Faceți căutări pe acest blog

vineri, 9 februarie 2018

Așa zișii prieteni

   Am mai spus-o și cu altă ocazie: apără-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur! Instituțiile statului menite să apere cetățeanul, în loc să-l ajute pe acesta să-i fie cât mai bine, își dau mâna cu agenții economici și contribuie din plin la spolierea consumatorului!
   Dacă vei încerca să miști ceva pri intermediul ANPC, vei constata că ești sfătuit să te adresezi în scris cui te nedreptățește, să aștepți cuminte un răspuns, pentru ca în final, să te saturi de așteptat și să renunți! Dacă cel incriminat este suficient de mare și de tare (companiile care furnizează energie de orice fel, de exemplu) atunci ANPC-ul nici nu se bagă, pentru că există o autoritate de reglementare, drept care ei se spală pe mâini mai ceva ca Pilat din Pont!
   Este interesant că în niciuna dintre țările uniunii prețurile nu se exprimă în € pentru a fi convertite ulterior în moneda națională (dacă este alta decât €), în niciuna dintre aceste țări comerciantul nu este protejat de stat prin permisiunea jonglării cu prețurile funcție de cursul de schimb și alte nenumărate „găselnițe” acceptate de cei ce ar trebui să ne protejeze! Nu există nicăieri prețurile absurde din România (raportate la venituri, bineînțeles!), nu există nicăieri obrăznicia costurilor la energie și asigurări și mâncare și utilități: statul român ne-a lăsat pur și simplu la discreția comercianților de orice fel, suntem ca niște ovine în gura lupului și atâta tot!

   Iată doar un exemplu pentru care autoritățile ar trebui să intervină:
   Pentru o tranzacție de 226 €, operatorul mai percepe o
TAXĂ DE TRANZACȚIE
(ce o mai fi și aia!?!) 
de 44 €! În timp ce taxa de aeroport este de 12 €, cea de tranzacție este de 44 €! 
   Adică 226/44=5,1!
   Adică peste 20% din valoarea inițială a biletului, cerută cu mare tam tam și reclamă ca fiind de ... low cost
   Cred că aici este ceva low, dar sigur nu costul!
   Ei bine, acesta a fost numai un exemplu despre cum face oricine orice poftește pe sălbatica piață românească, acolo unde unii au patru guri și alții căluș, o piață unde statul a creat doar niște sinecuri denumite pompos autorități (de protecție, de reglementare, etc, etc).

   Iată oferte de telefonie, mai exact de roaming cu o țară non UE: Vodafone Ungaria ne oferă la prețul de 1990 Ft/zi (nici gând de € în prețurile lor!), adică aproape 30 de lei, posibilitatea de a folosi telefonul ca acasă, fără restricții, oriunde în afara UE! Totul raportat la moneda națională și atât, fără planuri tarifare, fără exprimări încâlcite, fără cărămizi în pieptul celui mai rapid internet, etc, etc!

Rest of the world Daily Ticket

(Világ Napijegy)

Call and text at
your local rates from outside of Europe!

From a 1 990 Ft daily fee you can call and text at your local rates, use your domestic data allowance and answer calls for free! (only availbe for pay monthly customers)


   Iată dar și oferta Vodafone România, pentru aceeași destinație în roaming:
Sri Lanka
Apel efectuat (€/minut)Apel
primit
(€/minut)
SMS
trimis
(€/SMS)
Trafic
internet
(€/1MB)
Local în
țara vizitată
Către
RO
Internaţional
UE
Internaţional
non-UE
1,191,902,382,381,010,4810,59
Prețurile afișate sunt exprimate în euro și includ TVA.
   În afara faptului că totul este raportat la altă monedă decât cea națională, priviți cu atenție prețurile! Un singur Mb de internet costă ... 10,59 €, adică vreo 46 de lei! O convorbire în țară costă opt (8) lei minutul, un apel primit vreo cinci (5) iar un SMS doi lei jumate!
   Cum vi se par ofertele din cele două țări vecine? Să nu uităm să spunem că în Ungaria salariul mediu brut se apropie de 1000 € pe lună, în timp ce în România el este forțat administrativ să se învârtă pe la 700. Despre venituri și nivel de trai mai bine să nu mai vorbim!
   Ω
   Așadar, cui mă pot plânge pentru faptul că statul nu mă lasă să-mi fac drptate singur (este normal de fapt) dar nici nu mă protejează, pe mine, pe consumatorul final?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu