Am fost cu câteva zile în urmă, cât încă era frumos afară, în zona Piteștiului. Și pentru că pe la Golești mai trecusem, ne-am spus să facem o scurtă oprire la Florica brătienilor sau la ce-o mai fi rămas din moșia de altădată.
Iată așadar ce am descoperit acolo, la numai câteva sute de metri de drumul național ...
Din vechiul domeniu se mai păstrează un parc impresionant, cu copaci seculari și câteva construcții. Problema acestor construcții este că sunt tratate diferit, motiv pentru care întreg ansamblul are în mod evident de suferit: chiar la intrare, pe partea stângă, se găsește ceva ce nu mai știe pare-se nimeni ce a fost, ceva în ruină, pe cale de a deveni și mai ruină cu largul concurs al retardaților care și-au făcut acolo loc de distracție în lipsa oricărui interes din partea proprietarului!
Ar trebui să remarcăm răbdarea ieșită din comun cu care au fost sparte ochiurile de geam, bucată cu bucată! Dacă respectivul nu suferă de un handicap mintal sever este lucru mare! Din păcate, o clădire ce pare a fi fost impunătoare pe vremea ei, este lăsată să se distrugă: lucrul pare a fi făcut cu bună știință, pentru că aproape peste drum de ea se găsește o alta:
protejată ceva mai bine, dar tot fără vreo explicație!
Intrând în parc, alene, ajungem la conacul Brătianu:
Aici lucrurile stau net mai bine: totul este refăcut, cât de cât mobilat și, foarte important, prezentat de un ghid/casier/muzeograf care te însoțește permanent și îți și explică! Multe de explicat nu prea sunt, pentru că din casa originală au avut alții grijă să se păstreze cât mai puține lucruri, dar DOAMNA care ne-a însoțit pe noi era pasionată de meseria ei, de brătieni, de istoria României și nu numai, putea purta o discuție cu adevărat inteligentă în mai multe domenii, nu făcea dezacorduri gramaticale și, culmea, chiar înțelegea ce prezenta! Felicitări, de mult nu am mai întâlnit o persoană pusă într-o asemenea poziție și căreia să nu-i fie silă și lehamite de ocupația aleasă și de exponatele ce trebuia să le prezinte!
Casa în sine, după renovare, este un exemplu de bun gust, nu este zugrăvită nici în roșu, nici în verde și nici în ciclamen, păstrează vie nevoia de cultură și educație a vechilor proprietari și amintește discret de timpuri ceva mai bune pentru mai toți românii!
Au fost alte vremuri, alți oameni, alte preocupări ...
În lateralul parcului, nebăgată în seamă și greu vizibilă, se găsește biserica ctitorită și construită de familia care a contribuit atât la formarea statului român modern și la închegarea României Mari cât și la umplerea mormintelor de pe lângă pușcăriile comuniste din timpul „noii orânduiri”! Biserica în sine, deși sobră și cu o linie impresionantă nu este punctul cel mai important, ci ceea ce ascunde ea! Vorbesc aici nu despre interiorul sacru, pentru că fiind duminică ERA ÎNCUIATĂ, ci despre cripta de sub biserică:
din care nu pun cele mai interesante și importante fotografii, lăsând plăcerea descoperirii cui va avea drum prin zonă și chef să se oprească un ceas!
Ω
„De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi Irozii…”
Oare dracnea și iliescu ar fi fost persoane publice pe vremea aia?
Oare nicolicea, slugărel și cecenul ar fi umblat liberi pe străzi sau ar fi înțeles strămoșii că aceștia sunt
„Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii,
În cămeși cu mâneci lunge și pe capete scufie ...”
Da, este necesară periodic o aducere aminte, o resetare a convingerilor dobândite prin alții, este necesară o revedere a standardelor după care ne judecăm pe noi și pe conducătorii noștri!
Suntem în stare de asta?
NU CRED!
