De ce face USR+ un asemenea joc și nu vrea să intre la guvernare în orice condiții? Vi se pare că Barna și ai lui exagerează? Să vedem așadar împreună cum funcționează viitoarea combinație guvernamentală!
Dintre cele trei
formațiuni politice, două, adică liberalii și maghiarii au mai fost la
guvernare în diferite combinații, udemereul mai ales, numai cu vadim n-a făcut
guvern! Asta înseamnă că cele două organizații politice nu au ce pierde, nu
este pentru prima dată când făcând parte dintr-un guvern își pun la bătaie
obrazul pentru ciolan! Să fim sinceri, nimeni nu mai are în acest moment mari
așteptări de la cele două: liberalii au obținut circa 25% din voturi și
maghiarii până în 6%, ceea ce este normal și, orice ar face ei acum, mai puțin
de atât este greu să capete la următoarele alegeri în care, dacă peneleul
oscilează spre 20% nu este o tragedie în timp ce udemereul, având bazinul de
votanți stabil, nici nu pierde nici nu câștigă uzându-se la guvernare!
Dar USR+, ei în ce situație se află? Păi ei,
cei care nu au guvernat niciodată, ei care doar au criticat pe alții, ei care
au strâns numai 15% din voturi, ei deci, în momentul în care au acceptat să
intre într-un guvern oarecare sunt ca un autobobil proaspăt cumpărat: doar că-l
scoți din reprezentanță și pierde minimum 20% din valoare! În concluzie, USR+
nu are voie să facă guvern altfel decât în condițiile lor și cu premierul dorit
de ei, nici orban și nici câțu nefiind de fapt doriți. Liberalii nu acceptă un
premier de la USR+, USR+ nu-l acceptă pe orban: ce este de făcut? Probabil că
liberalii ar trebui să-l oblige pe orban să facă un pas în spate și să-l
propună premier pe omul cel mai bine văzut din propria tabără, anume pe Ilie
Bolojan, cel care ne-a arătat tuturor ce se poate face cu o administrație bine
strunită în Oradea, oraș pe care l-a dus deja cu mult înaintea majorității
orașelor românești. Așadar, pot fi liberalii cooperanți, pot renunța ei la
visul de mărire al perechii orban – johannis? Sperăm că da, prin aducerea unui
personaj care a demonstrat deja ce poate, trecând persoanele mult prea uzate pe
linia din spate a fotografiei de grup!
Ω
Sunt convins că numirea
unui om politic din categoria Ilie Bolojan ar debloca discuțiile pentru
formarea noului guvern, discuții în care îi înțeleg pe cei de la USR+, puși în
situația unei gheișe de a-și vinde virginitatea: ei sunt gata s-o facă dar nu
pentru orice sumă, oricât de mică și de ridicolă și nici pentru oricine! Iar orban nu pare
cumpărătorul agreat ...
Așa vede lucrurile un
om, de pe stradă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu