Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 10 august 2013

Savoire vivre - Orașul lui King Kong , sau nu oricine-i Hundertwasser !

  Popescu !
  Cristian Popescu
  Cristian Popescu Piedone

   În acest fel s-ar recomanda un celebru personaj de carte și film , dacă ar fi primar al sectorului patru din București ! Mi s-ar părea corect așa !
   Dar nu este ...
   Drept care , întrerupem ciclul promis , urmînd a-l relua la sfîrșitul acestei luni : problema este gravă !

   Ca locuitor al murdarului București , sînt purtat de „trebi” și interese prin mai tot orașul , motiv pentru care , stînd la nesfîrșite semafoare „pe roșu” (unde o fi sistemul de semaforizare inteligentă , acela lăudat de Videanu ?) , îmi omor timpul fumînd la volan sau/și privind fața „minunatului” nostru oraș !
   Puteți spune că fumatul este un obicei nociv , iar eu nu vă contrazic , ba chiar mai mult , promit să mă las ! Cum să mă las însă de privitul pe geam ? Există pentru asta vreo soluție ?
   Dacă da , vă rog să mi-o împărtășiți și mie , pentru că privitul acesta , este cel puțin la fel de dăunător ca și fumatul !
   Am rîs anii trecuți de primarul „care este” și care ne vorbea din „almanahe” : ei bine , de cînd s-a amorezat lulea , domnia sa are grijă să fie de-a dreptul invizibil , așa că viața noastră publică este mai săracă ! Și , colac peste pupăză , am fost lăsați și fără gînditorul gg bee , așa că la mare ananghie am ajuns !
   Ei bine , liniștiți-vă : ne salvează primarul de la nouă patru ! Domnia sa , excelența sa , MĂRIA SA , a reușit o performanță rarisimă : a venit la primărie și a avut suficient de multă șmecherie și intuiție de a prelua din mers proiectele pregătite de predecesorul său ! Acela (predecesorul) , un dentist liberal , convins că fi-va ales la nesfîrșit (de ce oare ?) , a consumat patru ani pe făcut proiecte și , cînd să rupă gura tîrgului (adică a bucureștenilor din sectorul patru) , n-a mai fost ales ! Reacția cetățenilor a fost absolut firească . Așadar , pe acest val de nemulțumire , a venit Bond , pardon Piedone sau cum l-o chema , că m-am încurcat în atîtea personaje de film ! Iar el , MARELE om , a avut (cum spuneam mai sus) șmecheria de a prelua din mers niște proiecte și de a le finaliza ! Pînă aici , toate bune și bălțate , că frumoase nu putem spune : sectorul patru , unul destul de cenușiu altfel , este înveselit cu „anveloparea” extrem de divers colorată ! Am spune chiar agresivă ! Cine stă bine cu rezistența la cromatica primitivă cu influențe africane , este invitat la o plimbare la pas pe bulevardul Cantemir (mai bine știut de bucureșteni sub vechiul nume de „Magistrală”) : ei bine , DA ! DA ! DA ! DA ! DAcă cineva este suficient de nebun să nu agreeze modernismul combinațiilor de verde praz , galben canar , albastru aproape cobalt și unde nu mai e vopsea lavabilă - căcăniu , ei bine , dacă există un asemenea personaj , atunci este sigur un răuvoitor de la opoziție !
   De la un timp , vîntul sau nervii unor contribuabili au curățat totuși fațadele clădirilor cu nouă etaje : nu , nu le-au curățat de „anvelopare” ci de mega , ultra , supra afișele ce ne recomandau călduros să avem încredere în Piedone , că el ne face blocurile bune și frumoase ! Așa că , locuitorii sectorului patru au un motiv de mîndrie - în plus : nu au doar primar cu permis de conducere cumpărat la Argeș , nu au doar poliție locală pentru iubirea primarului - parcul „Lumea copiilor” , nu au doar cele mai împuțite spații de depozitat gunoaiele menajere , nu au doar cei mai mulți aurolaci și căutători în gunoaie , nuuuu , au și cel mai bogat primar , OM care aduce bani de acasă (!?!?!) și le face blocurile ! Cel puțin așa reiese din poster-ele despre care vorbeam !

   Strident = frumos = vesel

   Îi pare cuiva egalitatea de mai sus corectă ? Și nu doar în termeni logici , sau matematici , ci și artistici ! A amesteca fără noimă culori este un act demn de un elefant declarat „artist” în vreo grădină zoologică amărîtă de prin Thailanda sau de un cimpanzeu a cărui inteligență este stabilită în urma testelor de laborator la nivelul aceleia a unui copil de trei ani !
   Îmi plac în general animalele , dar cum nici cîinii nu-mi plac atunci cînd umblă liberi pe străzi , nici cimpanzeii golani nu-mi plac : așadar , rog autoritățile să prindă cimpanzeul care ne murdărește orașul ! Cu cît mai repede , cu atît mai bine !
   Un sfat : văzînd unde a ajuns cu mizeria pe blocuri , fiți vă rog atenți , să nu fie cumva vreun King Kong !

   Cum să ne facem de rîs - Mic îndreptar

   A devenit în ultima vreme un obicei prost și foarte urît , acela de a te lăuda cu ceva : fie că „inaugurezi” 500 de metri de autostradă neterminată , fie că aduci popi să sfințească o distilerie ori un bordel , fie că premiezi niște elevi „olimpici” (pe munca , meritul și sperăm noi - folosul lor) , totul trebuie făcut avîndu-te PE TINE în față ! Pe tine prim ministru , sau pe tine primar , sau consilier , sau sau sau ! Așteptăm cu nerăbdare momentul în care , într-un cadru festiv și în prezența antenelor și porctv-ului , ne vor fi înmînate amenzile de trafic , declarațiile de impunere fiscală sau , chiar mai bine , știrile de la ora 19:00 ne vor arăta un reportaj de la afișarea listelor de întreținere !
   Oamenii uită că au fost aleși pentru a face ceva , iar dacă acel ceva se poate finaliza cu o inaugurare nu-i nici o supărare , dar nu-i musai : au ajuns să confunde slujba cu un concurs de miss inaugurare ! Sau cu miss fofilare : sau cum s-o chema gestul premierului , care după ce plînge și se dă cu fundul (la porctv cu „popoul”) de pămînt că vrea cu jucăria CFR Marfă în CSAT , pleacă în concediu pentru că ședința respectivului CSAT a fost fixată prea repede !
   PREA REPEDE ?!?!?
   Multe prostii ne însoțesc , multe se fac și se spun , atît de multe încît unii (idioți) au ajuns să le confunde cu starea normală de lucruri !
   Asta este , nu avem ce face , să colaborăm deci cu clasicii :
IDIOȚI , DA' MULȚI !

   Exact în situația asta au vrut să ne aducă și le-a reușit : salahorii , nespălații , asudații lumii și ai Europei !
   Felicitări !

  Ω

   Mi se pare , doar mi se pare mie , sau cartierul Aviației este bălțat identic cu ce am descoperit în sectorul patru ?
   Nu , nu mi se pare : este absolut identic !
   Și la fel !
   Scuze Biedone , nu ești singur : poți acorda mai departe audiențe în parc , tolănit pe cîte un utilaj de transport , înconjurat de curtea de costei și gigei preaplecați , privind de foarte de sus contribuabilul ce umil îți solicită atenția ! Dacă tu ai reușit în patru (cu fonduri mult mai modeste) ceea ce s-a făcut în sectorul unu , ești cu adevărat MARE !
   BRAVO ?


   Exercițiu : o fotografie din cele trei , reprezintă una dintre lucrările lui Hundertwasser , celelalte nu . Puteți descoperi originalul ?
1
2
3
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu