După 77 de ani de pace, timp în care omenirea a progresat incredibil iar Europa a avut o perioadă la fel de incredibilă de pace, Rusia și-a spus că ce-i mult strică și a început războiul detestat împotriva fraților lor ucraineni!
Păcat, mare păcat!
Nu avem ce face dacă
după acești 77 de ani Rusia încă trăiește în umbra „marelui război de apărare a
patriei” adică a celui de-al doilea război mondial!
Mare păcat că educația
s-a făcut tot în direcția propagandistică anti occidentală, tot împotriva
dușmanului american, tot împotriva progresului dar pentru rămânerea în secolul
XIX cu o pătură subțire de intelectuali elitiști și o masă mare, enormă, de
mujici!
Mare păcat, mare de tot
că Rusia care s-a înarmat constant nu reușește să vândă la export altă
tehnologie decât cea militară, că rămâne în continuare un exportator de materii
prime, că se bazează și astăzi pe statutul de bau bau în loc să fi evoluat
alături de celelalte țări ale lumii ăsteia în direcția pe care vedem că până și
închisa Chină a adoptat-o!
Mare păcat!
Cât despre pretextul
războiului, ăsta s-a mai auzit și cu alte ocazii, nu este decât traducerea în
rusă a actului prin care Germania nazistă cerea regiunie sudeților din
Cehoslovacia!
Mare păcat!
Dar, să scurtăm: Rusia care
știe că o populație ignorantă este ușor de condus uită dezvoltarea
internetului, uită că digitalizarea nu se folosește numai în fakenews, uită că
informația circulă în dublu sens și că, la un moment dat ea va pătrunde și pe
atât de bine izolatul teritoriu sfânt al Maicii Rusii! Iar atunci, atunci când
oamenii vor pricepe că Navalnâi nu-i nebun ... va începe să se împută treaba! Bun,
deci a fost nevoie de 77 de ani ca să avem din nou război adevărat la granițele
României, să auzim și să vedem practic explozii la câteva sute de kilometri de
frontierele noastre!
Păcat ... mare păcat!
Părerea mea este că abia
acum Ucraina va dori cu ardoare să adere la NATO și UE, dacă până acum mai era
discutabil, abia fratricidul acesta îi împinge definitiv în brațele
occidentului! Este posibil ca un timp Rusia să-și impună propriul guvern
aservit la Kiev, este posibil ca o vreme niște cozi de topor să preia rolul de
lukașenko în Ucraina dar acest lucru va fi vremelnic: Ucraina și ucrainenii au
văzut ce înseamnă Rusia și ce înseamnă occidentul, au înțeles că ceea ce este
acum nu este un simplu război Rusia Ucraina ci că este un adevărat război al
civilizațiilor și, pe măsură ce vestul Ucrainei se va uita mai mult peste gard,
cu atât mai mult se vor îndepărta de așa zișii frați de la răsărit! Să nu uităm
că dacă acum Biden sau Scholtz ori Ursula van der Leyen sau Macron mor, NATO,
UE, USA își vor continua drumul și politica lor în timp ce dacă tătucul
popoarelor se împiedică și cade peste geam sau bea ceai cu poloniu și nu cu
polonicul este posibil ca politica Rusiei să se schimbe radical: să nu uităm
tranziția Stalin Hrușciov!
Este mare păcat pentru
că urmează presupun o criză a alimentării Ucrainei cu tot felul de alimente și
bunuri, urmează tragedia războiului, urmează o tragedie a refugiaților: și
totul pentru ce? Pentru ca Putin și apropiații lui să dea un os de ros
propagandiștilor și îndoctrinaților care mai trăiesc și astăzi cu mândria
victoriei în al doilea război mondial? Numai pentru asta? Și oamenii vor uita
că rubla a ajuns la 5 bani? Și că viața le este grea? Și că o duc de azi pe
mâine pentru a crede că sunt mare putere? Cu burta goală? Proastă educație ...
Ω
Să revenim cu picioarele
pe pământ: locuitorii din zona Cernăuți au început să treacă frontiera în
România și spun că și acolo au fost explozii! Adică deja începe criza
refugiaților ...
Ei bine, trebuie din nou
să facem recurs la memoria istoriei: un avion de luptă ucrainean a trecut
frontiera în România și a fost condus să aterizeze la Bacău. Nimeni nu ne spune
dacă avionul era înarmat de luptă, cum a ajuns în zonă și de ce: întrebarea își
are rostul pentru că astfel aflăm dacă a fugit din fața aviației inamice, dacă
a greșit sau dacă Ucraina încearcă să-și pună la adăpost tehnica de luptă
scumpă! Nu știm dacă cu acordul României sau nu ... Adică este posibil ca
România să fi acordat ajutorul pe care în 1968 Iugoslavia lui Tito i l-a
refuzat în eventualitatea unei invazii pe atunci sovietice și post
Cehoslovacia!
Putin și ai lui promit
că vor numai să stopeze genocidul la care sunt supuși rușii din estul Ucrainei
uitând că noi ne mai amintim de Katyn, de Fântâna Albă și altele asemenea,
drept care trebuie să ne întrebăm câtă încredere putem avea în promisiunile
lor! Pun această întrebare pentru că pe noi ne-au înșelat constant de sute de
ani!
Nu cumva ar trebui închisă gura posturilor pro ruse, nu cumva trebuie limitate acțiunile sputnik, nu trebuie trași pe dreapta agitatorii pro ruși? Să ne gândim la asta pentru că avem un război la frontieră și nu depinde de noi să fim atrași sau nu în acest conflict ci de marele urs care poate avea alte socoteli în zonă!
De fapt, știind care este situația economică a Rusiei, se pare că asistăm la un război al Rusiei cu ... Rusia! Cel puțin așa
gândește un om, de pe stradă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu