Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 13 septembrie 2017

O idee de excursie

   Există în țara asta un municipiu, un oraș mare adică, în care primăria în loc să ajute clienții politici să se îmbogățească, face tot posibilul pentru bună starea cetățenilor lui! Acest municipiu, cu peste 200.000 de locuitori stabili, arată ca orice alt oraș turistic european, are o mulțime de clădiri renovate splendid, are un centru pietonal fabulos, are o piață centrală care arată peste cele mai frumoase piețe ale vecinilor unguri și, fie în centru, fie la periferie, îți dă senzația de bine, de așezat, de prosper! Lucrurile par făcute să dureze, nu te aștepți ca bordurile să fie schimbate peste doi sau trei ani, banii nu sunt aruncați în buzunarele furnizorilor de panseluțe! Curățenia este la superlativ și, dacă pentru noi, ăștia din sud, localnicii par a se mișca cu frâna de mână trasă, ei au și motive pentru asta: totul este clar, ordonat, făcut să dureze, astfel încât nu ai motive să te grăbești! Nu merită să te grăbești și, dacă așa cum știm, „graba strică treaba”, atunci ei fac o treabă mult mai bună decât noi, cei grăbiți!


Biserica cu lună, fațadă și
interior


 Piața centrală din două unghiuri
 


 Palatul Vulturul Negru, fațadă și galerii interioare
 



  Crișul Repede



                                                                                               Zona pietonală
 


 Sinagoga



  Cetatea
Interior
Poartă 
 Bastion

   Ei bine, acest superb oraș de provincie, pe numele lui Oradea, este administrat tot de oameni ca și Bucureștiul sau alte așezări românești, are flori și spații verzi, are un centru vechi foarte titirit, are zone pietonale pline de terase și cârciumioare, are un teatru mare și frumos, are un râu grăbit (singurul grăbit din zonă), are locuitori se pare mulțumiți și mai are un primar adevărat! Acest individ care strică ideea românilor despre primari, pe numele lui ILIE BOLOJAN, este lăudat atât de români cât și de unguri, este întâmplător (?!?) liberal și din câte spun orădenii, pare a avea cel mult o bicicletă! Lucrurile sunt atât de bine și de ordonat așezate în Oradea, încât orașul pare a fi administrat perfect de secole și nu de ieri de azi! Cetățenii sunt mulțumiți de primarul lor și de consiliul local, mașinile nu parchează cu avariile aprinse unde au chef (se cumpără tichete de parcare de la diverse puncte din oraș!), pietonii sunt regi pe trotuar și șoferii pe carosabil, nu caută nimeni în gunoaie (eu n-am văzut!), nu stă nimeni cu mâna întinsă și nici în fața bisericilor n-am văzut indo-români la cerșit! Locuitorii par bine îmbrăcați, parcul auto este mai mult decât decent, orașul nu pute iar Băile Felix sunt un paradis pentru toată lumea! 

Bravo pentru Oradea, un oraș oarecum uitat de noi, spre bucuria locuitorilor lui!

   Ω

   Orădenii sunt mulțumiți, primăria a exclus din start de la lucrările publice firmele neserioase (se pare că nu au mai lucrat cu firme românești absolut deloc, cele din București, dedulcite la banii primăriilor fiind primele eliminate), toți își văd de treabă și știu de ce, primarul Bolojan este mulțumit că are bicicletă iar faptul că la oră fixă se aude în jurul primăriei „Marșul lui Iancu” pare a nu deranja pe nimeni! 
NU AR VREA BLONDA tută DE LA PRIMĂRIA GENERALĂ SĂ-ȘI IA CEI ȘASE ȘMECHERI DE LA SECTOARE ȘI SĂ VIZITEZE ORADEA LUI BOLOJAN? 
CĂ POATE-I DAU NIȘTE IDEI, CU BORDURI ȘI PANSELUȚE ȘI PARCĂRI LICITATE, CĂ PREA MERG BINE LUCRURILE LA ORADEA: ȘI-I PĂCAT?

   P.S. Bucureștenii își închipuiesc că Brașovul și Sibiul sunt orașe frumoase, care reprezintă Transilvania și, de obicei nu se înșeală, dar ... îi invit la Oradea! Vor avea un șoc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu