Marfa autohtonă: păi e Frumosu?

   Despre flori, cartofi și nu numai




   Am cumpărat în această primăvară - ca în multe alte primăveri de până acum - un braț plin de răsaduri de mușcate atârnătoare: mușcatele, neapărat curgătoare și neapărat roșii, împodobesc balconul propriu și, pot spune fără teama de a greși, chiar îl înveselesc! Nimic spectaculos ...
   Ei bine, în toți anii din urmă, mușcatele au fost roșii, olandeze și curgătoare: acum, sunt roșii, românești și ... NECURGĂTOARE, adică drepte și normale! Problema este nu că n-ar fi frumoase, pentru că sunt, ci că acolo unde sunt puse, este nevoie să se deschidă un geam în exterior, pe deasupra lor și, nefiind curgătoare, urmează a fi rupte sau - într-un caz fericit - doar zdravăn jumulite la fiecare deschidere de geam!
   De ce?
   Pentru că un Gigel sau o Lenuță au pus etichetele greșit?
   De ce Georg ori Helen nu au pus NICIODATĂ etichetele aiurea?


   Mă trimite soața la cumpărături, iar eu, mai leneș și fără o pasiune pentru făcut piața, mă duc acolo unde știu că găsesc totul într-un singur loc, la un mare magazin adică. Vreau să iau cartofi, însă nu pot să nu observ că dacă sunt plini de pământ, loviți, amestecați cu tot felul de resturi sunt românești: mi se pare evident că are cineva ceva cu noi!
   Merele, la fel: cele românești sunt lovite, sunt pline de „negi”, sunt fără fason!


   Din păcate, lucrurile nu se opresc aici, marfa autohtonă fiind de cele mai multe ori ruda săracă și proastă a celei de import: singurul capitol la care excelăm noi, sunt denumirile din ce în ce mai imbecile, numele găsite de departamentul marketing după o scremere îndelungă, nume de genul „puiul fericit”, „pur și simplu”, „din inima ...”, „prea bun, prea ca la ...”,etc, etc! Astea, combinate cu eco, bio, natural, tradițional, ar trebui să vândă o marfă având de cele mai multe ori calitatea de a fi ... românească: și atât!


   Nu pot uita vehemența unuia, Frumosu, atunci când cerea marilor lanțuri de magazine un cod de bune practici, scăderea sau dispariția anumitor taxe, prezența mai mare a mărfurilor românești în detrimentul celor de import, promițând totodată și o scădere spectaculoasă a prețurilor! Nu pot spune că am simțit altceva decât dispariția stridentului discurs anti hipermarket-uri ...  Apoi, iar mă gândesc la conaționalii parlamentari, cei care în totalul dispreț - sau necunoaștere? - a regulilor europene propuneau introducerea unui sistem protecționist pentru marfa autohtonă!
   Trebuie să ne întrebăm dacă este cu adevărat un lucru bun protejarea producției interne cu orice chip și preț și dacă nu trebuie ea lăsată să de piept cu concurența făcută de lucrul executat ca la carte!
   Cum ar fi oare mai bine - atât pentru consumatori cât și pentru producători?
   Este bună - pentru viitorul economiei românești - aplicarea regimului protecționist și așezarea ei într-un bol de cristal în care să n-o atingă nimic?
   Ori ar trebui lăsată din brațe, în speranța că va învăța să meargă singură?


   Ω


   Tocmai am mâncat o salată și, după o spălare frunză cu frunză - în urma căreia albul chiuvetei a devenit asemănător unei plaje însorite - tot mi-a mai crănțănit ceva în dinți: să fi fost salată olandeză, ambalată în folie de plastic ori ...