Faceți căutări pe acest blog

luni, 5 noiembrie 2018

Mare-i grădina Domnului ...

   Mă tot gândesc de câteva zile la rezultatele unui sondaj de opinie realizat la nivel european și, cu regret o spun, înțeleg cât de puțin ne cunosc alții pe noi dar și cât de puțin ne cunoaștem noi pe noi!
   Respectivul sondaj de opinie, pune la grămadă statele UE și întreabă, judecând națiunile prin prisma răspunsurilor lor: la prima vedere, este corect ... la o a doua privire, mai atentă ... nu prea!
   Și iată de ce!

   La întrebarea privind vecinii musulmani, „sudul” clasamentului european arată cam așa:
- 33% Polonia
- 32% Bulgaria
- 31% Grecia
- 29% România 
- 25% Estonia
- 21% Ungaria 
- 19% Letonia
- 16% Lituania
- 12% Cehia! 
   Dacă ne raportăm la estul Europei care umple clar coada clasamentului, nu stăm rău, ba chiar stăm bine! Dar, eu cred că există niște explicații și niște erori: răsăritul european a suferit sute de ani din cauza amenințării otomane (musulmane deci) pe de o parte, iar intoleranța manifestată în România îmi pare exagerată și artificială din moment ce în Dobrogea (și nu numai) sunt mari comunități de musulmani care nu au din câte știu, nici o problemă! Chiar trecând peste acest aspect, este clar că educația precară ne face să gândim chinezește: 
cine nu-i din satul meu este străin, cine este străin este probabil dușman
   Bineînțeles că respingerea musulmanilor merge mână în mână cu „mândria” de a fi ... creștin!

   Clasamentul este aproape neschimbat când vine vorba despre căsătoriile homosexuale: cel puțin declarativ, est europenii sunt mai intoleranți decât occidentalii!

   Atunci când suntem întrebați despre valoarea religiei în viața noastră, noi (74%) și bulgarii (66%) ne jurăm cu mâna pe inimă că religia este o componentă importantă a identității noastre naționale! Trebuie să vă rog să observați că nevoia de a cumpăra indulgențe este cu atât mai mare cu cât manifestările unui popor sunt mai sălbatice: tocmai noi, care am speriat Europa cu găinăriile noastre și cu hoțiile noastre și cu prostiile noastre, ne declarăm „foarte religioși” în speranța că Doamne Doamne, bătrân și neatent, va uita cu ce nemernicii am speriat noi lumea și va fi încântat de declarațiile noastre religioase (deși pe la biserică nu calcă decât babele care-și simt sfârșitul aproape iar de citit cărțile sfinte, nu le citește nimeni mai departe de „Arsenie Boca Printed in China”)!

   În legătură directă cu cele de mai sus, mai trebuie spus că în România se declară creștini 98% dintre adulți! Paradoxal, țara cu apucăturile cele mai puțin creștinești (să nu furi, să nu ucizi, să nu înșeli, să nu râvnești ...), se declară extrem de religioasă și, bineînțeles, creștină!
CEVA PUTE ÎN RĂSPUNSURILE ASTEA!

   Dacă până acum vi s-a părut că este de glumă v-ați înșelat, gluma abia acum vine:     
66% DINTRE ROMÂNI SUNT CONVINȘI DE ADEVĂRUL AFIRMAȚIEI:
„CULTURA NOASTRĂ ESTE SUPERIOARĂ CULTURII ALTORA”!
   Nu-i așa că ar trebui privit răspunsul ăsta ca pe o glumă?
   Adică în țara în care analfabetismul sare de zece procente iar analfabetismul funcțional a depășit de mult 40%, în țara în care se ascultă salam și copilu` minune, în țara în care față/minte de maimuță face avere și furori, în țara în care operele de artă se spală cu furtunul, în țara în care o carte costă cât 5% din venit, în țara în care acordul gramatical pare interzis prin lege, în țara în care primul ministru behăie nonsensuri și nu cunoaște formele articolului posesiv, în țara în care a scrie și a citi este o rușine, în țara în care televiziunile fac rețete exorbitante cu emisiuni concurs și „reality show-uri” destinate adolescenților sau retardaților, în țara aceasta în care statul se roagă de niște putori să-și ia examenul de bacalaureat, în țara în care audiul sau beemveul țin loc de cunoștințe și diplome, în țara aceasta deci a fost pusă o întrebare legată de cultură?  
   Chiar procentul celor de acord cu afirmația de mai sus arată cât de înapoiați suntem: ne considerăm superiori altora pentru că ne rezumăm la niște Eminescu din școală și habar n-avem de „emineștii” celorlalți! 
   De ce nu avem habar? 
   Pentru că suntem inculți și fuduli nevoie mare!

   Ω

   Ei bine, răspunsurile m-au cam speriat, dar acesta din urmă m-a îngrozit absolut! Este clar că nu ne duce mintea mai departe de vârful nasului, este clar că ne credem cei mai tari pentru că de fapt nu ne comparăm cu ceilalți pentru că nu-i cunoaștem pe ceilalți!
   Din păcate, cam tot estul european suferă de aceste boli ale copilăriei democrației, drept care cred că sondajul trebuia să țină cont și de factorul geografic, măcar ca apropiere de fosta URSS.

   Revenind însă la noi, putem termina liniștiți vorba populară din titlu:
... ȘI MULȚI I-AM SĂRIT GARDUL!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu