Gigel frone ca o lecție de viață!

   În sfârșit nu s-a sfârșit


   În sfârșit, CNA-ul dă semne de viață - ar zice unii!
   Din păcate CNA-ul dă semne de viață, îmi permit să spun - și iată de ce!

   Aflăm că postul proTV a fost amendat cu suma de 100.000 lei (adică 22222,22222 euro) pentru dialogurile intelectuale pe care unii „invitați” le-au avut în timpul unor emisiuni „La măruță” din luna ianuarie, dar și pentru acte culturale deosebite petrecute în timpul emisiunii „Românii au talent”. În mare, postul a fost taxat pentru că în emisiunea eminentului soț al „superbei Andra” s-au întâmplat următoarele:

goliciune explicită la o oră nepotrivită,

reclamă mascată,

încadrare eronată (voit eronată am completa noi) a emisiunilor.

   Suplimentar, s-au spus și asemenea dulcegării:

„handicapatul acela de ...”, „mincinoasă și nenorocită”, „nesimțito”, „dacă tu o iei pe zdreanța asta în brațe”, „cum tată, mă, pentru o curvă, pentru o zdreanță de femeie?”, „... ajunge la terapie intensivă dacă dau eu ochii cu ea”, „să naşti pe gură, pe gură vreau să naști”, „vagabontule”, „fomistule”, etc, etc!

   În schimb, „Românii au talent” a fost taxată pentru un episod în care un pușcăriaș a mințit pe scenă iar mihaela Rădulescu a căzut în extaz în fața lui, declarând că l-ar ierta de toate păcatele ... Că a mințit într-o emisiune tv, nu-i nici o nenorocire (mint ei sub jurământ!) dar să te iei de modelul național pentru ce a spus, mi se pare exagerat! Păi ce a spus/făcut atunci, este nimic prin comparație cu ce face/spune la fiecare apariție: femeia asta, pe care proTV n-o lasă să dispară aducând-o permanent în față ca pe un monument național al ..., a reușit să ducă pe noi culmi conceptul de vulgaritate, a reușit să transforme și întâlnirea cu un sugar într-un dans la bară și, foarte important, cu ajutorul zisului post reușeșete să devină un model pentru copiii noștri! Un model negativ, dar un model!
   Nu vreau să mai comentez țigănia națională de la măruță, nu vreau să mai comentez concertul de palme pe kooroori de la „Românii au talent”, nu vreau să comentez limbajul vulgar, spectacolul înjositor al femeii (după voce nu s-ar spune) dispuse să sară pe orice musculos, nu vreau să comentez proasta creștere a membrilor unui așa zis juriu (care vorbesc în timpul unui număr posibil artistic), nu vreau să comentez lipsa celor șapte anișori de acasă în cazul soției măruțului și nici râsu-i de Firicel, nu vreau să comentez „Lecții de viață”, nu vreau să comentez multe ce apar pe din ce în ce mai slabul post tv, dar motive de amenzi MAXIME (200.000 lei) și suspendare temporară a emisiei există destule și nu doar cele enumerate de CNA!
   Însă conducerea CNA-ului, are alte pasiuni care-i ocupă timpul, nu binele privitorului!
  
   Așadar, a făcut bine CNA-ul că a reacționat?
   Chiar dacă vă închipuiți că răspunsul este neapărat afirmativ, îmi permit să vă spun că „din contră”: din moment ce sancțiunea vine după patru luni, efectul ei instructiv este nul, descrierea faptelor incriminate nu descurajează eventualii privitori ci chiar îi atrage, amenda în sine este o sumă nesemnificativă pe lângă reclama făcută postului și câștigurile fabuloase obținute din gunoaiele media aruncate unui public din ce în ce mai puțin pretențios!
   „Vacanța mare”, a ajuns un exemplu de bună cuviință iar Florin Călinescu ar trebui să-și ceară locul în Academie!

   Ω

  Nu plânge proTV: găsești tu un alt gigel frone!
 Iar dacă nu-l găsești, te ajută și laura Georgescu să-l cauți!

Entr`acte - Comedia între obscen și ridicol!

   La „Perete”


   Am fost din nou hapsân și, cu toate cronicile destul de slăbuțe, mi-am spus că „oamenii ie răi” și că nu poate fi chiar așa ... drept care, am fost la „Peretele”!
   Adică am fost pus cu spatele la perete!
   Mi s-a părut destul de ciudată la intrarea în sală concentrația mare de jeansi, însă mi-am spus în sinea mea că nu este rău, chiar și așa, să vină tot omul la un act de cultură!
   De cultură?
   Nici nu știu cu ce să încep!
   Cu textul?
   Cu textul deci ...
   Încercări de profunzimi de bețivi din colțul străzii, au fost lăsate pe seama actorilor, autorul lia Bugnar dându-le probabil o singură indicație regizorală:

„eu poate nu am reușit să obțin un text suficient de obscen, 

dar dacă puteți, faceți-l voi și mai și!”

   Și au putut!
   Rar, repet, rar mi-a fost dat să văd atâta prost gust, atâtea conotații sexuale mai ales acolo unde nu-și au locul: o interpretare de cămin cultural, pigmentată cu momentele unui mult visat dar interzis Broadway prin monologuri cântate, gesturi obscene menite să obțină râsul consumatoarelor de feisbuc angajate la multinaționale! A propos de „cultele” doamne din asistență: observ din nou, cu mare neplăcere, că ele sunt cele ce reacționează primele la orice glumă fără perdea, sau manele sau dans din buric! Este de-a dreptul incredibil ce a putut face „educația” tip teo Trandafir, combinată cu măruță! Incredibil și impardonabil!
   Despre poveste ... nu am ce să vă povestesc: o însăilare de situații fără nimic nou, un text spunând un fel de glume și bârfe de mahala, totul împănat cu (nu se putea altfel!) gesturi obscene, pipăieli, POPI desbrăcați și dansuri din buric!
   Decorurile, cu toate că scena este permanent plină, sunt la minima rezistență, cele două funcțiuni nefiind suficient separate, mizându-se numai și numai pe rolul luminii.
   Muzica (pentru că, nu-i așa, ca pe Broadway, se vrea un muzical, nu?) este de proastă calitate, inspirată de multe ori din succesele manelistice mult gustate de recepționerele multinaționalelor: în mod paradoxal, sala a reacționat cu urale la mai multe acorduri amintind de manele, dar a rămas total impasibilă la Șaraiman-ul Romicăi Puceanu - este și asta o formă de cultură și de educație!
   Jocul actorilor ... jocul actorilor ... aș vrea să fiu puțin mai blând ... cum să spun ... jocul actorilor este strident, replicile sunt de multe ori urlate fără dicție mesajul fiind transmis prin dans din buric, partea „cântată” este fără cap și fără coadă, ocupanții acelui loc minunat numit SCENĂ având drept principală grijă gesturile obscene și trimiterile cu înțeles sexual!

   M-am așteptat tot timpul să mi se arate degetul mijlociu, dar printr-o scăpare regretabilă, nu a făcut-o nimeni altcineva decât casieria care s-a bucurat să-mi ia banii pe o mizerie nedemnă chiar și de o reprezentație de bâlci.
   Nu este prima dată când teatrul Metropolis își păcălește spectatorii, drept care eu, promit să nu mai ocup inutil locul în sală, ci să-l las liber discipolilor lui măruță, cei care, din păcate, au ajuns să reprezinte cam mult din masa populației.

   Ω

   Spectacolul acesta de mahala, este atât de manelistic, încât refuz să vă dau trimiteri către distribuție sau alte amănunte: pur și simplu prefer să fac un gest omenesc normal și să nu divulg lumii ce fel de teatru fac cei ce se intitulează pur și simplu „actori”!
   Cu puțin efort, se putea obține o piesă bulevardieră, o comedioară ușurică, una la care să te amuzi un ceas ori două și s-o uiți, o piesă ca atâtea altele: ei bine, NU!
   Nu asta s-a dorit, ci o bătaie de joc din ciclul „asta cere publicul”! 
   Tot sper în sinea mea, că autoarea/regizor a plagiat de undeva prostia asta monumentală!
   Cu observația că „lumea vrea ce i se dă și știe”, trag cortina asupra jenantei prostituări teatrale ...

   Un act de cultură ... ?

  

Deci, se poate!

   Plăcut și aglomerat


   Am fost sâmbătă 25 aprilie, seara, prin oraș: nebunie mare, aglomerație de nedescris, mașini parcate prostește unde vrei și unde nu, ce să vă mai spun, de la Romană la Universitate am făcut cam 20 de minute: cu mașina!
   Minunat, nu? 
   Dar de ce? Pentru că a fost închisă Calea Victoriei, fiind ea folosită pentru diverse proiecții de lumini pe unele clădiri, adică pe Teatrul Odeon, pe CCA, pe CEC-ul mare și pe Poștă, ori pur și simplu pentru simpatice glumițe luminoase folosind Palatul Telefoanelor.
   Cele două începuturi și sfârșituri ale reprezentației, au fost în Piața Palatului și în Piața Senatului.
   A meritat?
   A meritat!

   Dacă Poșta și CEC-ul

   s-au bucurat doar de un iluminat activ și dinamic,

CCA-ul și Teatrul Odeaon în schimb s-au vrut pânzele pe care să se spună o poveste, poveste ce ar fi arătat probabil bine dacă nu aveam experiența unor spectacole deja văzute la Paris și Lisabona:

paradoxal, mai ales la Casa Armatei, sunetul în loc să ajute a încărcat atmosfera în mod inutil.
   În Piața Palatului, mai multe puncte de interes cu iluminat interactiv au atras curioșii mari și mici într-o atmosferă de deplină veselie.
   Palatul Telefoanelor a imitat cu brio licăririle becurilor vechilor centrale telefonice.
   Spoturi luminoase și raze „laser” au susprins privitorii mai peste tot pe traseul Podului Mogoșoaiei!
   Pentru câteva ore pe seară, vechea arteră a redevenit principalul drum al Bucureștilor, cam ca acum o sută de ani și mai bine.
   A fost frumos, a fost interesant, a fost spectaculos ...
   Dar cireașa de pe tort, efemerul cel mai durabil în memoria privitorilor, ne-a părut a fi fost corabia de pe Dâmbovița, adică tabloul acvatic realizat la podul din Piața Senatului:

   Din păcate, un biet telefon nu poate da decât o palidă idee despre realitatea încântătoarei realizări!

   Ω

   Regret doar că orașele României nu sunt mai des folosite pentru asemenea spectacole:

toată lumea a plecat încântată spre casă!

Oare pe vechea/noua fațadă a Naționalului ce s-ar fi putut proiecta?

 

Valoarea educației sau QED

   Hoții au înțeles că școala-i bună!
   Statul nu!

   Aflăm că un grup de hoți care-au speriat lumea, avea pe lângă asta și alte câteva caracteristici și anume: erau toți români, erau toți din județul Neamț, erau toți școliți (antrenați) în același mod. Acest din urmă lucru, le-a adus o rată de succes demnă de invidiat!
   Școala hoților, metodele prin care erau specializați, „garanțiile” pe care le depuneau, toate demonstrează că oamenii știau ce fac: pun pariu că nici unul dintre ei nu ar fi avut curajul să lase vreun specialist al Ministerului Educației Naționale să le facă programa!

   Să n-o mai lungim: hoții au priceput singuri că fără școală nu se poate, hoții au priceput singuri că școala de la stat este proastă, hoții au priceput singuri că programa încărcată nu face doi bani, hoții au priceput singuri că numai specializarea îți garantează succesul!

   Ω

   Așadar, cine a obținut rezultate mai bune?
   Ministerul educației naționale, cel cu zeci de mii de nepromovați, sau o mână de pungași care s-au pregătit corect și intens exact la „materiile” care-i interesau?
   Concluzie: puneți-l pe Țâță ministru la învățământ!
   Va face cu siguranță treabă mult mai bună decât toate abramburicile numite politic sau vărzăresele puțind a șpagă!

BRAVO ȚÂȚĂ!

Poșta veselă

   În lumea „doamnelor”


   Astăzi, în lumea aproape virtuală în care trăim, prin poștă oamenii înțeleg în primul și în primul rând poșta electronică - și eu, de asemenea!
   Dar, apar momente când, în special instituțiile statului cer originalele unor hârtii, vor neapărat să aibă în mână un obiect și nu o adresă electronică, drept care, chiar dacă le trimiți o copie, trebuie s-o faci tu, s-o trimiți tu și, s-o piardă ei! Bun ... adică, nu s-a ajuns încă în situația SF de a transmite absolut totul în format digital, descompus la expediere și recompus la destinație: drept care, cu hârtia în mână, m-am prezentat plin de speranță la un oficiu poștal din București ...
   La cele șapte sau opt ghișee, lucrau trei „doamne”, fiecare având în fața ei o coadă respectabilă: printre râsetele ce parveneau de dincolo de geamurile separatoare, se mai auzea din când în când și câte o împușcătură - de fapt, se auzea MUNCA în forma ei cea mai pură, se auzea acțiunea unei „doamne” de la poștă, dumneaei ștampilând corespondența cu foc! Mi-am făcut curaj și, peste capetele persoanelor din fața mea, am întrebat ceea ce credeam eu că este o inutil:
   - Aveți plicuri?
   Întrebarea mea absurdă, avea un substrat numai de mine știut: n-aș fi vrut să folosesc orice plic, oricum nu unul dintre acelea cu timbrul gata tipărit, având pe față și o imagine policromă însoțită de un text inspirat, gen „SALUTĂRI DIN OLĂNEȘTI”!
   Răspunsul „doamnei”, însoțit de explozia de amuzament a colegelor ei, a sosit cu viteza glonțului:
   - Plicuri în piață, la papetărie! Pe moment, m-a lăsat fără replică, mai ales că nu pricepeam - ce să faci, NEbugetar! - ce le amuză! Apoi, mi-am revenit și, am replicat:
   - Dar aici ce este? Mercerie sau măcelărie?
   Nu știu ce răspuns mi s-a dat, pentru că în apărarea „doamnelor” a sărit o „doamnă și mai mare”, din public - adică de la coadă - una care luându-le apărarea, îmi demonstra că nefericitele care erau până în `89 mândre de a o cunoaște pe „doamna de la aprozar”, nu au dispărut!
   Rușinat, m-am dus la papetăria ținută de o femeie singură, care nu-i doamnă ci proprietar al unei mici afaceri, femeie care avea vreo cinci tipuri diferite de plicuri pentru corespondență, avea și plicuri protectoare, avea în sfârșit cam tot ceea ce nu avea POȘTA ROMÂNĂ, am cumpărat ce-mi trebuia, m-am întors spășit la poștă și am cumpărat - după ce am stat la o coadă respectabilă - și un timbru frumos, ceva cu Maica Domnului, m-am felicitat că am mereu ceva de scris la mine - pentru că POȘTA ROMÂNĂ nu-ți oferă - am scris adresa, am lipit timbrul, am aruncat scrisoarea într-o oribilă cutie oarecum portocalie și, mulțumind în gând „doamnelor” de la poștă, am plecat jurându-mi să nu mă mai folosesc niciodată de serviciile lor!

   Ω

   Cu părere de rău o spun: statul este cel mai imbecil patron cu putință!
   S-ar putea face ceva?

Să numărăm morții?

   Fapt divers


   Mă urmărește de câteva zile o imagine ... de fapt, câteva imagini filmate: undeva în provincie, unde, chiar nu contează, o pereche traversând regulamentar a fost izbită în plin de un inconștient care conducea
a - cu viteză
b - băut
c - posibil drogat!
   Dacă bărbatul din respectiva pereche a scăpat neatins, nu același noroc l-a avut și însoțitoarea lui, fiind lovită și aruncată în aer pe o distanță de câțiva metri buni! Cât despre autorul accidentului, acesta s-a oprit abia după câteva sute de metri, în niște mașini parcate pe care le-a „tunat” fără voia proprietarilor!
   Este îngrozitor, știu, este abominabil, știu, nu este prima dată, știu și asta, dar pe lângă faptul (sau mai ales din cauza faptului) că circulă atât de mulți bezmetici cu permise obținute „à la Pitești” sau suspendate sau chiar fără, legiuitorul ar trebui să schimbe statutul trecerilor de pietoni: astăzi, în România, zebra este percepută ca o prelungire a trotuarului, ca un loc sfânt al mersului pe jos, în care pietonul are toate drepturile din lume, iar șoferul nici unul!
   De ce spun asta?
   Pentru că în imaginile surprinse de o cameră de supraveghere în momentul accidentului, se vede clar că nici unul dintre cei doi pietoni

NU SE ASIGURĂ!

   Ei bine, asta mă uimește pe mine! Siguranța că pe zebră toată lumea este a mea și că boul ăla cu mașină n-are decât să mă ferească și să mă aștepte, mă face să pun piciorul pe carosabil într-o deplină inconștiență sinucigașă! Nu doresc să fiu greșit înțeles: nu-l scuz pe animalul de la volan (dacă ar fi după mine, aș încadra altfel fapta comisă de idiot!), dar o minimă urmă a spiritului de conservare ar fi făcut ca accidentata să nu ajungă la spital, să nu treacă prin suferințe grele și ar fi făcut posibilă încheierea incidentului cu (eventual) câteva înjurături proferate în urma mașinii!
   Înțelegeți acum de ce consider greșit modul în care a ajuns să fie percepută trecerea de pietoni în România?
   Și de ce cred că și eu, pietonul, am partea mea de vină?

   Ω

   Cine nu mă crede, să urmărească modul în care se poartă pe stradă vârstnicii: nu știu care este cauza (nu este treaba mea, madam Pb!), dar cei mai mulți dintre ei sunt pietoni kamikaze, traversând prin aglomerații auto cele mai mari intersecții, sau drumuri naționale în mediul rural!
   Priviți-i pe bunicii noștri și trageți-i de mânecă: faptul că ești pensionar și târâi după tine o sacoșă, nu-ți dă dreptul să încerci să te sinucizi folosindu-te de mașina altcuiva! Nu uitați că majoritatea acestor bunici sunt modele pe care copiii noștri le urmează fără crâcnire:

INCLUSIV PRINTRE MAȘINI ÎN MERS,

ÎN DRUMUL LOR SPRE PIAȚĂ, PARC SAU ...

CIMITIR!

   Ar trebui umblat la legislație și la educație, dar se pare că în țara în care cel mai mare asasin de pe șosele (capul de pod) rămâne neschimbat în forma-i criminală de zeci de ani, nu are cine să se ocupe de asemenea nimicuri!

   P.S. Întreb din nou, deși știu că nu-mi va răspunde nimeni: de când circula autorul accidentului prin localitate, cum de nu l-a oprit nimeni, a cui era zona de responsabilitate prin care s-a plimbat până la comiterea accidentului?

CINISMUL POLIȚIEI RUTIERE ESTE DEJA PROVERBIAL:

O INSTITUȚIE FĂRĂ RESPONSABILITĂȚI, CARE DOAR NUMĂRĂ MORȚII DIN ACCIDENTE ȘI APROBĂ ÎNDESIREA TRECERILOR DE PIETONI ȘI A SEMAFOARELOR! 

INSTITUȚIA POLIȚIEI RUTIERE A DEVENIT APROAPE INUTILĂ:

POATE AR TREBUI REFORMATĂ?

Pușkin, contra Statu Palmă Barbă Cot!

   Scurtulete de Lungulete


   La liceul Dimitrie Bolintineanu, cel cu scandalul la examenul de bacalaureat, cel la care și-a luat examenul de bacalaureat primarul „care este” acum în arest preventiv, cel la care doamna director costiCA vărzaru își învăța elevii să danseze lasciv la bustul gol pe muzică de manele, la această combinație de Sorbona și Louis le Grand, lucrurile nu sunt deloc liniștite!
   Madam vărzaru, delicata, ingenua și încântătoarea autoare a unui manual de educație europeană, nu mai poate ocupa postul cel gras și bănos din cauza condamnării rămase definitive: ea ar mai fi încercat, dar dacă strălucitul fost elev vanghelie este puțin ocupat, chiar nu mai are nici o șansă, așa că în lipsa unui candidat mai serios, fostul adjunct al distinsei urmașe a unei mai puțin cunoscute Tapputi sau a colegei ei, Marie Curie, și-a spus că este timpul, locul și momentul potrivit să se dea la literatura rusă! Drept care, a pornit un atac subtil la adresa matematicianului director cu nume de monstru sacru literar Pușkin Eduard (să fim iertați, dar preferăm forma consacrată Pușkin, barbarismului lexical pușchin)! Atacul, purtat pe varii fronturi, încearcă destabilizarea actualei conduceri și revenirea bi-ologului scurtulete pardon, Fanică Lungulete, în fruntea bucatelor, adică acolo de unde-l îndepărtase brutal lacoma și hapsâna (zic unii ...) vărzăreasă! Aceiași unii, mai spun că de fapt tocmai îndepărtarea acestui Napoleon de Calea Rahovei de la ciubucul aducător de vile și mașini i-a fost costicăi fatal și că, tocmai colaborarea cu organele de anchetă l-ar fi salvat de fapt pe Statu Palmă Barbă Cot de la a împărtăși soarta minunatei lui foste șefe, transformându-l în posibilul autor al unei „Le souper de la Bacalauire” așternută-n fugă pe hârtia procuraturii!
   Așadar, acum când nu mai există nici un factor politic interesat să protejeze pe cineva (vă amintim că după lecțiile de dans date de madam vărzaru în cârciuma cu manele absolvenților de liceu, ministerul a propus sancționarea și îndepărtarea ei din liceu, dar INSPECTORATUL s-a opus), n-ar fi rău dacă factorii de control și decizie ar verifica ce dedesubturi are lupta pentru putere în deja faimosul liceu bucureștean!

   Ω

   Posibile viitoruri ar fi ...
   Pușkin: școala merge mai departe în încercarea de a-și repara prostul renume căpătat sub vechea conducere.
   Scurtulete Lungulete : pregătirea recuperării sumelor pierdute în cei cinci ani de interdicție la examenul de bacalaureat .
   P.S.1 Bine, vor spune unii apropiați ai liceului, dar sumele de la admitere, dar sumele de la seral și altele asemenea? Da, le vom răspunde, sunt, dar foarte mici, nesigure și incontrolabile față de un examen de absolvire cumpărat în masă!
   P.S.2 Îmi cer scuze pentru repetarea confuziei Lungulete Scurtulete, dar dacă așa-i spune toată lumea ... știți ... îți intră în obișnuință!
   Iartă-mă și tu, Fane!http://ro.wikipedia.org/wiki/Statu-Palm%C4%83-Barb%C4%83-Cot

Scurtă recapitulare

   De la teatru la gimnastică și la gaze lacrimogene!


   A mai trecut un sfârșit de săptămână - ori de uichend, cum le place celor mai mulți tipi cul să spună - și, vrând nevrând, în lipsa unor evenimente mai importante, am băgat de seamă următoarele mărunțișuri ...
   Să începem dar ...
  
   Sâmbătă 18 aprilie, a fost re-inaugurată sala mare a Teatrului Național din București: un prilej de sărbătoare, o sală modernă, elegantă, chiar frumoasă aș putea spune! Naționalul, se pare că va avea la finalul lucrărilor de renovare și redefinire, ȘAPTE (7) scene, ceea ce-l pune comod în fruntea listelor teatrelor de acest tip pe plan internațional, iar sala mare, redeschisă după patru ani de muncă susținută, este din nou ceea ce trebuia să fie: așteptăm cu nerăbdare să-i facem NOI inaugurarea, NOI cei care am populat-o și când trebuia să stai cu genunchii la gură și cu picioarele cocoțate pe cabluri, NOI, care nici măcar atunci nu ne-am dus la un act cultural pe prima scenă a țării şi cu cei mai mari actori ai ei, în tricou, sau cu vestă de pescuit și nici în pantaloni scurți! Însă, acești NOI nu au avut loc la redeschiderea sălii, pentru că ea a trebuit populată cu multe personaje care au plecat cu dureri de cap! În sfârșit, au fost la teatru acum, de rușine, dar probabil că nu vor mai veni (din păcate, din fericire?). Nu știm de ce s-a ales piesa lui Victor Eftimiu, dar asta nu contează: așteptăm cu mare plăcere și nerăbdare ca Naționalul să-și revendice și să ocupe locul pe care-l merită în centrul Bucureștiului și NU - ATENȚIE! - LA KILOMETRUL ZERO (0)!
   Tot cu neplăcere am constatat și faptul că președintele românilor a lipsit, iar primul ministru, șeful senatului și alții asemenea au ales congresul UDMR: interesant semnal!

   Aş fi încântat dacă imaginea Teatrului Naţional ar înlocui-o ca simbol al orașului pe cea a hidoasei case a poporului!

   Să continuăm într-o notă asemănătoare ... toată lumea bună ce a venit de la Cluj, de la congresul mai sus pomenit, a avut emoții la aterizarea de la București: din cauza vremii, avionul a evitat aterizarea din prima încercare, revenind și aterizând dintr-a doua! Pasagerii au avut emoții, nu ca cele ale românilor ce nu se mai ajung cu banii de la o leafă la alta, dar au avut! Cel mai frumos a exprimat acest sentiment, cel mai poetic chiar aș putea spune, cel mai minunat și încântător, persoana aceea de mare cultură, care ne-a dat fiori prin descrierea matematico-poetică a simțămintelor pasagerilor! Vorbim despre

DIRECTORUL CENTRULUI PENTRU JURNALISM INDEPENDENT (CJI), SUAVA

IOANA AVĂDANI,

cea care a împletit atât de elegant matematica cu poezia, cea care l-ar fi făcut gelos pe Dan Barbilian:

„dintre pasageri, 10% au BORÂT”! 

   Este?
   Vă lasă fără grai, nu?
   Dacă ne gândim că „a borî” are niște conotații ... interesante în limba română (a urî, a disprețui, a fi murdar - vezi expresiile des folosite „țigan borât ” și „cioară borâtă”), ne dăm seama că ni se deschid în fața ochilor două variante de discuție: prima, că doamna în cauză știe foarte bine ce vrea să spună total neacademicul verb dar că l-a folosit cu intenție (dorind să ne transmită ceva ocult!) și, a doua, că stimata de mai sus habar nu are despre ce este vorba, că așa vorbește în mod curent și, atunci îmi explic de ce alte instituții nu „ard” prostiile spuse prin media românească, părându-li-se absolut firești! Nu vom continua pe nici una dintre posibilități, cu toate că suntem înclinați spre cea de a doua!

   Să trecem mai departe cu rezumatul nostru ... știți ce înseamnă să revii înapoi?
   Știți ce înseamnă să faci cacofonii în transmisiune directă?
   Știți ce înseamnă ”să te riști”?
   Știți ce înseamnă să te bâlbâi? 
   Știți ce înseamnă să vorbești fără să ai habar ce spui?
   Dacă încă nu v-ați lămurit, vă spunem noi că răspunsul corect este unul singur, iar el se numește

alina alexoi!

   Nici măcar nu mai știu dacă să râd sau să plâng, dar sunt surprins că tocmai Stelian Tănase nu înțelege puterea exemplului și efectul asupra privitorilor/ascultătorilor! De ce se mai află la microfon blonda a toate cunoscătoare, chiar nu înțeleg, dar dacă tot o ține acolo vreun tătic, măcar să ia din banii noștri, fraierii jefuiți lună de lună prin factura la electricitate și s-o trimită la un curs de limbă română, la un curs care să-i explice toantei diferența dintre limba literară și cea de tribună, apoi s-o pună să urmeze și un curs de „bune manere”, care să-i explice cum este cu comentatul și cu țipatul și susținutul sportivilor din post de „fană”! Notați vă rugăm, că nu cerem să fie dată afară, ci doar trimisă la cursuri și înlocuită pe această perioadă: ar ieși la pensie până le-ar termina și n-ar mai apuca să ne strice micile plăceri sportive!
   Lăsând însă gluma la o parte, putem spune că am început să înțelegem de ce tot ce atinge statul, merge prost:

adică, este suficient să fii angajat și devii imuabil?

Chiar nu mai contează calitatea?

Nici performanța?

Ești bătut/bătută în cuie pe post chiar dacă se dovedeşte că eşti bătut/bătută în cap?

   Am înțeles ... asta este urmarea firească a lipsei de concurență și, cu problema asta ar trebui făcut ceva!

   Să încheiem mult prea lunga noastră plimbare de SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ, cu cele sfinte: a fost duminică 20 aprilie, Paștele Blajinilor, prilej de pomenire a celor trecuți la cele veșnice, ocazie de împărțit pomeni, de ținut slujbe. Este un vechi obicei românesc, respectat cu sfințenie an de an, respectat chiar și pe vremea când învățam toți că religia este „opiu pentru popor”.
   Înțelegem deci, că în duminica în care cade această sărbătoare, mulți români se duc la cimitir, la mormintele apropiaților: dar, ce te faci, când te-ai pregătit cu plase cu pomană, ai cheltui, ai muncit și ai pregătit, ți-ai bătut la cap un nepot sau fiu ori ginere să te ducă la cimitir cu mașina („că-i departe mamă și am multe pachete!”), iar când ajungi acolo, constați că nu ai acces la mormântul pentru care plătești bani frumoși cimitirului particular, că nu poți îndeplini obiceiul din bătrâni, pentru că o pisică în călduri a hotărât că nu a fost văzută suficient în ultimul timp la televizor și că tabloidele n-au băgat de seamă că și-a mai pus silicon în bot, așa că a ordonat închiderea respectivului cimitir!
   Evenimentele de la poarta afacerii au degenerat, oamenii de pază luptându-se ca la Mărășești cu pensionarele care îi asaltau și-i agresau cu pungile pline cu colaci pentru pomană!
   Așa de puternic a fost valul de pensionari agresivi și bătăuși (mai ales ele!) încât au fost împrăștiați cu gaze lacrimogene!
   A fost chemată și poliția, iar televiziunile îți frecau satisfăcute mâinile rapace pentru că au trimis un car de reportaj pe bulevardul Metalurgiei!
   Oameni buni!
   Pe ce lume trăim?
   Cu ce drept a fost interzis accesul oamenilor la mormintele pentru care plătesc?
   Cu ce drept o mână de huligani a dat în ochii oamenilor cu gaz lacrimogen?
   Cum s-a implicat poliția?
   Ce lege primează în cazul ăsta?
   Mizerabilă borfetă siliconată, mizerabil comportament, mizerabile apucături de centuristă: CÂH!

   Am mai văzut că a fost adus în țară clămparu/cap de porc: justiția și-a spus cuvântul, noi nu comentăm! Dar, nu putem trece cu vederea că „diștepții” noștri oameni de televiziune țipă după câte un fost ministru la ananghie întrebări dintre cele mai idioate și injurioase, folosindu-se de apelative de tipul bă și mă, iar corespondentul „din teren” al proTV i se adresa respectivului cap de porc cu cuvintele „domnule clămparu”. Este clară distincția, vedem unde este respectul şi autoritatea, nu-i așa?

   Ω

   Să nu uităm: a început campionatul mondial de snooker!
   După ce am fost la un pas de o primă uriașă surpriză, așteptăm cu mare interes meciurile următoare, mai ales că noua generație pare a fi foarte tare!
   Ne vom uita în continuare la snooker ... până ce va fi pusă alina alexoi să comenteze!
   Dacă se va întâmpla, trec la hockei pe iarbă!

 

Printre rânduri

   Să suplinim televiziunile ...


... care sunt ocupate cu viața amoroasă a lui Mutu ori cu ferma animalelor și, să încercăm să ne lămurim în ce direcție o apucă evenimentele în mijlocul cărora ne aflăm.
   Așadar ...
   În ultima vreme, așa cum am promis, am încercat să ne ocupăm cât mai puțin sau deloc de evenimentele din Rusia, refuzând să băgăm în seamă chiar orice amenințare sau grup isteric de pe internet, dar acum s-au mai adunat unele lucruri interesante, drept care încercăm iute să le dăm curs și să le înțelegem.

   Economia rusă, cu tot ajutorul occidental „dezinteresat”, scârțâie!
   Și se pare că scârțâie destul de tare, din moment ce propaganda de toate felurile încearcă să ne convingă de contrariu!
   Iar ajutorul occidental „dezinteresat” se manifestă sub formă de comenzi directe - cum ar fi comanda făcută de Renault unui combinat siderurgic din Rusia, privind o suplimentare a comenzilor inițiale, totul având ca scop creșterea producției de automobile Renault și Nissan din Rusia menite exportului în  fostele republici sovietice! Adică, n-au decât să crape toți ucrainenii, își pot lua rușii înapoi și Țarigradul pe care nu l-au stăpânit, dacă asta poftesc, cu condiția ca vânzările să meargă bine! Și, așa cum procedează Renault și „sora noastră mai mare Franța”, așa procedează toți: sper să nu se aștepte cineva ca noi să valorăm în ochii occidentului mai mult decât vecinii noștri din nord și est, pentru că ar avea o mare dezamăgire!
   Și totuși, cu toate ajutoarele occidentale, cu toate tranzacțiile sub limita legalității, economia rusă scârțâie și scrâșnește!
   Dar rău!
   Spun asta, pentru că în publicațiile europene au început să apară articole care laudă revirimentul acestei economii, ba chiar lasă de înțeles că embargoul european i-a făcut un bine!
   În același timp, Vladimir Vladimirovici, mângâie un tigru, explică unui copil care-i programul de somn al președintelui și, printre picături, declară că economia își va fi revenit peste cel mult DOI ANI!
   Interesant!
   Foarte interesant, în situația în care Rusia trăiește în primul rând din vânzarea de materii prime, în timp ce produsele ce înglobează tehnologie, sunt recunoscute drept rudimentare și ineficace dacă nu sunt produse de firme străine ori dacă nu intră la capitolul armament!
   Trebuie să facem o paranteză și să spunem că România, deși la altă scară, se află în aceeași situație catastrofală din punct de vedere tehnologic: și dacă doriți să mă contraziceți, așteptați s-o faceți în momentul în care vom exporta primul automobil 100% românesc!
   Să revenim însă ...
   Din punct de vedere economic, Rusia a început să joace la două capete: pe de o parte, președintele declară că lucrurile sunt roz, pe de alta veștile arată că situația este cam ... neagră!
   Înțelegem din evoluția lucrurilor, că haina embargoului poate strânge: cu condiția să vrea și croitorul!

   Din punct de vedere militar, Rusia încearcă și chiar reușește să răspundă alianței occidentale cu aceeași monedă: au adus aliații trupe și nave de război în zona Mării Negre, se duce și flota rusă în vizită prin Atlantic și prin Canalul Mânecii! Înțelegem că mișcarea a fost necesară din punct de vedere propagandistic, pentru că flotele de suprafață și-au cedat de mult întâietatea submarinelor care împănează toate mările și oceanele lumii! Dar, propaganda a avut efect, demonstrând că statele ce se cred la adăpost ... nu prea sunt!
   Însă și militar discursul Moscovei este mult mai nuanțat decât acum câteva săptămâni: în timp ce șeful de stat major al armatei amenință de zor membrii din est ai alianței, arătând clar cu degetul către România și Polonia, președintele ține într-o mână pâinea și, în cealaltă, biciul! Adică, în timp ce șeful de stat major ne ceartă, șeful șefului de stat major, ne găsește o scuză (jignitoare) precizând că SUA nu au aliați ci vasali, pentru ca apoi să lase de înțeles că încă mai există o cale de înțelegere!
   Observați vă rugăm folosirea aceluiași sistem „binar”, sistem în care o parte este președintele, iar cealaltă parte este (pe rând) ministrul de externe, un vicepremier, un general, etc, etc, etc.
   Ce putem înțelege de aici?
   Doar că avea Napoleon dreptate când îi caracteriza pe ruși declarându-l pe țarul Alexandru „un perfid bizantin”? Și asta, dar și că până acum nici una dintre părți nu este suficient de puternică și că ambele tergiversează ca temporizarea lui Angelo Niculescu în `70!
   O primă concluzie, ar fi aceea că primul război mondial a intrat într-o nouă fază!

   Dar dacă lucrurile vor fi tergiversate suficient de mult pentru a impune Moscovei reluarea acțiunilor acelea hibride de război nedeclarat, noi la ce ne-am putea aștepta? Dacă în Ucraina, în Moldova și în toate republicile fost sovietice populația rusofonă și rusofilă este în număr mare și plasată în grupuri compacte, în cazul României, nu se regăsește o asemenea situație (iată și un lucru bun ca urmare a NEunirii Basarabiei sau nordului Bucovinei cu țara mamă)!
   Ar putea fi aplicat acest sistem României?
   Dacă da, cum?
   Și unde?
   Recensământul din 2011, ne arată următoarele valori privind structura etnică a țării:
- românii reprezintă 88,6% din populație
- populația de etnie maghiară (1.238.000 de persoane), reprezentând 6,5% din populația stabilă a țării 
-  romi s-au declarat (619.000 persoane), adică 3,2%.
   Între alte etnii care au înregistrat un număr de persoane de peste 20.000, se situează următoarele grupuri:
- ucraineni (51.000 mii persoane)
- germani (36.900)
- turci (28.200)
- ruși – lipoveni (23.900)
- tătari (20.5000 persoane).

   (Poate de atunci cifrele s-au mai schimbat puțin, dar sigur nu semnificativ).

   Ar putea fi folosită o asemenea minusculă masă de manevră în cazul unui război de tip nou?
   Credem că nu ... așa că ne întrebăm cine ar putea fi provocatorii: să ceară țiganii o republică independentă, sau se va pedala pe problema autonomiei ținutului secuiesc?
   Să ceară Iașiul unirea cu Chișinăul? Greu de crezut!
   Care poate fi fi pisica moartă din ograda românească în cazul în care s-ar încerca fisurarea alianței pe această direcție? Bulgarii, cu circa 0,03% din populație, chiar dacă au sânge slav, sunt prea puțini și prea românizați, sârbii la fel, țiganii nu se bucură de simpatie pe nicăieri prin lume (poate în India, dar asta nu se pune).
   Atunci?
   Rămâne numai ținutul secuiesc sau Rusia va inova din nou! A propos de inovații: chiar dacă în spațiul exsovietic și exțarist a mers, povestea cu „săriți lupul” nu cred să meargă în afara granițelor URSS, așa că trebuie să așteptăm altceva!

   Între timp, pe internet, grupuri isterice strigă din ce în ce mai tare:

NOI NU VREM SĂ LUPTĂM CONTRA RUȘILOR!

   De acord, nici noi nu vrem asta, dar de ce s-a intensificat activitatea lor pe net tocmai acum?
   Nu știu cine scrie postările (multe dintre ele agramate!), dar știu că se face o propagandă „de la om la om” anti SUA/occident și pro Rusia, știu că se pregătește ceva și, sunt convins că nu este ăsta singurul canal media prin care populația României primește ce știri „trebuie” să afle! Presupun că mulți s-au lăsat luați de tsunami-ul luptei pentru pace, fără a avea habar de realitatea înconjurătoare, dar cu atât mai mult genul ăsta de propagandă este periculoasă!
  

   Ω

   Aș fi curios să aflu (teoretic!) cum ar rezolva Rusia problema aceasta, pentru că de la o conducere care în 2014 și 2015 era noastră a prezentat propriei populații războiul din estul Ucrainei ca pe o luptă antiFASCISTĂ, nu mă aștept la cine știe ce subtilități!

   Și da, suntem de acord, nici noi nu vrem să ne luptăm cu rușii ...

DAR DACĂ VOR EI SĂ SE LUPTE CU NOI, CUM SĂ FACEM?

   Sperăm în continuare în împăcare și în congelarea războiului rece!

   DOAMNE AJUTĂ!

 

giorgi bize mișCĂCApul

   Concurs de gimnastică


   Am aruncat (între două treburi urgente) un ochi la televizorul care pornise de capul lui! Da, pornise, dar nu chiar de capul lui, ci pentru că era programat să o facă, lucru de care uitasem. Și era programat, pentru că TVR transmite europenele de gimnastică feminină din Franța!
   Ia să vedem noi ce mai avem pe aici, pe la gimnastică și, mai ales, care mai este nivelul?
   Zis și făcut, așa că am căscat gura ceva timp, până în momentul în care am înțeles că gimnastica Nadiei era o artă, iar gimnastica modernă o loterie: dacă pe vremea aceea o elită încerca și reușea lucruri extraordinare, astăzi o mulțime „își încearcă norocul”, un fel de ce-o fi, o fi, în speranța unei reușite cu grad de dificultate foarte mare care să compenseze arta despre care vorbeam mai devreme și care lipsește!
   Noul sistem de punctaj, deși pare mai corect, încurajează se pare acest gen de încercări hazardate, ceea ce înseamnă că astăzi este suficient să fii doar o dată pe podium ca să te faci om!
   Repet, a devenit o loterie și, probabil că o comisie de arbitri ar trebui să impună sportivelor executarea unor exerciții pe măsura rezultatelor și pregătirii lor, să nu le mai lase să sară-n cap în speranța că vor ateriza în picioare: ar fi un concurs mai frumos și, cu siguranță, cu mai puține accidentări!

   Apoi, am băgat de seamă că echipa noastră ori este în mare suferință de pregătire și formă, ori este a doua sau chiar a treia pe care o puteam trimite, explicându-mi astfel absența cuplului Belu - Bitang.

   Însă, ce m-a determinat definitiv să renunț la a urmări concursul, a fost blonda de la TVR, care după ce ne-a vorbit despre giorgi bize, și-a făcut timp să studieze o gimnastă accidentată, pe care nu o vedea (!!!) dar care

„mișCACApul”! 

   Ω

   Iertat să fiu, dar vinerea după-amiază am lucruri mult mai importante de făcut decât să ascult inepțiile tutei cu glas anost, de rașpel, pe care o mai și plătesc!
   A propos ... din banii cheltuiți pe deplasarea persoanei în chestiune, nu era mai bine dacă-i plătea televiziunea MEA, un curs de limba română?

   Gimnastelor însă, chiar așa nepregătite, le doresc succes!

  
  

Și morții aduc bani frumoși!

   Absurdul lăcomiei


   Ca tot creștinul, îmi aduc și eu aminte de cei ce nu mai sunt, în special la anumite ocazii: ca mai tot omul, aș spune! Drept care, în preajma Floriilor, m-am ocupat (nu singur, bineînțeles) de cei ce deja s-au dus: o floare, o lumânare, o cruce, o pomană. Să fim sinceri, practicanți sau nu, în anumite momente de peste an, majoritatea dintre noi se comportă așa cum au apucat de la cei mai în vârstă, perpetuând obiceiuri pe care de multe ori nici nu le mai înțeleg! Dar, nu obiceiurile bătrânești m-au făcut să scriu aceste rânduri, nici cele vesele, nici cele triste, ci, obiceiul autorităților de a mulge bani din orice și cu orice rezultat, indiferent deci de urmări!
   Așadar, odată ajunși, ce am constatat?
   Ce credeți?
   Cineva, a furat cișmelele!
   Cei mai mulți dintre noi știu că pentru cimitire sunt tradiționale cișmelele acelea, care curg deasupra unui mic bazin, în care se adună apa nefolosită și din care se poate servi rapid cine are nevoie de apă altfel decât potabilă: majoritatea cimitirelor urbane sunt astfel dotate, știm bine!
   Ce am văzut însă în cimitirul Metalurgiei? Iată ce:

   Minunea din imagine, presupun că nu se mai cheamă cișmea ci fontaine, bănuiesc că este te tip european și importată de la Père-Lachaise, drept care noi ar trebui să o acceptăm necondiționat!

   Și poate așa s-ar întâmpla, dacă nu m-aș fi udat până la genunchi în încercarea de a umple cu apă un biet recipient de doi litri și, dacă nu aș fi verificat prin propria-mi forță modul „facil” în care se folosește: credeți-mă vă rog (dar nu religios!) că mânerul (ori pârghia sau cum s-o chema) pe care trebuie să apeși pentru a începe să curgă apa, se mișcă greu, chiar foarte greu, eu însumi fiind nevoit să mă las cu toată greutatea pe el! Așa că nu mai este necesar să vă povestesc ce faptă creștinească am făcut, ajutând o bătrânică să ia apă: femeia, nu avea nici 50 kg, drept care acționarea minunatei și modernei instalații îi era aproape (dacă nu chiar) imposibilă!

   Bineînțeles că te stropești îngrozitor, bineînțeles că se consumă mult mai mult decât cu sistemul vechi și „neeuropen”! Bineînțeles că cimitirul este murdar și majoritatea aleilor sparte, pentru că s-au schimbat și conductele!

 

   Ω

 

   Așadar ...

   A fost nevoie de această schimbare?

   Cui aparține firma care a făcut lucrarea?

   Cât a costat lucrarea?

   Cum s-au împărțit banii?

   P.S. Știe biserica ce știe ... și morții aduc bani frumoși!

   AMIN!

Copiii sunt mai puțin importanți decât câinii?

   Este mai bună viața de câine?


   După „școala altfel”, avem bineînțeles și „vacanța altfel”!
   Copiii noștri sunt educați cât mai bine cu putință, autoritățile se îngrijesc să scoată din ei oameni adevărați, viitori români de nădejde, cei ce vor duce România ... și aici s-a rupt filmul! Pe nimeni nu interesează ce se întâmplă cu copiii, pe nimeni nu doare prin ce trec ei alături de familii și cum sunt educați! În școli, din ce în ce mai frecvent auzim că educația este făcută de pedagogi de școală nouă, oameni care scot din copii persoane ce nu pot citi asta ci trebuie să privească asta!
   Este uluitor cât de actuali sunt clasicii literaturii românești!
   Uluitor și, totodată, ÎNGROZITOR!

   Bine că bieții copii, odată scăpați de învățători și profesori ce

„... doar banul îl vânează și câștigul fără muncă ...”

reintră în sânul familiei, familie ce-i apără, și-i ocrotește, și-i învață, pregătindu-le o viață mai bună și un viitor strălucit:

   Autoritățile plătite din taxele și impozitele luate dumitale și dumitale și mie și tuturor românilor corecți, autoritățile ce trebuie să se ocupe de copiii defavorizați, exploatați, brutalizați, etc, etc, nu văd nimic până nu li se arată cu degetul buba cea mare și urâtă! Este plin Bucureștiul de cerșetori umblând cu copii mici în brațe prin intersecții, este plin Bucureștiul de „părinți” ce-și iau cu ei copiii la căutat în gunoaie - pe principiul „Meseria-i brățară de aur” și „de mic se învață”!

   Chiar nici unul dintre bugetarii angajați în aceste găuri negre pentru bani, nu vede ce se întâmplă?

   Pentru ce mai sunt plătiți?

   De ce mai consumă banii publici o asemenea instituție dacă nu-și face treaba decât trasă de mânecă?

   Și aici numirile s-au făcut politic?

   Și această inutilitate numită pompos agenție a fost creată pentru a plăti serviciile din campaniile electorale?

   Doamnei Pb i se pare firesc ca sub propriul nas să caute copii sărmani în gunoaie? Mai exact, să fie puși de un adult să caute?

   Nu sunt de acord nici cu adulții căutători prin pubele: nu am spus-o o singură dată și în continuare mi se pare înjositor și degradant!

   DAR CÂND VĂD COPII FĂCÂND AȘA CEVA, SE ÎNCRÂNCENEAZĂ CARNEA PE MINE!

  

   Realizați dumneavoastră câte ONG-uri se bat pentru îngrijirea bietelor ființe fără apărare?

   Cum strâng ele, ONG-urile, bani pentru a-i hrăni și a-i adăposti?

   Pentru a le putea aduce medic, pentru a-i putea vaccina?

   V-ați gândit vreodată câți oameni fac crize de nervi la vederea impasibilității statului în fața soartei bietelor suflete neprihănite?

   V-ați gândit?

   Nu, nu v-ați gândit, pentru că vi se pare normal ca cineva să aibă grijă de CÂINII FĂRĂ ADĂPOST!

   Căci despre câini vorbeam ...

  

   Dar de copiii ajunși în situația de a fi puși să caute în gunoaie de hingheri ce-și spun și se cred părinți, cine se ocupă în lipsa reacției statului?

 

   Ω

 

   Ar fi minunat ca doamna cu nume bacovian să ne spună cine se ocupă de copiii ăștia, ce salariu are, ce activitate din proprie inițiativă a avut de la angajare și până astăzi și, poate simte un cui în fotoliul ministerial din care se pare că nu poate ridica greutatea de Pb a funcției pentru a vedea cu propriii ochi cum se

MUNCEȘTE ȘI CUM ACORDĂ PROTECȚIE FAMILIEI, PERSOANELOR DEFAVORIZATE ȘI VÂRSTNICILOR!

   Monstruos nume a fost găsit pentru un minister inutil: poate va plăti cineva și pentru asta, că pentru câinii vagabonzi văd că se păruiesc oamenii pe stradă cu hingherii!

PENTRU COPII, NU! 

 

 

N-aș mai fi bucureștean ...

   Altfel, nu se poate?


   Sunt automobilist: am adică o mașinuță cu care-mi fac treaba și adaug la veniturile statului cât mai puțin cu putință! Cât mai puțin vreau eu, cât mai mult vor ei, așa că, de la o vreme, am început să fiu atent la niște „nimicuri” și să-mi fac și oarece calcule de consum.
   Așadar ...
   Merg zilnic în București circa 20 km. Nu mă întrebați de ce nu folosesc transportul în comun, pentru că veți primi același răspuns pe care vi l-ar da foarte mulți bucureșteni: pentru că este prost, scump (la ce oferă) și ineficient!
   Na, de-aia!
   Buuun, acum că m-am ușurat, să vă spun ce-am observat și ce mă intrigă ...
   Nu, nu aștept sistemul de semaforizare al lui videanu, pe care acesta l-a plătit deja din câte știm firmei UTI, nu-l vrem pentru că bănuim că este ținut undeva bine, să nu se strice.
   Dar ce vrem?
   Vrem ca circulația să fie mai fluentă cu mijloacele simple pe care le avem la îndemână și, odată cu asta dorim mai puțină poluare și bineînțeles un consum mai mic! Iată cum ...
   Bulevardul Kiseleff - cam nouă benzi lățime: semafor cu buton, blochează ambele sensuri!
   Intersecția Kiseleff cu str. Monetăriei: semafor, absurd și inutil, câteodată funcționează.
   Piața Victoriei: pasaj pe o singură direcție, perpendicular pe o linie de metrou: o singură trecere de pietoni a fost mutată în subteran, în rest totul este la suprafață.
   Calea Victoriei: deși putea fi o alternativă la bulevardul central, a fost îngustată la două benzi și împănată cu semafoare, semafoare absolut necesare pentru o intersecție complicată ca cea cu str. Moxa! A propos de calea Victoriei: lucrările executate anul trecut au adus probabil bani frumoși „cuiva” dar traficului i-au pus o mare frână!
   Fie că o luați pe Calea Victoriei până-n cheiul gârlii, fie că treceți pe bulevard, vă loviți de aceleași probleme de trafic, adică intersecții, unele dintre ele chiar mari, blocate cu tot felul de interdicții - dacă nu sunt pastile de beton: găsiți la Piața Unirii cel mai mare, inutil, ineficient și probabil absurd sens giratoriu din lume, soluție de trafic care blochează circulația naturală N - S, obligând șoferii să intre în tunelul nenorocit intitulat pompos Pasajul Unirea, tunel care, nu se putea altfel, rezolvă o singură direcție de mers - și aici trecerile de pietoni, deși există pe lângă pasaj și două stații de metrou și o legătură între ele, trecerile de pietoni spuneam, au rămas BINEÎNȚELES la suprafață!
   Mergând mai departe spre sud, te lovești din nou de prostia trecerilor de pietoni pe toată lățimea drumului „dintr-o bucată”: b-dul Cantemir - să fiu iertat, dar pentru bucureșteni rămâne Magistrala - este tăiat de o asemenea trecere de pietoni, când artera are 6 (șase) benzi intens circulate!
   De la Șincai, intersecție în care din nou nu s-au putut muta trecerile de pietoni în subteran alături de stația de metrou și care ntersecție ar trebui transformată într-un sens giratoriu, îți poți continua drumul spre Cuțitul de Argint sau pe Tineretului, spre Calea Văcărești. Ce veți găsi? Bineînțeles, la Belu (adică pe relația Cuțitul de Argint) vă veți lovi de una dintre cele mai idioate și greoaie intersecții din București: cinci artere mari (Olteniței, Giurgiului, Pieptănari, Viilor, Șerban Vodă) se întâlnesc într-o intersecție mare. Ce spun eu mare ... foarte mare! Sub intersecție, se află linie și stație de metrou: pe unde sunt toate trecerile de pietoni? Ați ghicit, pe la suprafață! Locuitorii din zonă, își amintesc cu nostalgie zilele minunate în care, sub mandatul aceluiași videanu, s-a „lucrat” în intersecție vreo doi ani, pentru realizarea unui pasaj pietonal: și de unde toată lumea se întreba de ce doar pietonal, nici ăla nu s-a mai făcut!

   Multe ar trebui DNA-ul să-l întrebe pe videanu, castelanul de Snagov!

   În continuare, orice rută alegi, mergi pe o singură bandă - și aia îngustă - sau pe linia de tramvai ori de „metrou ușor” (ridicolă denumire pentru un rahat de bordură în lungul traseului de tramvai): pe șos. Giurgiului mănânci câteva pâini până ieși din oraș, iar ieșirea/intrarea înseamnă o aventură pentru mașină, în schimb pe șos. Olteniței ajungi la BIG Berceni.
   Bineînțeles că de la Brâncoveanu până la Tineretului, pe intrarea Urcușului și Calea Piscului, nu s-a gândit nici un „dom' primar” că ar fi bună și naturală o legătură, care cu o lungime de sub 1,5 km ar descongestiona Calea Văcărești și intersecția de la Piața Sudului: cum să ai timp să te gândești la asemenea prostii când te ocupi de hidoșenia numită Orășelul Copiilor, hidoșenie unde (dacă tot e al copiilor) ai dat autorizație de construcție și funcționare unei grădinițe!
   Dacă de la Șincai hotărăști să mergi pe Tineretului, găsești aceleași absurde treceri de pietoni cu buton (am spus-o de multe ori - un câine nu poate aștepta juma de minut, 50 de mașini DA!), ajungi într-o intersecție ciudată (Tineretului cu Văcărești) în care logica nu a călcat în viața ei, te îndrepți spre pasajul Mihai Bravu (care bineînțeles că nu rezolvă decât un sens!) și intri pe Calea Văcărești după ce ai avut 3 (TREI) semafoare în 200 m!
   Ei bine, aici este o chestie nostimă: Calea Văcărești are (cu tot cu liniile de tramvai) 8 (OPT) benzi! Această arteră extrem de importantă pentru traficul din sudul orașului, este străbătută de mai multe (ați ghicit) treceri de pietoni! Conform legii, nefiind un scuar pe mijloc, atunci când un pieton pune piciorul jos pe un sens, trebuie să înghețe toată circulația, pe toată Calea Văcărești! Nu se poate face trecere subterană sau supraterană? NU!
   O altă demonstrație de imbecilitate, este așezarea stațiilor RATB la cîțiva pași de intrarea/ieșirea de pe pasaj: și cum cei mai mulți șoferi români de autobuz, știu doar să oprească în stație și nu să tragă la bordură, să te ții bucurie!
   Revenim ... dacă tot se bagă multe milioane de euro în pasajul de la Piața Sudului (BIG Berceni), pasaj care (da, același refren!) rezolvă o singură direcție de mers, nu se poate rezolva și problema traversării pietonilor pe resul lungimii Căii Văcărești, prin construirea de pasaje pietonale? Probabil că nu ...
   Și a propos de pasaj, am o curiozitate: în dreptul accesului la Sun Plaza, când fi-va pasajul gata, va rămâne semafor?
   Că atunci pasajul este absolut degeaba!
   Dar în capătul celălalt al lui, la intersecția cu str. Secuilor, va mai fi semafor?
   Se vor păstra semafoarele și trecerile de pietoni?
   Pentru că, dacă răspunsul este pozitiv, pasajul este inutil!
   Observați vă rog, că peste tot intervine numai și numai factorul om plus bunăvoință!
   Numai atât!
   Dacă s-ar dori, cu minimum de efort și de cheltuială, dar cu maximum de bun simț, s-ar putea circula mult mai bine!
   Un alt exemplu de bani irosiți, este intersecția de la Leu: după ce s-a aruncat cu banii în stânga și în dreapta pentru megapasajul de la Orhideea, nu s-a putut prelungi cu un simplu șanț pe oricare dintre cele două relații (Geniului - Grozăvești, proaspăt deschisă sau Cotroceni - Maniu, existentă). S-a gândit cineva la cei care stau în acea intersecție și peste 10 (ZECE) minute când urcă dinspre Plevnei și merg spre Militari sau Drumul Taberei? Nu, nu s-a gândit nimeni, deși se putea executa probabil la pachet cu pasajul.
   Despre intersecția de la Răzoare să mai vorbim? Să mai întrebăm de ce a fost necesar un sens giratoriu exterior sensului giratoriu existent și de ce, cu toate că există extrem de mult spațiu la dispoziție, primăria generală ne înghesuie pe toți în aceeași intersecție, în loc să ne separe pe sensuri de mers cu mult înainte de a ne aduna toți ca ... la poarta nouă în același loc? Nu, nu mai întrebăm, pentru că din nou se va ridica din umeri și atât!
   Dar b-dul Timișoara, trasat și construit astfel încât să valsezi, vi se pare în regulă?
   Dar trotuarele și carosabilul transformate cu bidineaua în locuri de parcare (așadar schimbare de destinație) vi se par normale?
   Nu a fost construită nici o parcare (excepție cea de la statui), nici un primar nu s-a apucat să creeze cu adevărat locuri de parcare altfel decât prin transformarea trotuarelor, primei benzi de circulație sau chiar a spațiului verde!

   Ω

   Până ce nu vom cere primarilor capitalei să-și facă cu adevărat datoria de primari, calitatea vieții în București (și oriunde în lume sau în țară) va lăsa de dorit: trafic greoi și lent înseamnă poluare, consum, nervi; locuri de parcare pe carosabil, în parcuri sau pe trotuare înseamnă tot murdărie, aer împuțit, trafic îngreunat!
   Dacă alăturăm lipsurilor autorităților locale și indolența poliției și nesimțirea multor concetățeni, avem tabloul exact al unui oraș care în loc să fie frumos și plăcut, s-a transformat într-unul insuportabil!
   Din păcate!

Când istoria devine religie

   Să o spunem pe scurt!


   Pentru că deja acordăm o atenție sporită subiectului (lucru care nu face altceva decât să-i bucure pe aproape vecinii noștri din răsărit), pentru că dacă nu suntem atenți riscăm să le facem propaganda pentru care altfel ei ar fi dispuși să plătească, pentru că fără să vrem menținem o atmosferă încrâncenată, promitem să nu mai aducem subiectul în discuție decât în cazul unor întâmplări ieșite din comun, promitem deci să nu mai cădem în plasa lor și să analizăm/răspundem orice/oricărui cuvânt venit de acolo!
   Așadar, într-un final temporar pe care l-am dori definitiv, să căutăm răspunsul unei întrebări care mă nedumerește de ceva vreme ... și anume:

DUPĂ TOATĂ PROPAGANDA BELICOASĂ,

DUPĂ TOATE CUCERIRILE,

DUPĂ TOATE VICTORIILE,

DUPĂ CE POPULAȚIA A FOST DIN NOU ÎNTĂRÂTATĂ,

 DUPĂ REDESCHIDEREA RĂNILOR ORIENT-OCCIDENT,

 DUPĂ RIDICAREA

„MÂNDRIEI NAȚIONALE PE NOI ȘI NEBĂNUITE CULMI”,

CONDUCEREA RUSĂ MAI POATE DA ÎNAPOI?

MAI POATE RENUNȚA LA A OFERI PROPRIEI POPULAȚII UN RĂZBOI CARE SĂ-I REAMINTEASCĂ DE

„MARELE RĂZBOI PENTRU APĂRAREA PATRIEI”

DE ACUM PESTE 70 DE ANI?

 

   Întrebările mele, chiar dacă vă par deplasate, au o explicație, anume, comportamentul rușilor în aceste momente în care cu mic cu mare se pregătesc să aniverseze 70 de ani de la înfrângerea Germaniei! Ca o paranteză, eu unul nu m-aș mândri de loc cu mama de bătaie pe care i-am dat-o unui golan, în situația în care respectivul, după ce m-a caftit bine, a fost pândit la colț și călcat în picioare de un grup de ... prieteni: Germania, amintiți-vă, dincolo de nebuniile fascisto-naziste, Germania deci, a ținut singură piept coaliției învingătoare, a reușit să pună mari probleme celor mai mari forțe militare și economice ale momentului acela!
   Dar ei aniversează în continuare „победа”!
   Nu că o aniversează este problema, este treaba lor, important este altceva, anume ce manifestări a generat în masa populației această aniversare în contextul situației tensionate de acum! Pentru lămurire, iată câteva rânduri luate de pe paginaderusia.ro:

   „În Rusia, „istoria a devenit religie”, scrie jurnalistul polonez Vaclav Radzivinovich pe site-ul Gazeta Wyborcza.
   „Cultul victoriei de acum șaptezeci de ani, cuvânt care în limba rusă este întotdeauna scris cu majusculă, a devenit fundamentul religiei civile, dogmă incontestabilă care este păzită cu toată forța de stat, lege și biserică”, spune autorul.
   Deși până la 9 mai mai sunt multe zile, în capitala rusă, pe automobile, au apărut deja abțibilduri cu inscripții tematice, „mesageri ai euforiei patriotice”. Unul dintre șoferi arată cu mândrie inscripția de pe mașina lui: „Soția lui Hitler a fos f… de bunicul meu”. Pe un Volkswagen galben, jurnalistul a văzut o altă inscripție: „Mulțumesc șoimilor lui Stalin, invingatorii vulturilor lui Goering”.
   În general, notează Radzivinovich, proprietarilor ruși de autovehicule nemțești le place să-și decoreze mașinile cu abțibildul – „trofeu de Berlin”. Aici așa ceva este considerat drept semn al „bunelor maniere”. De asemenea, în fiecare primăvară, pe majoritatea mașinilor apare inscripția „sacramentală” – ”Mulțumesc bunicului pentru Victorie”, sau o panglică Sf Gheorghe legată de antenă ori bara de protecție.
   „Pe tinerii moscoviți nu-i obligă nimeni să mărturisească cuceririle erotice ale strămoșilor sau să umble cu panglici patriotice. Ei fac acest lucru la ”chemarea inimii”. În primăvara anului trecut, mulțimea care se întorcea de la parada militară anuală de 9 Mai, scanda - Spre Donbas! Moarte fasciștilor!”- spune autorul.
   
   Cu doar cațiva ani în urmă, trei națiuni slave frățești – belarusă, rusă și ucraineană – celebrau 1025 de ani de la Creștinarea Rusiei. „Atunci, Kremlinul încă mai credea că întreaga Ucraină, condusă de Ianukovici, va fi atrasă în sfera de influență a Moscovei, și nimeni nu a prevăzut că Moscova va trebui să se mulțumească doar cu un premiu de consolare sub formă de pensinula Crimeea” – subliniază autorul.
   Jurnalistul mai scrie ca acum Kievul, „mama tuturor orașelor rusești”, a încetat să mai fie pentru Putin izvorul Rusiei. Locul său a fost luat de Sevastopol!”

   Acum înțelegeți cred nedumerirea mea: odată ce populația a fost îndoctrinană și pregătită, odată ce populația consideră normal să se întâmple ce se întâmplă acum și așteaptă chiar mai mult, va mai putea conducerea Rusiei să dea înapoi?
   Vor putea să recunoască o înfrângere economică (pentru că asta ar fi) ? În fața „putredului” occident?
   Vor putea sau își vor pierde credibilitatea în interior?

   Ω

   Dar, într-o țară care nu a cunoscut sistemul democratic nici măcar cât România, ne putem aștepta să se întâmple orice!