Astăzi, după circa 30 de ani, o nouă putere încearcă să mute moștenirea pesedistă și umblă la rădăcinile puterii de stânga, dând afară angajați folosiți de obicei la lipit afișe și întrebând de ce o infirmieră la stat are un venit mai mare decât un profesor universitar ori un inginer la privat: aceste lucruri, aceste întrebări pe care ni le-am pus toți nu au deranjat până acum dar, din moment ce ele au ajuns să se pună în guvern iar în guvern nimeni nu a spus că e bine așa că este nevoie de eventuali aliați în alegeri, din acest moment deci, puterea pesede actuală și viitoare este în pericol! În mare pericol! Așadar, ce este de făcut?
Lucrurile sunt simple,
ele s-au mai făcut și au avut efect, așa că puterea pesedistă, cu viclenia
iliesciană în suflet, uitând că ne-a dat un prim ministru ca dăncilă și că a
mai și susținut la președinție un asemnea specimen s-a întors la clasici, s-a
întors la iliescu ion cel care cât trăiește ține în loc dosarele revoluției și
ale mineriadelor și, ați ghicit, au apelat din nou la mineri! Știind care este
nivelul de educație la nivel național, știind care este nivelul
analfabetismului funcțional dar și al celui real în țară, știind care este
nivelul intelectual în România de astăzi, credem că se putea apela și la
sculeri matrițeri sau fierari betoniști dar, aceștia sunt de mult plecați în
străinătate și nici nu reprezintă un simbol, așa ca minerii! În concluzie, ce
este mai simplu decât să agiți spiritele printre subteranii din subteran și,
imediat după aceasta, să uiți să dai salariile? Nimic, nimic nu este mai simplu
... zis și făcut, la nivel local s-a umblat unde trebuie, brusc salariile au
întârziat și tot brusc, domnii mineri uitând că nu mai trăim în comunism, au
crezut că sunt rechemați la București de nea nelu cotrocelu` în apărarea
revoluției! Mișcarea a început în mod elegant, prin blocarea în subteran și
încercarea de a provoca mila și simpatia populației, însă minerii au uitat că
astăzi în România MINER este sinonim
cu ucigă-l toaca și că milă și simpatie nu vor primi decât minerii morți –
Doamne ferește! – în vreun accident de mină, altfel, nimeni nefiind dispus să
arate compasiune pentru o adunătură violentă, agresivă, periculoasă, incultă și
incontrolabilă. Toate astea nu contează în ochii ciolacului, toate astea nu au
importanță în gândurile pesedeului care se beep beep pe ea de Românie dacă nu
sunt ei la putere și la ros grăsimea de pe oasele pe care le vor arunca
apropiaților! Pesedeul uită că plânge de mila minerilor dar ne-a lăsat cu un
aparat bugetar cu cel puțin 50% mai numeros decât necesar și că singurul cui
bătut în țara asta a fost fix în coșciugul ei: nu contează, să moară toată
lumea numai lor să le fie bine!
Și treaba le-ar fi ieșit
la mare fix și scandalul ar fi fost perfect și minerii și-ar fi făcut din nou
numărul sau măcar ar fi amenințat că și-l fac din nou dacă nu apărea un
personaj mai descreierat decât ei, anume senatoarea ciocoacă sau șoșoancă sau
cum o chema-o pe mama câinilor vagabonzi, specialista în făcut spume la gură! Respectiva,
numita cum o cheama-o, a pus mâna și s-a dus în fuga mare la mineri unde a dat
un recital de făcut scandal și clăbuci, apoi a venit în pas alergător în București
unde a mai dat un recital identic la spitalul Marius Nasta, cel despre care mai
zilele trecute vă povesteam în ce hal se află sub conducerea doamnei cu nume de
celebru compozitor, mâine va fi probabil în Delta Dunării unde va face exact
același lucru pentru racii care merg numai și numai înapoi iar poimâine se va
poza legată de crucea de pe Caraiman ca protest împotriva vaccinului anti
Covid!
Ω
Știu că pare un lucru de
nimic, știu că numita cum o chema-o urmează a se uza rapid transformându-se pas
cu pas din mândră luptătoare într-un clown obosit, știu că în scurtă vreme nu
va mai aduna oameni nici cu tigăi gratis dar, în acest moment, respectiva
reușește să fure pesedeului simbolurile pe care acesta le-a agitat de-a lungul
timpului, respectiva a învățat din legile lui Murphy că dacă nu poți să convingi
un grup ce să facă cel mai bine este să te așezi în fruntea lui, așa că, dacă
imitația de gardă de fier a dat-o afară, încearcă să-și facă singură un loc sub
soare, conștientă că viitorul ei politic ca independent este ... NUL! Iar reprezentațiile ei vor mai
continua o vreme, urmând a fi luată din ce în ce mai des în râs, sfârșind acolo
unde-i este locul, adică sigur nu în parlament.
Așa crede un om, de pe
stradă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu