Ziua 22.02.2018
Ora 17:00: în București ninge, este o vreme câinoasă din categoria „să nu dai un câine afară din casă”.
Și totuși ...
În fața ministerului justiției, acolo unde se așteaptă declarațiile ministrului calibru 33, un grup (ce se vrea numeros) de susținători ai vulturului Teleormanului se manifestă zgomotos, cerând capul șefului DNA! Sunt aceleași personaje hilare care au amuzat opinia publică în urmă cu câteva zile la Cotroceni ...
Așteptăm ca antena 3 să-i numere și să declare că au fost peste 25.000!
Se apropie ora veselă: 18:00!
Așteptăm și noi: multe lucruri poate declanșa acest anunț, inclusiv zdruncinarea definitivă a teleormăneanului!
Așteptăm ...
Ora 18:00: TT-ul apare cu o precizie neașteptată!
Ora 18:02: TT-ul organizează ziariștii!
Ora 18:03: i se aduce un mic podium pe care-l refuză pentru că semăna prea mult cu scăunelul spânzuratului.
Ora 18:08: TT-ul își face autobiografia (?!?)
Ora 18:30: TT-ul vorbește doct, fără să dea nume, ceea ce te poate face să uiți că ia apărarea unor lepre de tipul iordache, rădulescu, șerban etc.
Ora 18:35: TT-ul bagă gloanțe în încărcătorul cu opt focuri! Ciudat, unul singur i-ar ajunge!
Ora 18:35: majoritatea susținătorilor TT-ului s-au plictisit să lupte împotriva statului paralel și pleacă acasă unde va începe o telenovelă turcească!
Ora 18:36: TT-ul vorbește „la general”, enunță numere de legi și pare a lua apărarea bietului parlament!
Ora 18:40: Kovesi este vinovată pentru că ninge și este frig! Începem să înțelegem cât de subtil a fost comportamentul CCR și cum a pus această curte umărul puțin câte puțin la proptirea puterii teleormăneanului!
Ora 18:45: TT-ul vorbește ca blonda de la tvR sau bruneta de la Eurosport, lucru care irită pe toată lumea și duce la o mini-revoltă a jurnaliștilor din sală! Plictiseală maximă, chiar dacă pare a se pregăti execuția!
Ora 18:53: TT-ul o mitraliază pe Kovesi! Un fleac, a ciuruit-o!
Ora 19:00: TT-ul începe să vorbească cu vocea lui dragnea!
Ora 19:05: TT-ul începe să spună ceea ce crede el că a vrut să spună Kovesi! Vocea lui dragnea este din ce în ce mai clară! Se aude zgomotul încărcătorului băgat în TT!
Ora 19:11: Kovesi este vinovată pentru că există!
Ora 19:15: TT-ul a acuzat-o de tot ceea ce a acuzat-o pesede-ul de-a lungul timpului! Vocea lui dragnea este zglobie!
Ora 19:16: Kovesi este acuzată și că a sfidat parlamentul lui iordache, rădulescu, dăncilă, dragnea și șerban, iar asta este VERBOTEN!
Ora 19:19: după multă vorbărie goală și găunoasă, după ce aproape că au fugit ziariștii din sală, după ce a sfidat pe toți ascultătorii cu acuzațiile pe care se pare că nu le poate fonda decât prin vorbe și zvonuri, după ce a derulat un adevărat rechizitoriu inchizitorial, TT-ul a anunțat că cere revocarea procurorului șef al DNA - s-a auzit un foc de TT și atât! Și a și fugit, refuzând să răspundă vreunei întrebări: i-o fi fost rușine de pseudo ferocitatea cu care a înfierat cu mânie proletară singurul organism al luptei anticorupție din România?
Ora 19:20: dragnea se gândește să-l numească pe iordache „altă întrebare” șef la DNA: cred că ar fi bine ... ar fi bine?
Ω
România este condusă de o comandă politică și indiferent despre cine este vorba, părerea lui dragnea&Co este suficientă ca argument și acuzare!
Lălăiala TT-ului a făcut mai mult rău decât și-a închipuit și l-a făcut serios de râs pe acesta și pe stăpânul lui!
Ora 19:25: deși TT-ul a țesut o poveste fără dovezi și pentru care poliția l-ar amenda pentru prostia și lipsa ei de logică, cei șase (6) susținători ai pesede-ului, rebegiți de frig în fața MJ au plecat spre casele lor reci, plini de satisfacție: a câștigat AL LOR! Ce? Încă nu știe nimeni ...
Totuși ... scăunelul spânzuratului o fi fost adus din greșeală?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu