Providențial, cuvânt cu conotații oarecum religioase (vezi fratele lui bun „providență”), înseamnă că ceva s-a petrecut la momentul potrivit, că ceva excepțional s-a petrecut tocmai când era nevoie, că ceva benefic s-a întâmplat în cel mai favorabil moment cu putință, înseamnă de fapt că s-a întâmplat ceva foarte bine într-o clipă neașteptată, ducând la rezultate excepționale! Adicătelea, niciodată un lucru rău nu poate fi considerat ca fiind providențial (poate pentru ceilalți, nu pentru cel/cea căruia i se întâmplă): cel puțin așa ne învață pe noi dicționarele limbii române!
Chiar dacă nu tot omul pune mâna pe o carte și cu atât mai puțin pe un dicționar, chiar dacă nu tot omul poate defini cu lux de amănunte termenul, este clar că tuturor le sună „de bine”, drept care, o firmă ce se ocupă cu o formă de așa zis împrumut legal de bani, și-a luat un asemenea nume, o asemenea denumire care poate (și sigur o face) induce în eroare un individ cu ceva mai puțină școală sau educație, ori pur și simplu cu mai puțină minte!
Iată dar, în situația scăderii dobânzii de referință a BNR până la praguri istorice, cum băncile volens nolens ieftinesc împrumuturile, iată dar cum firmele și cetățenii pot lua mult mai ușor și cu costuri mult mai mici împrumuturi bancare, iată dar ... cum unii vânează pur și simplu categoriile sociale mai sus enumerate, aruncând pe piață credite la costuri absolut uriașe!
Așadar, chiar firma cu numele providențial, ne oferă pe propria-i pagină un exemplu de calcul privind un credit pentru suma de 1000 de lei - acum, că o mie de lei nu mai înseamnă mare lucru, știm bine cu toții, dar să vedem în ce mod pot fi returnați banii aceștia, cu ce costuri adică:
„Vrei banii în 24 de ore?
1.000 lei în 44 săptămâni
Rată săptămânală 32,00 lei (Comision unic 0,00 lei)
Valoarea totală de plată 1.403,00 lei (129,69% DAE)
Atunci alege serviciul opţional de gestionare la domiciliu a creditului, un serviciu auxiliar oferit contra cost, care îţi permite să primeşti banii în mână, în maximum 24 de ore, la tine acasă. Nu ai nevoie de un cont bancar iar ratele le vei plăti în confortul propriei tale locuinţe.
Nu pot să mulțumesc suficient serviciului de finanțare lemeridian și să-i anunț pe cât de recunoscător sunt pentru toată asistența oferită de dvs. și de personalul echipei dvs. și aștept cu nerăbdare să le recomand prietenilor și familiei în cazul în care au nevoie de consultanță sau asistență financiară. Împrumut de afaceri .Via Contact:. lfdsloans@lemeridianfds.com / lfdsloans@outlook.com. WhatsApp ... + 19893943740. Mențineți treaba excelentă.
RăspundețiȘtergereMulțumesc, Busarakham.