr mai multe viteze (nu doar două): a propos de viteze, chiar și la automobile sunt diferențe marcante între oferta din vest și cea din est.

   Ω

   Lăsând politica la o parte, cred că autoritățile din estul Europei trebuie să se pună de acord și să privească produsele în ambalaj original cu calitate sub standardele originalului drept falsuri (ceea ce și sunt de fapt) și să le trateze așa cum tratează falsurile chinezești!
   Nu de alta, dar nu înțeleg să mă deranjeze un radio Panaosonic dar să nu mă deranjeze o brânză în ambalajul original care și-a pierdut gustul pe drum sau un banal vin de masă care la Paris costă doi € și la București zece numai pentru că scrie franțuzește pe etichetă!

   Cred că autoritățile nu vor reacționa, așa că rezolvarea va rămâne tot în sarcina societății civile: presupun că este timpul apariției unor institute independente, susținute chiar de producători, institute care să îi și să ne apere de marfa contrafăcută care invadează piața în dauna celei cinstite, străină sau autohtonă! 
   Exemple pot fi luate chiar din Franța și, de început, trebuie început de undeva!