Faceți căutări pe acest blog

vineri, 17 iunie 2016

Răzvan Sava - mincinosul mincinoșilor

   Cum putem pedepsi minciuna electorală?




   Ne spunea cu circa o lună și jumătate în urmă sinistrul răzvan sava că la BIG Berceni (Piața Sudului) lucrările sunt finalizate în proporție de peste 80% și că pasajul va fi gata PÂNĂ PE 30 IUNIE: nu la crezut, bineînțeles, nimeni pe mincinos!
   Notați vă rugăm că data propusă și anunțată era plasată DUPĂ ALEGERI!
   A venit noul primar (ales), madam firea adică, primar care ne spune că lucrările sunt gata în proporție de ... 60% și că vor fi gata (conform constructorului) în martie 2017: aceeași firea însă ne promite că se va da peste cap ca totul să fie gata de Crăciun 2016!
   Bineînțeles că pasajul nu poate fi gata atunci (probabil nici în martie anul viitor) atâta timp cât se efectuează lucrări ample de terasamente cu niște amărâte excavatoare cu cupă (cu acțiune ciclică) în locul celor cu acțiune continuă, bineînțeles că firma câștigătoare nu are în dotare și nici nu se gândește să închirieze/cumpere utilaje eficiente, bineînțeles că baza este tot pe dorei și pe șoferi indolenți!
   Nu doar constructorul pare a fi vinovat, ci și proiectantul, care a gândit deja intrarea de suprafață în cartierul Berceni pe o singură bandă, la fel cum a gândit și bretelele pasajului Mihai Bravu, acolo unde în loc să-ți păstrezi viteza și să te deplasezi lin, trebuie să faci un slalom periculos între intrarea pe pasaj și un nenorocit stâlp de electricitate!
   Revenind la pasajul de la BIG Berceni: poate nu era cazul să se sape cu varvare ori cu hidromonitoare, dar cu utilaje cu rotor și evacuare a materialului rezultat în mod continuu pe bandă, sigur se putea lucra! Constructorul, după turnarea pereților mulați care la lucrarea unui particular ar fi fost gata în CEL MULT O LUNĂ, nu a străpuns încă nici un sens cu săpătura, așa că cele 60 de procente asumate nu sunt decât vreo 40! Să vedem cum  se vor petrece lucrurile cu săpătura pe direcția șos. Olteniței, adică pentru liniile de tramvai, săpătură care se va executa pare-se cu sapa și lopata: să nu uităm, în zonă sunt vreo două cimitire, poate mai bine angajau niște gropari de acolo, că poate se mișcau mai bine!


   Sunt ani de zile de când tot sudul orașului este blocat cu aceste lucrări executate haotic și pentru care, la inaugurare ar trebui drept mulțumire dați niște ani de pușcărie, sunt ani de când cele două pasaje de rahat au rupt orașul în două, sunt ani de când cartierele din sud se dezvoltă și se populează și primăriile (generală și de sector) bagă bani în lucrări ce sunt depășite de nevoile realității înainte de a fi gata: suntem mințiți de către diverși sava, suntem furați, suntem înșelați!


EXISTĂ POSIBILITATEA PEDEPSIRII LOR?
ȘI CUM?


   Ω


   Ei bine, îi spunem și Gabrielei firea, ca și mincinosului de dinaintea ei că lucrurile nu mai pot merge așa: adică, răzvan sava, așa nu ca va!
   P.S. Poate la inaugurare vine și DNA-ul, să vedem unde s-au dus banii, la cine și de ce: a propos de abuz în serviciu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu