Faceți căutări pe acest blog

joi, 12 ianuarie 2017

Originea socială sănătoasă

   Autoritățile române sunt din nou uluite:
IARNA ESTE FRIG ȘI NINGE!
   Cu oameni angajați numai pentru apartenența lor politică, cu neputincioși puși în funcții de răspundere, România lui ianuarie 2017 arată ciudat pentru o țară cu pretenții de civilizație: drumuri închise, tranuri anulate, oameni blocați în zăpadă, bolnavi morți cu zile, școli închise, etc, etc ...

   Nici nu vreau să mă gândesc ce este prin țară, pentru că văd și singur ce este în București: șiruri de furnici pe carosabil se îndreaptă spre locurile de muncă neluând în seamă apelul inteligentului primar general de a nu ieși din casă cel puțin până la prânz! Uluitor, madame firea chiar crede că țara asta trăiește cu salarii din bugetul de stat ca ea și primăria inactivă pe care se miră și astăzi că a ocupat-o?
   Autoritățile nu se mișcă, așteptând să dea bunul Dumnezeu o căldură mare, care să-i scape de problema zăpezii!
   Dar atunci n-o să avem inundații?
   Ba da, dar contracte de deszăpezire avem și am dat și bani, pe când contracte de dezinundare n-am făcut, așa că toată vina fi-va din nou a bunului Dumnezeu care sigur ne pedepsește astfel pentru oarece păcate!
   Lăsând gluma la o parte, vă pot spune că faptul că trotuarele nu sunt curățate este tot vina primăriei, primărie care nu a dat niște amenzi care să-i urnească pe puturoși la lopată: ați observat că mai toți își curăță mașina de zăpadă, dar numai atât?

   Ω

   ADP-urile par a nu exista, poliția la fel, orașele, satele, drumurile de orice fel și toată România sunt blocate, uitând că banii vin dintr-o economie funcțională și nu dintr-un buget artificial construit pentru nevoile clientelei politice!
   Ce se va mai întâmpla?
   Nimic, vor aștepta să treacă iarna, vor plăti firmele de familie care nu au nici măcar lopeți în dotare și ne vor sfida în continuare!
   Iar noi, noi ce vom face?
   Noi îi vom vota din nou!
AVEM ALȚII MAI BUNI? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu