Exemplu gratuit

   Să nu vă grăbiți să spuneți că nu vă interesează! Citiți și, apoi, puteți spune liniștiți că ați pierdut timpul dacă asta credeți! Așadar, fără nici o legătură aparentă cu România, iată situația politică a Israelului, țară cu circa zece milioane de locuitori, prin componența  parlamentului, adică a Knesset-ului:

-          Likud (dreapta naționalistă), Binyamin Netanyahu 30

-          Yesh Atid (centrist), Yair Lapid 17

-          SHAS (ultra-ortodox sefard), Arie Deri 9

-          Albastru și Alb (centrist), Benny Gantz 8

-          Yamina (dreapta naționalistă), Naftali Bennett 7

-          Partidul Muncii (centru-stânga), Merav Michaeli 7

-          Unitatea Torei (ultra-ortodox așkenaz), Moshe Gafni 7

-          Yisrael Beitenu (dreapta naționalistă), Avigdor Liberman 7

-          Religios Sionist (extrema dreaptă), Bezalel Smotrich 6

-          Lista Comună (partide arabe), Ayman Odeh 6

-          Noua Speranță (dreapta naționalistă), Gideon Saar 6

-          Meretz (stânga), Nitzan Horowitz 6

-          Ra’am (arab islamist), Mansour Abbas 4

   Îmi cer scuze dacă pronunția mea îi amuză pe cunoscătorii limbii ebraice, recunosc, cunoștințele mele în această direcție sunt zero.

   Să notăm, că oglinda societății israeliene moderne, Knesset-ul are în componență, pentru numai 120 de locuri, 13 partide! 13! De la naționaliștii și extremiștii israelieni până la cei musulmani! În această situație kafkiană, președintele Israelului l-a însărcinat pe Yair Lapid, liderul partidului  de centru Yesh Atid, să formeze noul guvern israelian, după ce, timp de 28 de zile, premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu nu a reușit să obțină sprijinul a 61 de deputați pentru formarea unui guvern de dreapta: ăsta pare a fi sfârșitul erei Netanyahu! Să mai notăm că în doi ani israelienii au fost chemați la urne în patru alegeri parlamentare, toate terminate fără o majoritate. Ultimele alegeri, din martie 2021, nu au adus o majoritate pentru formațiunile de dreapta, de extremă dreaptă și cele religioase, care îl susțineau pe Netanyahu (se pare că Netanyahu a fost părăsit de partidele Yamina - Naftali Bennett - și Noua Speranță - a lui G. Saar – cei doi dorindu-și chiar ei postul de premier). Aliații lui Netanyahu ar fi refuzat să-i acorde susținerea și din cauza zvonurilor cum că ar fi urmat ca acesta să fie sprijinit de unul dintre partidele arabe prezente în Knesset (Ra’am). Acum, Benjamin Netanyahu i-a oferit în premieră liderului dreptei radicale din Israel, Naftali Bennett, funcţia de prim-ministru. Dar timpul este scurt ... Nici Yair Lapid nu pare a avea mai mult noroc, deoarece ar trebui să facă un guvern din partide aflate pe întreg spectrul politic israelian: dreapta (Yamina, Noua Speranță și Israel Beitenu, partidul lui Avigdor Liberman), centru (Alb-albaștri) și stânga (Partidul Muncii și Meretz), precum și unul sau ambele partide arabe (Ra’am și Lista arabă).  În acest amalgam politic, este imposibil ca mai devreme ori mai târziu interesele mascate sub fațada ideologiei să nu răzbată! Unicul numitor comun al opoziției este înlocuirea lui Netanyahu dar, de aici până la întocmirea unui guvern, drumul este lung. Conform constituției și Yair Lapid are un răgaz de 28 de zile să-și formeze guvernul și să adune majoritatea parlamentară care să-l sprijine. În caz de eșec, președintele Israelului însărcinează Knesset-ul cu găsirea unui parlamentar care poate aduna 61 de susținători sau se vor organiza din nou alegeri, adică pentru a cincea oară în circa doi ani ... V-ați săturat? Ori vă mai trebuie? Pentru că în aceste momente tensionate politic, a apărut o nouă tensiune și o nouă grijă: atacurile Hamas dinspre Fâșia Gaza asupra Israelului dau prilejul lui Netanyahu să facă pe salvatorul națiunii și nu puțini sunt cei care se întreabă cum a reușit Mossad-ul să pătrundă în secretele nucleare iraniene dar nu a știut că Hamas-ul se înarmează și că va declanșa un război (din nou) asupra Israelului și că palestinienii sunt gata de luptă! Acum v-a ajuns? Presupun că vă ajunsese după primele rânduri ... Închei descrierea situației politice din Israel, închei încercarea de demonstrare a similarității ei cu cea din România, povestindu-vă pe scurt, foarte pe scurt, un fapt istoric:

în timpul revoltei antiromane a evreilor (66 – 73 d.Ch.), în Ierusalim se găseau

trei armate evreiești! În momentul în care legiunile au intrat în Ierusalim,

cele trei armate se luptau între ele pentru stăpânirea Muntelui Templului.

Când romanii au cucerit orașul, cele trei armate evreiești nu mai existau:

se lichidaseră una pe alta în lupta pentru acea colină și

nu opuseseră rezistență armatelor Romei!

   Ei bine, în timp ce un parlament cu 13 formațiuni politice în componență nu reușește să se pună de acord asupra conducerii națiunii nici în situație de război, noi trebuie să privim peste gard, la națiunile a căror constituție este astfel gândită încât să reducă numărul partidelor cu reprezentare parlamentară. Exemple bune sunt USA și UK, țări în care sistemul bipartit funcționează bine merci de sute de ani! Așa a fost și la noi până după primul război mondial, cu deosebirea că la noi conservatorii au dispărut lăsând locul unei puzderii de partiduțe iar în UK dispariția liberalilor a însemnat aparția laburiștilor și continuarea funcționării sistemului! Să ne uităm acum cu atenție ce înseamnă sistemul politic românesc, studiind componența parlamentului de la București: în senat avem cinci grupuri parlamentare și în cameră șase plus un număr de neafiliați. La asta se adaugă și sistemul bisericuțelor dar asta nu este o chestie prevăzută în constituție deci nu o discutăm! Suntem asemănători Franței, dar Franța este prin constituție republică semi-prezidențială, în timp ce România este o republică PARLAMENTARĂ deși ultimii președinți (inclusiv actualul) au avut impresia că țara este republică prezidențială pe model USA!

   Ω

   Tot ce-am vorbit până acum, are ca scop punerea unei singure întrebări:

ESTE ACTUALA CONSTITUȚIE A ROMÂNIEI

CEA MAI BUNĂ PENTRU ȚARĂ ȘI MOMENT?

   Întreb acest lucru pentru că este din ce în ce mai evident că trebuie scoase din constituție grupările politice etnice, că trebuie ridicat pragul de acces în parlament, că trebuie schimbat sistemul de vot pentru mărirea numărului de votanți, că trebuie revizuit modul în care sunt trimiși reprezentanții teritoriilor în parlament, că unele orașe (București, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, etc) trebuie să capete statut de unitate teritorial electorală separată de județ, că ajungerea pe listele de candidați trebuie făcută funcție de vârstă și pregătire nu doar după avere sau picioare lungi, etc, etc! În plus, trebuie să ne hotărân o dată pentru totdeauna ce fel de președinte vrem: jucător ca Iliescu, Băsescu, Iohannis sau nejucător, unul care doar să aplice constituția în litera și spiritul ei și care să provină, pe cât posibil, din altă lume decât cea politică? Ar trebui să căscăm ochii mari? Ar trebui să înțelegem că perpetuăm un sistem greșit, asemănător celui israelian? Ar trebui să ne dea frisoane zâmbetul lui Putin care a spus că Rusia și România pot colabora la Marea Neagră? Cred că ar trebui să ne dea de gând și să ne ia cu frig din vina sistemului politic pe care îl folosim în continuare ... așa crede un om de pe stradă ...