Îmi plac felinele, nu este un secret. Unii le consideră mincinoase, alții le cred obligatoriu hoațe și mai toată lumea este convinsă că sunt egoiste: nu contrazic pe nimeni, așa sunt, deci sunt umane! Sunt cele mai umane necuvântătoare! Necuvântătoare de fapt le poate numi cine nu a ținut în casă un animal de companie cu sânge cald: după un timp oarecare, și stăpânul și omul se obișnuiesc cu limbajul celuilalt și ambele părți cuvântă, fără probleme, folosind un limbaj comun nestandardizat!
Spuneam mai sus că-mi plac felinele: am avut de-a face și cu feline mari, mă pot lăuda că am mângâiat un tigru și acum îmi pare rău fiind eu unul dintre nebunii care o înțeleg pe Tippi Hedren și a ei rezervație de feline, Shambala: după ce te-a urmărit Alfred Hitchcock cu maniile lui, niște lei sau tigri de 200 de kilograme nu îți mai par, probabil, înfricoșători ci de-a dreptul drăguți!
Și pentru că pe aici, pe la noi, nu se poartă asemenea apucături, tare m-am bucurat auzind, recunosc, destul de târziu, de o cafenea cu pisici: Miau Cafe! Miau Cafe, aflată pe str. Între Gârle din sectorul 4, este o cafenea care oferă adăpost iubitorilor de pisici: multe pisici tomberoneze, pripășite sau pur și simplu adunate de pe stradă formează punctul de atracție al localului - dacă nu aveți o pasiune aparte pentru pisici, nu aveți ce căuta aici!
Am băut o cafea așadar, timp în care filosofam singur și în sinea mea: am fost la un concurs de pisici cu câteva săptămâni în urmă și atunci am constatat ceva ce la Miau Cafe mi-a sărit din nou în ochi: pe ele, pe pisici, nu le interesează împărțirea noastră pe rase și sub rase, lor le este indiferent cine ce hram poartă, indiferent dacă este Regina Pisicilor sau ultima mâță din tomberon, dumneaei se va purta la fel, se va spăla la fel, își va face somnul de frumusețe la fel, va privi omul la fel ... Pentru orice mâță din lumea asta, omul este numai și numai un anturaj pe care s-ar putea să-l accepte ... sau nu ...
Să revenim însă la Miau Cafe: oamenii de acolo fac o treabă absolut excepțională, oamenii de acolo salvează prin propriile puteri niște animale pe care, în nesăbuința noastră, în loc să le îngrijim le aruncăm în stradă! Bravo lor!
Ω
Totuși, am plecat cu un apăsător sentiment de tristețe.
Nu știu de ce, dar vizita m-a întristat.
Poate pentru că multe dintre ele au avut odată un stăpân care a hotărât că un suflet de două sau trei kilograme mănâncă prea mult și și-a aruncat mâța în stradă?
Poate pentru că multe dintre ele nici nu trebuiau să vină pe lume dacă lucra cum se cuvine controlul animalelor?
Poate pentru că găsește câte o mâță sau un motan să hotărască cu de la sine putere că cel mai bine se doarme pe masă sau pe haina ta?
Nu știu de ce ...
Sper să-și găsească fiecare stăpân, fiecare mâță și fiecare animal fără stăpân: poate după înjurăturile copioase din aceste alegeri unii aleg să-și schimbe viața în bine, poate ne mai civilizăm puțin ... poate ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu