Diș cu piș?

   Ei bine, pandemia pare a fi trecut la fel cum a trecut și gripa spaniolă de acum o sută de ani, adică nu știe nimeni cu adevărat de unde a venit și unde s-a dus, nici de ce a venit și de ce s-a dus! Bine, bine, este clar că acum s-a mutat în America de Sud, dar s-a mutat numai administrativ, pentru că dumneaei boala lucrează de mult acolo: și în Africa, bineînțeles! Dar, cu ce ne-am ales noi de pe urma bolii? Unii s-au ales cu un faliment sau cu cu ajutor de șomaj, alții cu ulcere, mai puțini cu profituri, dar noi toți pe lângă abilitatea de a purta mască, ne-am ales cu nou-limba de pandemie, oameni bine înfipți în statul român sau simpli mahalagii de la colțul străzii grăbind procesul de auto deznaționalizare pe care îl confundă din ce în ce mai mulți cu profesionalismul. Ne-am învățat să prindem din zbor orice prostie și s-o repetăm cu o mândrie paternă fără să înțelegem ce vrea ea, prostia, să spună. Așa au intrat în limbă mulțime de cuvinte englezești și, ce este mai grav, gramatică engleză aplicată limbii române. În plină pandemie, un arafat acolo, vorbitor după ureche de limbă română, a spus la un moment dat că trebuie verificați ... „contacții”! Cuvântul contacți nu este în dicționar dar aproape toată lumea, vorbitoare a limbii materne numită limba română a început să spună ... CONTACȚI! Apoi, ca să rămânem în domeniu, dacă în engleză se spune că cetățenii au primit vaccinul, brusc variantele românești ale lui a vaccina, a inocula, a imuniza au trecut în uitare și toți am primit vaccinul, deși asta în română înseamnă nu că am fost „înțepați” și „vaccinați” ci că ni s-a dat și noi l-am luat acasă!

   Televiziunile sunt un izvor de nesfârșită uimire în ceea ce înseamnă prostia lingvistică: un fotbalist „a fost debutat”; cineva are o „alegație”; un vedet are „adicție”; un oarecare vorbește despre „apocalips” deși în română este apocalipsă; un act terorist a produs un „carnaj” și nu un carnagiu; o femeie de afaceri (ce barbarie!) are o „grădină unicată” și nu unicat; cineva s-a grăbit fiind „impulsat”; mai nou, oamenii au „capuri” dar presupun că înghit hapete; unei femei „care” i s-a dat și nu căreia i s-a dat; o galerie de fotbal a avut un mesaj „ofensiv” și nu ofensator; un individ a fost condamnat pentru „crima” unui actor și nu pentru uciderea unui actor, substantivul și verbul fiind aici noțiuni desuete; nu „vream” în loc de nu vroiam sau, voiam; se spune „ceia” în loc de ceea; nu mâncăm nici de-ai dracu` floricele că ne stau în gât, ne îndopăm cu „popcorn”; la tvr, comentatorul de rugby ne-a omorât tot spunându-ne „mai a fost” în loc de „a mai fost”, fără să priceapă importanța modului în care se înșiruie cuvintele în propoziție cu toate că avea dreptate, luna mai a mai fost și în anii trecuți; am auzit de o „dracă de fată”, de o „unicoarnă”; nimeni nu mai este vânzător, toți sunt „selări”; un film considerat bun a fost „oscarizat”, adică propus pentru premiul Oscar; pentru că la noi cultura generală este ceva de râs și de batjocură, cine ar avea nevoie de ea nu o are, așa că ne-am pomenit că ni se vorbește despre seviia în loc de Sevilia pe românește, de pompeii în loc de Pompei, de hufu în loc de Kheops și de ghiza în loc de Gizeh deși cel mai bine era să spun că se folosesc trăznăile din engleză „versus” varianta românească; li se alătură mania englezescului „a iubi” în loc de a plăcea, chestie care duce la combinații hilare de genul iubesc să mă epilez sau iubesc să sap grădina sau deja încetățenitul „a mina” care în română înseamnă a pune mine în apă sau pe uscat și nicidecum a face minerit; încheiem cu (poate) cea mai frecventă greșeală sau neglijență, anume numărul de i din finalul unui cuvânt, lucru care se dovedește taină mare pentru mulți, de la a fi sau fii și până la copi, copii, copiii ...

   Nu, nu este mult, sunt câteva exemple de prostii culese în nici 24 de ore! Dacă doriți să vă amuzați, treceți într-o seară pe a1 la „Chefi la cuțite”: nu, nu vă înșelați, chiar titlul emisiunii conține o greșeală în cuvântul „chefi” dar să trecem peste atâta lucru: ei bine, în această emisiune nu se mai aranjează farfurii ci dișuri, nu se mai dau entre-uri ci startere, nu se mai amestecă ci se mixează ... te uiți la ei sărmanii, te uiți, pricepi că nu pricep nimic, te uiți și-ți dai seama cum trec ei prin viață și viața pe lângă ei fără să priceapă ceva! Un exemplu este „tartarul”, acel fel de mâncare pornit dintr-o maioneză foarte picantă, venită parcă din fundul iadului adică din tartarul mitologic, denumire trecută apoi asupra mușchiului de vită făcut foarte puțin (în sânge am spune noi, ăștia proștii pe românește!) și extins ulterior asupra mai multor preparate DIN CARNE tăiată mărunt și bine condimentată. Acum, după ce un concurent a făcut un asemenea tartar de somon, am constatat că orice mâncare care conține ceva tăiat mărunt primește pomposul nume de ... tartar! Numai pentru că este tăiat mărunt? Exact ... Următorul pas pentru bucătarii de televiziune este să servească cuiva un diș cu piș ...

   Ei bine, vă rog să notați un lucru foarte important: sunt domenii în care cuvintele noi sunt absolut necesare, unde nu se poate fără. În IT de exemplu, fără neologisme am fi ajuns la ridicolul francezei dar nu este necesară introducerea altor cuvinte în locul celor autohtone doar din moft sau fală prostească și cu atât mai puțin este necesară rescrierea regulilor gramaticii limbii române sau, dacă doriți, „nu face sens”! Din aceeași categorie este și prostia la modă acum de a nu spune ca toți proștii „al doilea ca mărime” ci să te arăți cunoscător de engleză și să mănânci cu polonicul rahatul „al doilea cel mai mare”! Nu vreau să mai amintesc de persoanele care servesc doi mici și o bere sau de mimozele care îți cer să aplici pentru un post ...

   Limba este o formă de unitate națională, iar o națiune – mai ales națiunea română, plasată într-un loc cu atâtea influențe și mulți vecini neprietenoși – o națiune deci are nevoie de toate formele de unitate, în special cea mai ieftină, anume cea lingvistică! Deznaționalizarea vine la pachet cu convingerea că moldovenii sunt puturoși, ardelenii înceți și miticii șmecheri! De aici și până la dezinteresul față de concetățenii noștri nu a fost decât un pas, pas pe care teamă-mi este că l-am și făcut!

   Ω

   Cineva îmi poate reproșa că lucrurile s-au petrecut asemănător în secolul XIX dar cu limba franceză și că astăzi folosim cu duiumul cuvinte la origine franțuzești – cum este și tartarul de mai sus! Adevărat este, am luat atunci multe neologisme franțuzești, devenite între timp parte importantă a fondului de cuvinte al limbii române, inclusiv al vocabularului fundamental dar ... dar acel lucru s-a petrecut atunci pentru că o țară înapoiată avea o limbă înapoiată căreia îi lipseau termenii pentru noile procese și fenomene cu care lucra lumea occidentală către care și atunci tindeam! Adică, s-a petrecut cam ce s-a întâmplat în zilele noastre în IT. Dar să încheiem: distracția maximă este în două domenii: modă sau feșion și sport! Aici material se găsește mai mult decât poți cuprinde dar, tocmai din această cauză, vă rog fiți atenți, descoperiți-le singuri și amuzați-vă: cu puțin noroc, se va autosesiza și Academia Română, va înțelege conotațiile socio politice ale acestei pseudo libertăți de limbaj și va hotărî să îndrepte lucrurile! Așa speră un om, de pe stradă ...