Faceți căutări pe acest blog

joi, 1 noiembrie 2018

Declanșatorul unei noi întrebări

   Pe măsură ce trece timpul o întrebare nu-mi dă pace!
   Deși nu sunt un simpatizant al conservatorilor pesediști, deși sunt mai curând un contestatar al sistemului pesedist de conducere, așadar deși avem păreri total opuse în ceea ce privește modul în care ar trebui condusă România (dar și încotro), nu mă pot păcăli singur, nu mă pot lega la ochi, nu-mi pot băga degetele în urechi, așa că trebuie să mă întreb! 
   Iar întrebarea pe care mi-o pun este legată de MANIPULARE!

   Cine și cum manipulează „masele” pesediste este evident: zahărul, făina și uleiul sunt la mare căutare, la fel și gălețile, la fel și brichetele și multe alte; printre aceste „multe altele” intră, bineînțeles, ajutoarele date de comunitate celor fără angajament, așa zisele ajutoare sociale! Lor, celor mulți și mirați că sunt plătiți atât de generos pentru gestul minor pe care-l fac vânzând viitorul lor și al copiilor lor, li se adaugă desigur și „foștii”, „convinșii”, „nucleul dur” și bătrân al votanților lui iliescu, oameni care nu sunt în stare să se dezvolte în pas cu societatea, oameni care nu înțeleg tehnologia, oameni care sunt convinși că dacă nu venea revoluția nu îmbătrâneau ... oameni care pentru toate aceste motive votează cu iliescu ori, mai curând, cu fantoma lui! Ne-am lămurit, nu?

   Dar dincolo, în cealaltă tabără, cine este manipulatorul?
   Cine este păpușarul?
   Ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că simpatizanții #rezist au un comportament cel puțin bizar: dacă ordonanța 13 a scos sute de mii de oameni în stradă într-un București aflat la minus 12 grade Celsius, acum nu mișcă nimeni nici un deget, chiar dacă legile justiției au fost copios modificate, chiar dacă CTP-ul plânge la radio pentru că senatul a aprobat propunerea ca pedepsele FĂRĂ VIOLENȚĂ să se poată executa acasă dacă sunt sub cinci ani, chiar dacă presa, singura putere care i se opune decent tiranozaurului teleormănean, l-a adus în sfârșit în situația de a-și pierde cumpătul! Nimic, nimic, nimic, #rezist nu suflă un cuvințel, nu se organizează nimic, nu se mișcă-n front, în situația în care au fost peste plus 10 grade Celsius NOAPTEA
   Am observat în ultima vreme o nouă orientare a atacurilor, am observat o nouă țintă: președintele Iohannis. Nimic de spus, are și el defectele lui, nu sunt un susținător lipsit de rațiune al președintelui ... dar trebuie să întreb din nou:
CINE VREA SĂ-L DOBOARE?
CU CINE VREA SĂ-L ÎNLOCUIASCĂ?
ACEL CINEVA PRESUPUS ÎNLOCUITOR 
AL ACTUALULUI PREȘEDINTE ESTE ATÂT DE ... 
CUM(?) 
DACĂ ÎNCĂ NU-I ESTE FĂCUT NUMELE PUBLIC?

   Sunt întrebări la care trebuie să găsim răspuns!
   Sunt întrebări la fel de pertinente ca și acelea privind impotența opoziției de a face real opoziție și nu una de operetă, cu moțiuni lipsite de șanse și valoare!

   Ω

   În spatele întregii povești, există un păpușar, un specialist în „mecanica și dinamica maselor” iar noi ne lăsăm în mod evident manipulați cu ușurință! De ce suntem atât de sensibili la această manipulare este o altă poveste care nu ne interesează în acest moment: problema este alta, anume care este DECLANȘATORUL, ce cuvânt sau situație sau combinație de cuvinte și situații declanșează în noi nevoia de revoltă și de ieșit în stradă?
   Ar fi interesant de știut, nu-i așa?
   Dar dacă aflăm ce și cum și nu pricepem nimic?
   De ce să nu pricepem?
   Păi ... dacă-i scris în ungurește ... sau Doamne ferește în rusește!

2 comentarii:

  1. Nice post. I learn something new and challenging on websites I stumbleupon every day.
    It will always be exciting to read through articles from other writers and use a little something from their
    websites.

    RăspundețiȘtergere
  2. If some one wants expert view on the topic of running a blog after that i
    suggest him/her to visit this website, Keep up
    the good work.

    RăspundețiȘtergere