Pedeapsa morților

   Restaurația Stuart-ilor în Britania anilor 1660 s-a făcut cu pedepsirea celor ce au fost împotriva monarhiei în general și a acestei dinastii în particular: printre ei s-a numărat și Oliver Cromwell, decedat între timp (în 1658). Decesul principalului dușman nu a împiedicat apropiații proaspăt restauratei dinastii să se răzbune: trupul i-a fost scos din mormânt, atârnat în lanțuri, decapitat, batjocorit și, în final, aruncat la gunoi! 
   Așadar, răzbunarea a fost completă, iar unora se pare că le-a făcut plăcere: poate fi o idee ... ? Pentru că iată ce citim:  

   „Pretutindeni în administrație, în finanțe, universități, la academie… pe jețurile de miniștri nu întâlnim, în mare majoritate, decât iarăși și iarăși fatale fizionomii nespecializate, aceeași protoplasmă de postulanți, de reputații uzurpate, care se grămădește înainte în toate și care tratează cu o egală suficiență toate ramurile administrației publice. A perpetua rămânerea la putere a unei clase de paraziți sociali, a unor oameni fără știință de carte și fără caracter, slugi ai oricărui guvern și ai oricărui sistem, dar dușmani ai meritului și adevărului sub orice sistem și sub orice guvern, e de neauzit. Dar asa e!” (despre numirile politice)

   „ … tocmai în România poporul românesc n-a ajuns – decât cu rare excepții – de-a da expresie ființei sale proprii. În viața publică, în școli, în literatură chiar s-a superpus o promiscuitate etnică din părinți ce nu vorbeau în casa lor românește, și această pătură superpusă e cuprinsă de un fel de daltonism intelectual față cu calitățile unuia din cele mai inteligente și din cele mai drepte popoare, poporul românesc.” (despre calitatea clasei politice)

   „ ... Legea cauzalității este absolută; ceea ce s-a petrecut ca cauză o mie de ani în Bizanț și până azi a trebuit să treacă în organizarea fizică și morală a acelui neam, s-a încuibat în privirea vicleană, chiorâșă și mioapă, în fizionomia de capră, în înclinarea de-a avea cocoașă.” (despre cauză și efect)

   „ ... Necunoscător cauzelor economice și sociale care determină fenomenele publice ale unei societăți omenești, d-sa face ca istoric ceea ce face și ca politician, judecă toate cele a priori, măsurându-le cu micimea insuficienței propriilor sale cunoștințe, ba vede chiar mărire și înălțare acolo unde decadența e învederată și-și face un merit din fapte absolut condamnabile.” (despre C.A. Rosetti)

   „ ...În fața unei țări sărace, plină de un proletariat nesățios care și-a creat o organizație numai bună pentru a urca repede și fără control treptele sociale, în fața plebei permanente, de la care nu se cere nici știință, nici merit, în fața acestui abis, cu un cuvânt, Carol Îngăduitorul are satisfacerea de a vedea rupându-se unul câte unul toți ghimpii ce erau îndreptați odinioară în contra tronului, [...] toate, toate se frâng prin decrete de punere în slujbă.” (despre monarhie)

   „ ... În genere toate virtuțile omului corespund cu defecte tot atât de pronunțate. Natura blândă și lesne guvernabilă a poporului nostru are, drept corelat rău, lipsa de putere de reacțiune; dovadă e că niște oameni curioși ca frații maghiari își pot face de cap în patria comună de sub coroana lui Sf. Ștefan. Noi într-adevăr nu împărtășim tonul plângător al câtorva organe de peste Carpați. Având în față un adversar, există două probabilități: sau te poți scăpa de el sau nu. Dacă poți fă-o; dacă nu, nu te mai plânge, ci rabdă bărbătește. Plângerile tale îl încurajează.” (despre relațiile cu vecinii)

   „ ... Ar fi de prisos a discuta teza că omul e în esența lui o ființă eminamente ideală. Ceea ce face un om de bună voie, sub impulsul naturii sale morale, nu seamănă nicicând cu ceea ce face silit, numai pentru plată sau numai pentru câștig. Se vede dar câtă importanță are educația care tocmai îl deprinde a face de bună voie, fără speranță de plată sau teamă de pedeapsă, ceea ce e bun, drept, adevărat. Învățătura numai ca atare nu are a face cu creșterea. Învățând pe de rost numirile tuturor orașelor de pe pământ și toate formulele chimice, toate numele speciilor de plante și de animale, această masă de cunoștințe, oricât de nouă ar fi pentru o inteligență, n-o fac nici mai iubitoare de adevăr, nici îndemânatică de a judeca și de a distinge drept de strâmb. Învățătura consistă în mulțimea celor știute, cultura în multilateralitatea cunoștințelor, creșterea nu consistă nici într-una, nici într-alta. Ea consistă în influența continuă pe care o au lucrurile învățate asupra caracterului și în disciplinarea inteligenței. Când aceste două lipsesc, oricât de multe și-ar fi aproriat capul în mod mecanic, omul simte în sine un gol moral, care din toate e cel mai insuportabil și care conduce mintea nedisciplinată la cele mai triste abateri.” (despre învățământ)

   „ ... Camera ajunsese o prăvălie în care fiecare panglicar cu mâncărime de limbă scotea câte o panglică de un ceas și jumătate de lungă, aceasta nu pentru a lumina pe cineva sau a lămuri chestiunea, ci pentru a poza în această atitudine înaintea țării alegătoare. Verzi și uscate, vrute și nevrute, povești scrise pe apă, proorociri despre lucruri trecute, c-un cuvânt negustorie grea ca fulgul pe apă, iată zilnica ocupație a Camerei luni întregi dupăolaltă. Și acum, când e la adică, când s-ar fi căzut ca bugetul să fie de mult discutat și votat, articolele bugetului zboară și sfârâie unul după altul ca spițele de la roată sau de la vârtelniță; vicepreședintele somnoros, Camera somnoroasă, raportorul somnoros petrec ca prin vis condei după condei fără ca cineva să mai deschidă gura. Toată grija Camerei nu mai e bugetul să fie corect, bine chibzuit, neîncărcat, ci să se mântuie odată comedia; răspunderea ministerului (guvernului n.n.) să fie acoperită prin votul unei Camere neresponsabile ... ș-atunci toate vor fi bune.” (despre parlament)

Timpul

Mihai Eminescu

„Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit. Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi: ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule.”

........................

Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!… Scrie Ştefan? ? Nu scrie!… Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete șterse de sânge?

Mi-a ieşit o floare-n grădină, ca o pasăre roşie rotată, cu miezul de aur. Ai prihănit-o. Ţi-ai pus labele pe ea şi s-a uscat. Mi-a dat spicul în ţarină cât hulubul şi mi l-ai rupt. Mi-ai luat poamele din livadă cu carul şi te-ai dus cu el. Ţi-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele, şi le-ai sorbit din adânc şi le-ai secat. Mocirlă şi bale rămân după tine în munţi şi secetă galbenă pustie în şes. Şi din toate păsările cu graiuri cântătoare, îmi laşi cârdurile de ciori.”

Baroane 

Tudor Arghezi 1943

„C-ați luat o țară de mai mare dragul
Si i-ați distrus averile și steagul.

S-ajungem colonia de ocară

Care-și va cere scuze în maghiară.

Și, prin complicități cu demoni aprigi,

Ați desființat uzine , câmpuri , fabrici.

................................

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
V-aș desena cu acul, să vă sperii.

Dar voi nici sânge nu aveți în vine,

Ci credite din călimări străine.

Le știți lui Hitler și lui Stalin taina

Și-mpingeți Bucovina în Ucraina.

Așa cum ceilalți, limpezească-i valul

S-au compromis negustorind Ardealul.

..................................

Nenorociților, se rupe șnurul,
"La muncă, la bătut țăruși cu curul !”

Marș de adio
Adrian Păunescu

   „Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi

În aplauzele grele a canaliei de uliţi,

Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,

Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?

Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,

De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?

Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,

Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.

Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
........................

Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii,

În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,

Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.

Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,

Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,

Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri

Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...

Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire

Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;

Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,

Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
..........................

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluță de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă bețișor de promenadă,

Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil ...”
.........................

„Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți şi în mișei,

Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,

Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

Scrisoarea III

Mihai Eminescu 1881

   Ω

   Am ales câțiva „morți” celebri din care am citat materiale arhicunoscute: 

ESTE DEFĂIMARE?

DACĂ NU, DE CE?

DACĂ DA, CINE VA FI PEDEPSIT?

   După mintea teleormănenilor vremelnic aflați la putere, monumente ale limbii române literare sunt defăimătoare? 

   Le vor scoate din manuale?

   Pentru că le spune mai bine decât mine, vă recomand asta!

   Merită!