Argumentele aduse în favoarea cererii sunt dintre cele mai variate, dar cel mai des se întâlnește obligația bugetarilor de a-și declara veniturile și, la mică distanță, huzurul „oltenașului” pe banii publici: cele ce zic de mamă, de tată, de sfinți și Dumnezei, le lăsăm de o parte!
Așadar, toată lumea vrea să știe cât CÂȘTIGĂ guvernatorul! Vă rog să observați că românul vorbește despre câștig, de parcă un angajat ar câștiga la LOTO și nu ar primi o remunerație pentru munca depusă!
Ciudat este că atunci când sunt banii mei, este salariu, când sunt ai altuia, ei devin câștig, cu o nuanță subtilă de ... ceva nemeritat!
Am întâlnit o singură dată pe cineva spunând care sunt îndatoririle BNR, dar și acela amintea numai de respectarea țintei de inflație, ceea ce este adevărat dar incomplet.
Ei bine, cred că în realitate problemele sunt altele la BNR, probleme legate de legea care permite și reglează funcționarea băncii centrale și mai puțin de instituție în sine.
Așadar, BNR nu se hrănește de la buget, nu este o instituție bugetară; BNR nu este o instituție supusă în vreun fel guvernului sau altui organism, fiind INDEPENDENTĂ și condusă de un CA (consiliu de administrație); BNR nu funcționează ca o instituție bugetară și nici nu are obligații asemănătoare uneia!
Dacă nu ne-am lămurit până aici, vă rog nu citiți mai departe!
Marile probleme ale băncii nu sunt salariile prea mari ori prea mici, deși înțeleg frustrarea omului obișnuit, cu 200 sau 300 de € pe lună salariu în fața unui venit declarat de 13500€! Eu înțeleg această frustrare, dar nu înțeleg de ce nu se întrabă atât de mulți dintre concetățenii mei DE CE primește guvernatorul atâția bani!
Să fie degeaba?
Nu cred, iar responsabilitatea funcției presupun că depășește cu mult nivelul de salarizare!
Pentru mine, nemulțumirile la adresa băncii centrale sunt altele, deși (repet) este posibil ca o parte mare din vină să o aibă legea ce fundamentează funcționarea BNR.
Iată așadar problemele mele ...
În 2009, când firmele românești au început să se prăbușească, economia aproape a sucombat; băncile, în pană de bani, pană generată și de mai slaba recuperare a creditelor, au intrat cu capul înainte într-un cerc vicios, adică ele nu mai dădeau bani, datornicii nu-și mai plăteau creditele! Situația a fost catastrofală, ajungându-se din nou la curbe de sacrificiu, readucând în memoria colectivă conceptul de „cerșetori în haine negre”, la taxe majorate, la accize, la, la ... statul român era în genunchi, trăgând după el întreaga economie! Nu aveam ce face, așa ne-au sfătuit toți experții, începând cu BM, sfârșind cu FMI și trecând prin Ilie Șerbănescu și Moise Guran. Ei bine, atunci, tocmai atunci când românii se uitau prin buzunare după una de 50 de bani, BNR ne anunța că rezerva de aur este atât și atât (foarte mare!), că rezerva valutară este de ordinul miliardelor de €, că, mă înțelegi, avem rezerve peste rezerve! Bravo mi-am spus, înseamnă că așa cum eu umblu la saltea când mi-e soacra bolnavă și BNR va umbla la salteaua națională (mult mai consistentă) până o facem pe coana economia bine!
Nu, nu s-a întâmplat!
Fidelă unor principii, BNR nu a ajutat mai deloc guvernul și pe noi toți, lăsând să se facă tăieri salariale de 25% ca și alte năzbâtii care respectau principiile trasate de experții internaționali!
Vă spun sincer că principiile astea, care nu mi-au ținut nici de foame și nici de sete, mi s-au părut și cam râncede și de neînțeles: la ce bun am rezerve dacă nu le folosesc?
Poate așteptăm un nou război, să avem din nou ce trimite Moscovei, mai știi?!?!?
Știu că dumneavoastră-mi dați acum în cap cu acordul de aderare la UE și cu obligațiile asumate și cu și cu și cu ... iar eu o să vă rog să citiți aici! O simplă căutare va returna peste 400.000 de rezultate pe această temă!
Noi de ce n-am putut?
De ce am păstrat prostește niște rezerve murind de foame cu bobul de grâu în brațe?
Acestea sunt câteva dintre problemele pe care o nouă lege de funcționare a BNR ar trebui să le rezolve și nu venitul guvernatorului!
Ω
Istoria are multe exemple cum că economia de capul ei funcționează haotic și că trebuie când și când ajutată:
în 1920 și ceva, în Germania se murea de foame (la propriu) - mult hulitul Hitler le-a dat de muncă nemților prin comenzi de stat, redresând economia, iar unde au ajuns, știm cu toții; Roosevelt, a făcut în USA același lucru prin programul New Deal (vezi doar barajul Hoover), dând economiei americane un nou start; la noi, Carol II (alt personaj pe nedrept uitat și hulit) a luat exemplul celor mari și a forțat economia românească nu să repornească pentru că nu avea ce, ci să se nască (electrotehnică, metalurgie, industrie constructoare de mașini)! În anul 1938 producția industrială a României a fost la un nivel pe care comuniștii l-au atins abia prin anii `60!
Așadar, dacă aveam cu ce, dacă aveam exemple, dacă aveam cu cine, de ce nu am repetat povestea cunoscută?
Aceasta este una dintre întrebările la care aș dori un răspuns, un altul decât „așa au zis experții” s-au „ne obligau tratatele”!
Cât despre venit ... să fie sănătos și la mai mare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu