Toți acești nenorociți, odată prinși, fac frumos anii de pușcărie dăruiți de instanțele de judecată, apărați fiind de multe ori de avocați din oficiu și atunci când ies, nu prea știu încotro s-o apuce, devenind în mare proporție recidiviști. Așa cum am mai spus, nu-mi este milă de ei/ele, și-au făcut-o cu mâna lor și merită din plin ceea ce li se întâmplă!
Autoritățile gândesc la fel, anume că pușcăria nu-i „pansion de fete” și că n-au motive să se plângă atâta timp cât statul, din toată sărăcia, le acordă o normă de hrană la nivelul celei a copiilor instituționalizați sau peste: același stat, nici nu se grăbește să-i elibereze în societate înainte de termen, ținându-i frumos la răcorică sau căldurică în speranța că vor învăța ceva din asta (nu învață nimic probabil nici unul dintr-o sută)!
Așadar, nimănui nu-i este milă de hoții dovediți, iar clemența celor îndreptățiți s-o arate se manifestă în cazuri extreme - boală, vârstă înaintată, etc, etc.
În asemenea situație, acum când ne este clar că în general hoțul prins își ispășește pedeapsa, cum poate fi catalogată părera instanței judecătoriei de la Sectorul 5, instanță care consideră că varanul voiculescu poate fi eliberat anticipat după executarea a circa un sfert din pedeapsă și nerecuperarea prejudiciului?
Ce fel de exemplu dau magistrații în acest caz?
Ce lege au aplicat?
Și cum?
A scris varanul 11 cărți în cel mult doi ani și jumătate?
A contat atât de mult că a făcut curățenie în pușcărie?
De ce își execută pedeapsa la Rahova și nu la Caracal?
De ce nu s-a ținut cont de părerea conducerii penitenciarului?
Și de ce comportamentul deținutului voiculescu dan este considerat excepțional când acesta ar trebui să fie cel normal?
Foarte multe „de ce-uri” sunt în acest caz și, dacă varanul scapă, locul lui trebuiește luat de cei ce-i dau drumul hoțului care n-a furat un ou sau o pâine sau o găină ci o țară!
Să nu uităm că afacerile astea deștepte cu statul sunt cele mai bănoase cu putință (vezi astaldi și uti, pe care le așteptăm cu nerăbdare să dea explicații pentru nenumăratele țepe trase cu ajutorul complicilor din administrație statului român, adică nouă tuturor)!
Ω
Indiferent de finalul acestei tragicomedii, magistraților care au luat această hotărâre în primă instanță, le putem spune un singur lucru:
RUȘINE!
Rușine lor și tuturor celor ce eventual ar contribui la eliberarea anticipată a unui hoț de talie națională!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu