Aveți prea mult timp liber? Aveți prea mulți bani? Aveți prea multă răbdare? Aveți prea multă înțelegere? Atunci, vă recomand un spectacol de la tnB, anume „Cursa de șoareci”!
Credeți sau nu, acest
spectacol care în Anglia lui natală se joacă FĂRĂ ÎNTRERUPERE din 1952, deci de
70 de ani, a devenit în varianta lui bucureșteană o parodie a originalului! Am spus
cu mai mult timp în urmă că nu mai calc pe la teatrul metropolis pentru că nu
este un teatru profesionist ci unul de amatori: să vedeți cum a avansat
amatorismul la național!
Dar, să începem cu
începutul ... de la intrare ești dirijat direct către sală și nu către
garderobă. Te întrebi de ce, că doar ai paltonul pe tine: ei bine, în sală este
frig, este frig destul de rău, sunt probabil sub 18oC, ceea ce în
cazul unei reprezentații de peste două ore fără pauză este destul de puțin!
Bineînțeles că foaierul, accesul și oribilele uși antifoc păstrează același
fason de hală industrială comunistă, rece și respingătoare, hală în care cineva
a depozitat cam la întâmplare și claie peste grămadă câteva piese numite opere
de artă care nu au mai avut loc pe masa cea roșie a prezidiului!
Începe piesa și ciulești
urechile: ei bine, deși avem locuri în prima jumătate a parterului, deși știm
textul, tot nu înțelegem totul și asta din două motive, primul acustica și sonorizarea
execrabile, al doilea jocul, de multe ori cu spatele la public!
Execuția artistică,
pentru că nu putea fi și ceva bun în piesa asta, a devenit clona stilului
metropolis: replici îngroșate, replici urlate, marote cântate, strâmbături,
ocheade, a propos-uri (culmea, chiar și aici, cu tentă sexuală)! Nu știu ce a
tradus Margareta Nistor, dar pare-se nu piesa Agathei Christie!
În final totul se
termină cum a început, adică plat, fără nerv, fără sare și fără piper, un cumul
de clișee tăcute sau urlate, o plictiseală fără cap și fără coadă dar cu
bucuria că s-a terminat și ai scăpat cu viață nu din mâinile criminalului ci
din mâinile criminalilor care au pus în scenă sinistra realizare care face de
râs originalul! Ieși în viteză, în timp ce distribuția care nu merită pomenită
apare pe scenă oarecum anacronic și cere prin vocea criminalului să nu divulgi
cui n-a văzut piesa cine este asasinul!
Afară este frig dar mai
bine decât în sală: rar mi s-a întâmplat să mă bucur că s-a terminat: aceasta a
fost una dintre ocazii!
Ω
Așadar, concluzii!
Foaierul arată rece și
respingător, nu se face nimic pentru umanizarea lui, totul este la minima
rezistență în vreme ce ușile antifoc dau senzația de buncăr ALA! Nu, nu vă dau
exemplu teatre mari din lumea asta, nu mă gândesc la OUL din Beijing
unde totul este un spectacol din momentul în care te apropii de teatru, nici
gând, dau exemplu foaierul operei din București, clădire veche, cu elemente de
arhitectură comunsită fără pretenții!
Frigul din sală poate este urmare a
facturilor mari la gaze dar, dacă nu poți oferi condiții decente de vizionare,
nu ține spectacolul, anulează-l!
Scaunele ... scaunele
sunt ... nici nu vă pot spune cât de inconfortabil poate fi un scaun care are
partea din față mai jos decât partea dinspre spătar! Ați experimentat vreodată
așa ceva? Nu doresc nimănui ...
Jocul de teatru de
amatori, mai puțin amuzant decât un număr de stand-up, se adresează
evident publicului din ce în ce mai needucat! Regret s-o spun dar, spectacolele
nu mai sunt un act de cultură ci o permanentă formă de amuzament pentru un
public din ce în ce mai superficial și mai fragil cultural, urmarea fiind concerte
de manele la național și nunți la operă: sau s-au făcut deja? Din păcate,
coborârea la nivelul străzii și alergatul după ce place sărmanului public nu este răspunsul potrivit la lipsa de educație și
incultura momentului însă aici, teatrul național pare a concura cu șușanelele cele
mai comune!
Spus pe scurt, tnB-ul
după marea fușăreală este sub NAȚIONALUL din vremea deschiderii lui, atunci
când pălăria mexicană chiar era o notă distinctă din toate punctele de vedere:
săli, calitatea ansamblului, atmosferă, confort dar, în primul și în primul
rând, calitatea personalului de la plasatoare la director, de la pompieri la
Radu Beligan, Dinică, etc, etc ...
Evident este un lucru:
dacă această piesă era jucată la Londra cum este prezentată acum la București,
nu apuca șapte spectacole și nu șapte decenii de reprezentații!
Cel puțin așa crede un
om, de pe stradă ...
P.S. Rog respectuos
conducerea tnB să-i roage pe „domnii” de la pază, cei care stau foarte vizibili
în uniformele alea jalnice trântiți într-o rână ÎN FOAIER, la câțiva metri de ușa de acces
a publicului să se ascundă măcar pe perioada în care se intră/se iese:
spectacolul oferit de „domnii” aceștia plictisiți și tolăniți prin foaier este
cel puțin la nivelul ... Cursei de șoareci!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu