„Brand-ul” de țară

   Pot spune că am văzut de multe ori în filmele americane și nu numai țesături cu modele mexicane: am vizitat între timp muzeul de etnografie din Mexico City și mai multe alte muzee de profil din Mexic și, motivele oltenești declarate drept mexicane, nu le-am întâlnit! Cu ani în urmă aminteam tot aici de lucrarea lui Matisse 

„La blouse roumaine”!

  
 Indiferent de numele modelului care i-a pozat celebrului pictor, iia românească este vedeta în această lucrare și nu manechinul.

Pentru că limba română nu are în scris un I lung iar cuvântul care desemnează respectiva bluză are în componență tocmai un asemenea sunet, voi continua să scriu cu dublu I și nu cu unul singur, pentru că astfel s-ar citi așa cum pronunță unele persoane forma scurtă a verbului ESTE, adică E: așadar, în loc de IE, prefer forma IIE, asemănătoare măcar fonetic cu copii (în loc de copi), rupii (în loc de rupi - moneda), familii (în loc de famili). 

Cel puțin așa se aude și, cum limba română are o scriere aproape în totalitate fonetică, mi se pare mai aproape de adevăr un I dublu care ar da clar dimensiunea sunetului, decât un singur I pe care ar trebui să știi să-l citești altfel decât este normat.

   Dar să revenim ... o creatoare de modă din SUA a copiat până la identitate, mai exact a creat replica unui suman gorjean, dându-l drept haină de inspirație africană (vă mai amintiți ce spuneam despre modelele mexicane?), iar cunoscătorii au tras-o de urechi urgent: că s-a inspirat dintr-un model românesc nu este rău, că-l poate face celebru este chiar foarte bine, dar că nu dă corect sursa de inspirație este blamabil (nu știu dacă și are această obligație)!
   Ajunși în acest punct, vă mai pot spune că iia a fost produsă în ultima vreme chiar și în China și comercializată în toată lumea ...

   Drept care mă întreb: de ce s-au cheltuit sume uriașe pentru un rahat de frunză pe post de brand turistic atunci când ai la îndemână gratuit și permanent un izvor de inspirație absolut de nesecat? De ce ascultăm cu sfințenie orice ne spune și cel mai obscur organism străin, dar nu băgăm de seamă că arta populară românească este unică, place, încântă și poate acoperi cererea de la îmbrăcăminte de zi până la ținută de seară? De ce oare? De ce udrea era gata să folosească pantofii cu toc de zece ca brand de țară și nu motivele populare care au demonstrat în multe sute de ani că sunt nemuritoare - și dacă nici astea nu sunt un simbol național ... atunci nu mai știu care! 

   Ω

   Regina Maria, putea purta costumul național (aici împreună cu viitorul/fostul rege Mihai) și nu se rușina, costumul acesta fiind la început o parte a propagandei, devenind ulterior o piesă de vestimentație foarte elegantă: de ce a fost el uitat? De ce ne este rușine să-l purtăm?
P.S. Mergeți în Tirol și priviți strada cu atenție și veți vedea că multe femei, indiferent de vârstă și condiție socială poartă cu mândrie portul local - căutați apoi un magazin care vinde asemenea costume și, cu siguranță vă veți îngrozi de prețul exorbitant pe care-l au!

   La ei se poate ... la noi de ce de este rușine folosirea unui simbol național?