Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 8 martie 2017

Să-mi trăiască franțuzoaica!

   Că tot este 8 martie ... 
   Țigăncile florărese au fost și într-o oarecare măsură mai sunt o superbă pată de culoare în ternul peisaj urban românesc! În perioada antebelică, florăresele erau de-a dreptul marcă înregistrată a multor localități, dar mai ales în București.

   Unii dintre noi, își mai amintesc poate spectacolul demn de un mare maestru impresionist dat de „Piața de flori” din zona Piața Unirii, în fiecare zi: din păcate, după `77, zona a fost „modernizată”, dispărând odată cu hala Ghica și Piața agroalimentară Unirii dar și Piața de flori de vis a vis, adică în coasta bisericii Sf. Ion Piață (acum retrasă de la stradă, în spatele clădirii cu intrare pe colț, ridicată după cutremur, care a adăpostit un magazin sportiv și acum, o bancă)! 
   Ei bine, ele, țigăncile florărese, neam de neamul lor din familii de boldari, s-au ocupat dintotdeauna cu negoțul acesta de frumos, negoț deloc ușor și chiar riscant, femeile știind bine cum să trateze o floare dar și un mușteriu, chiar dacă nu au decât un minim de studii. Aceste personaje pitorești, aceste supraviețuitoare de peste vremuri aprige sau nu, aceste stăpâne ale domeniului florilor în fața cărora până și Antonescu a închis ochii, ei bine, florăresele Bucureștiului, intrate în peisajul și folclorul orașului, pot dispărea pentru totdeauna pentru că așa vrea primarul general, madam firea!

   Credeți sau nu, dar în breasla florarilor se vorbește insistent despre intenția primarului de a pandeliza Bucureștiul, de a înființa societăți comerciale pentru tot ceea ce vrea să facă primăria (sistem psd-ist de manipulare comodă a banului public și de ocolire a sistemului licitației publice) și despre dorința adoratoarei dragne-ului de a desființa comerțul stradal cu flori, dându-l în sarcina unui monopol care să vândă doar prin magazinele tip mall!
   
   Dacă dăm la o parte obiceiul local care cere să fie o florăreasă în colțul străzii și tot rămâne problema investiției făcute de majoritatea florăreselor în chioșcurile astea, moderne, cerute în urmă cu câțiva ani tot de primărie!
   Așadar, după intenția de dictatură guvernamentală, urmează și dictatura administrativă?

   Ω

   Credeți că este mai bine în mall decât așa?

 Sau așa, în fața a ceea ce avea să devină peste ani teatrul național?

    Mai gândiți-vă, poate este de preferat să existe concurență ...



... în locul unui monopol al prețului, calității și ofertei!
   Nu este de preferat libertatea alegerii și păstrarea unui simbol al Bucureștiului frumos? 
   Mai ales un simbol care nu ne costă nimic, ci doar ne înfrumusețează strada și clipa!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu