De ceva vreme, războiul s-a schimbat: nu în sensul că s-ar petrece fără morți și distrugeri, ci pentru că este altfel purtat, mai exact cu trupe ce nu par trupe, cu oameni și arme ce nu lasă urme logistice, fără declarații de război, fără scandaluri și fără tratate de pace - acțiunile Rusiei în orientul fost sovietic sau în Ucraina, completate de așa zișii teroriști ai Al Qaida ori ISIS sunt doar câteva exemple ce pot fi completate de acțiunile guerrilelor sudamericane.
În același timp, Rusia simțindu-se moștenitoarea defunctei URSS își revendică moștenirea imperială și nu se dă în lături de la nimic, începând cu amenințări banale și continuând - pe un drum ce nu poate duce la nimic bun - susținerea regimurilor politice de pe urma cărora ar avea ceva de câștigat: Crimeea sau, mai recent RSS Moldovenească, al cărei președinte a primit în dar chiar de la Putin o hartă a Moldovei, hartă de la 1812 și care l-a dus la concluzia că jumătate din teritoriul RSSM este nejustificat în componența României (probabil imperialiste!) și nu că Basarabia nu ar trebui să se numească altfel și să lipsească din întregul românesc.
Aceeași Rusie, flămândă ca urmare a scăderii prețurilor materiilor prime ce reprezintă baza exportului marelui nostru vecin, are grijă să susțină în diferite state membre UE politicieni care s-o simpatizeze, multe dintre statele fost socialiste având o părere bună despre problema apropierii de Moscova: Ungaria, Cehia, Slovacia, ca să nu mai vorbim de Serbia și Bulgaria, sunt pe față simpatizante ale puterii de la răsărit. Impresia mea este că numai România, Polonia și balticii încă păstrează amintirea lipsei de aer ce a urmat imediat îmbrățișării rusești: sperăm doar ca istoria să nu se repete până fi-va învățată!
Uniunea Europeană, această fată-n casa Germaniei, nu are mai nimic de spus, tărăgănează nepermis crearea armatei comune, a politicii externe comune și prezentarea în fața lumii ca un stat și nu ca un conglomerat, bazându-se în continuare pe forța NATO și susținerea americană.
SUA, după o sută de ani de amestec în treburile tuturor, realizează că rolul de jandarm este prea costisitor în raport cu profitul, din moment ce în lume s-au înmulțit dușmanii (virtuali, declarați sau economici) și încearcă să salveze câte ceva din fosta putere ce a fost: noul președinte nu face altceva decât să aplice un plan menit să salveze ce se mai poate salva din fosta super putere, încercarea disperată de a readuce acasă producția industrială fiind probabil sortită eșecului - producția și profiturile au fost externalizate de statele slabe, cele puternice cu adevărat continuând să lucreze acasă, fără ajutorul chinezilor cei mulți și prost plătiți (vorbesc despre industria purtătoare de tehnologii avansate - un exemplu este din nou Germania)!
Așteptările reale de politică externă sunt în direcția restrângerii rolului dominant al SUA în beneficiul altora - Rusia, China și nu numai.
În concluzie, putem spune că rolul americanilor se va diminua (dă Doamne să nu!), pretențiile Rusiei vor crește, UE va încerca să se înțeleagă cu toată lumea făcând frumos și oferind concesii, iar ...
ROMÂNIA SE VA LUPTA CU MORILE DE VÂNT ALE NEVOII DE ÎMBOGĂȚIRE!
ROMÂNIA VA CONTINUA SĂ DUCĂ O POLITICĂ SCOASĂ DIN CONTEXTUL INTERNAȚIONAL!
ROMÂNIA VA CREDE ȘI PE MAI DEPARTE CĂ ESTE PROTEJATĂ ȘI CĂ NU TREBUIE SĂ SE UITE PESTE GARD ÎN CURTEA VECINULUI!
ROMÂNIA VA FI CONDUSĂ ÎN CONTINUARE CA O PRADĂ CE TREBUIE SĂ PRODUCĂ PÂNĂ LA EXTENUARE AVERI INDECENT DE MARI ȘI DE NEMERITATE!
ROMÂNIA, SE VA AFLA DIN NOU ÎN SITUAȚIA DE A FI LUATĂ PRIN SURPRINDERE!
De ce?
Chiar așa, de ce?
Ω
Răspunsurile sunt destul de simple:
- pentru că alegerile sunt câștigate cu promisiuni populiste și fără legătură cu realitatea
- pentru că politicienii și partidele se cred veșnici și nici nu văd, nici nu înțeleg contextul internațional extrem de periculos în care ne aflăm
- pentru că educația făcută de școala românească scoate idioți cu diplomă cărora nu li se poate explica ce trebuie făcut pentru viitor ci cum se vinde acest viitor pe doi mici și-o bere
- pentru că este mai important să-ți salvezi complicele de rigorile legii decât să lucrezi pentru viitorul și interesul național
- pentru că adevărații oameni politici români aproape au dispărut
- pentru că nu se așteaptă nici un politician să plătească pentru prostiile făcute!
Pe timp de război, dezertarea se pedepsește cu plumb și pulbere, forma asta de saturnism ducând la un sfârșit deloc onorabil: în acest moment, clasa conducătoare românească a dezertat de la datorie și, în loc să servească națiunea și interesele ei, încearcă să-și slujească patronii închiși pentru hoție și tâlhărie la drumul mare, fără să priceapă că
ROMÂNIA SE AFLĂ DEJA ÎN RĂZBOI!
NU AR TREBUI PEDEPSIȚI ÎN CONSECINȚĂ?
NUMAI SĂ NU FIE PREA TÂRZIU ...